În ajun de Crăciun, o companie va merge la 120 de familii defavorizate din satele Moldovei. Și tu te poți implica

08 Dec. 2022, 16:13
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
08 Dec. 2022, 16:13 // Actual //  MD Bani

Asociația „Ajută un om” și echipa companiei JustConsult va merge la 120 de familii defavorizate din satele Moldovei. Moș Crăciun vrea să ofere zâmbete, căldură și grijă copiilor din familiile social-vulnerabile.

Și tu te poți alătura Caravanei de Crăciun lansată de JustConsult. Tot ce trebuie să faci este să pregătești un cadou pe care îl duci la sediul companiei. De asemenea, dacă nu dispui de timp pentru a aduna darurile poți dona bani, iar echipa JustConsult va procura toate cele necesare.

„De Crăciun, împreună cu colegii, am decis să bucurăm 120 de copii din familii defavorizate din satele Moldovei și să le oferim daruri. Campania este în plină desfășurare. Cei 120 de colegi de ai mei se implică activ și donează pentru această cauză nobilă. Iar eu voi dubla suma adunată de colegi, pentru a umple cât mai multe cutii cu tot ce este necesar pentru acești copii și să le oferim cadouri frumoase. Împreună cu Asociația „Cadoul din cutia de pantofi Moldova” am dat startul campaniei sociale  pe data de 2 decembrie, iar bunurile vor fi oferite copiilor pe data de 24 decembrie, în ajun de Crăciun. Oricine dorește să-și asume rolul de Moș Crăciun pentru acești copii este binevenit să se alăture Caravanei JustConsult. În oficiul companiei este amplasată o boxă pentru colectarea donațiilor. Cine dorește să ofere propriul cadou din cutia de pantofi, o poate aduce în oficiul companiei. Managerii JustConsult vor recepționa cutiile, le vor ambala frumos, iar în ajun de Crăciun le vom duce copiilor”,  a declarat CEO JustConsult, Ion Guștiuc, pentru Bani.md. 

Cu ce poți umple cadoul?

  • dulciuri (ciocolată, biscuiți);
  • rechizite școlare: caiete, creioane colorate, un ghiozdan, etc;
  • jucării potrivite pentru vârstă și sexul copilului;
  • produse de igienă personală: perie și pastă de dinți, săpun, șampon, gel de duș;
  • o felicitare de Crăciun, pe care să scrii câteva rânduri, pentru copilul care va primi cutia de la tine;
  • îmbrăcăminte: pulover, fular, căciulă, ciorapi, mănuși, etc;
  • orice alt cadou de care s-ar bucura copiii.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește-ne pe TELEGRAM!

carava de craciun justconsult

carava de craciun justconsult

carava de craciun justconsult

carava de craciun justconsult

carava de craciun justconsult

carava de craciun justconsult

carava de craciun justconsult

carava de craciun justconsult

 

12 Sept. 2026, 09:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
12 Sept. 2026, 09:31 // Actual //  Ursu Victor

Camera Reprezentanților a SUA urmează să voteze săptămâna viitoare un proiect de sancțiuni împotriva Rusiei, care ar putea permite introducerea unor tarife de până la 100% pentru cei mai mari cumpărători de petrol și gaze rusești. Inițiativa a fost deja aprobată de Senat cu o largă majoritate, relatează Bloomberg.

Proiectul, promovat inițial de fostul senator Lindsey Graham, îi oferă președintelui american Donald Trump autoritatea de a aplica tarife de până la 100% împotriva celor mai mari cinci state care cumpără petrol și gaze naturale din Rusia, precum și împotriva țărilor considerate implicate în eludarea sancțiunilor impuse sectorului energetic rus. Printre principalii cumpărători de resurse energetice rusești se numără China, India și Turcia.

Potrivit informațiilor citate de Bloomberg, proiectul ar urma să fie examinat în Camera Reprezentanților printr-o procedură care necesită o majoritate simplă de voturi. Senatul a aprobat anterior inițiativa cu un sprijin bipartizan consistent.

Pachetul nu vizează doar comerțul energetic. El prevede sancțiuni împotriva unor oficiali ruși, instituții financiare și proiecte energetice și extinde măsurile împotriva așa-numitei „flote din umbră” utilizate pentru transportarea petrolului rusesc și evitarea restricțiilor occidentale.

Adoptarea proiectului în Camera Reprezentanților nu este însă lipsită de controverse. O parte dintre legislatori și mediul de afaceri american se tem că noile competențe tarifare acordate Casei Albe ar putea duce la scumpirea petrolului și la costuri suplimentare pentru consumatorii și companiile americane. Camera de Comerț a SUA și alte organizații de business au cerut Congresului să renunțe la componenta tarifară și să se concentreze pe sancțiuni țintite și pe combaterea mai strictă a eludării restricțiilor.

În pofida acestor obiecții, proiectul beneficiază de sprijin bipartizan și de susținerea Casei Albe. Dacă va fi adoptat de Camera Reprezentanților, documentul va ajunge la președintele Donald Trump pentru promulgare.