„Infrastructura de comunicații” – sistem modern de securizare a infrastructurii de comunicații transfrontaliere

18 Oct. 2023, 15:15
 // Categoria: Slider // Autor:  MD Bani
18 Oct. 2023, 15:15 // Slider //  MD Bani

Republica Moldova va beneficia de un sistem modern de securizare a infrastructurii de comunicații transfrontaliere. Acest lucru este realizat prin intermediul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014 – 2020 și urmează a fi implementat până la mijlocul anului 2022.

Obiectivele de bază ale proiectului sunt îmbunătățirea capacităților de acoperire a comunicațiilor și disponibilitatea rețelei fixe prin utilizarea a patru centre de comunicații mobile, înființarea Centrului de Cooperare Polițienească Transfrontalieră din Lipcani pentru a facilita schimbul de informații între autoritățile de aplicare a legii din România și Moldova, dar și interconectarea, dezvoltarea și modernizarea infrastructurii, prin creșterea capacităților de transmisie la nivel înalt.

Astfel, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Transporturilor al României în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne din Republica Moldova au pus în aplicare dezvoltarea unei infrastructuri comune de comunicații dintre cele două țări, prin instalarea și punerea în funcțiune a legăturilor de comunicații bazate pe echipamentele de transmisie a datelor în rețeaua radiofonică și în fibră optică.

În procesul de implementare a proiectului, Ministerul Afacerilor Interne din Republica Moldova a încheiat Contractul De Antrepriză pentru Acțiuni Externe ale Uniunii Europene pe data de 10 iunie 2021. Obiectul contractului constă in executarea lucrărilor pentru implementarea componentei de infrastructură în cadrul proiectului. Lucrările fiind realizate de către firma de construcții ,,EUROSTIL CONSTRUCT” – valoarea contractului fiind de 82 694 300,95 Lei.

Pentru a spori capacitatea de comunicare între autoritățile române și cele moldovenești, acest contract prevede instalarea mijloacelor moderne de comunicare, oferind o conexiune sigură directă între centrele de cooperare polițienească transfrontalieră din R. Moldova și România. Astfel, echipamentul existent care asigură comunicarea feroviară în zona de frontieră va fi înlocuit cu unul modern, capabil să susțină utilizarea serviciilor multiple și de înaltă calitate pentru controlorii de trafic și aplicații feroviare specifice în zona transfrontalieră.

În scopul îmbunătățirii flexibilității rețelei de comunicații, în cadrul proiectului vor fi achiziționate centre de comunicații mobile, iar pentru mentenanță, vor fi achiziționate laboratoare mobile pentru intervenții tehnice la fața locului, pentru a facilita diagnosticarea și repararea echipamentelor și infrastructurii de comunicații.

De asemenea, în acest contract se prevede extinderea zonei de rețea în ambele țări, prin dotarea a 16 turnuri de comunicații cu releu radio și echipamente de transport de date.

Inițiativa este o continuare a Proiectului transfrontalier CBI MIS ETC 981 implementat în cadrul Programului Operațional Comun RO-UA-MD 2007-2013 și își propune să dezvolte în continuare capacitățile de comunicații ale MAI în zona transfrontalieră atât prin îmbunătățirea infrastructurii de operare, cât și prin creșterea gradului de pregătire a personalului de profil.

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin Instrumentul European de Vecinătate (ENI) în cadrul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014 – 2020.

Realitatea Live

18 Iul. 2025, 16:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
18 Iul. 2025, 16:03 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Moldovenii din diaspora care revin acasă cu bani cash sau pleacă din Republica Moldova cu valută asupra lor trebuie să fie atenți la noile reguli stricte impuse de autorități. Începând cu 12 iulie 2025, au intrat în vigoare modificările la Legea privind reglementarea valutară, care stabilesc obligații clare cu privire la declararea banilor la frontieră.

Orice persoană care transportă 10.000 de euro sau mai mult (sau echivalentul în altă valută) este obligată să declare suma în scris, completând Declarația valorilor valutare. Pentru sumele mai mici de 10.000 euro, declararea este opțională și se face în baza Declarației vamale a călătorului.

Călătorul trebuie să informeze funcționarul vamal despre intenția de a declara banii, iar acesta va pune la dispoziție formularul corespunzător. Regula se aplică atât la intrarea în țară, cât și la ieșirea din Republica Moldova.

O altă prevedere importantă vizează alegerea culoarului vamal. Culoarul verde poate fi utilizat doar în cazul în care călătorul nu are asupra sa bunuri sau valută care necesită declarare. Culoarul roșu trebuie selectat în mod obligatoriu dacă persoana transportă valută sau alte bunuri care, conform legii, trebuie declarate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | DIPLOME DE LICENŢĂ ȘI MASTER PENTRU 508 ABSOLVENŢI AI FACULTĂŢII DE DREPT
NO COMMENT | DIPLOME DE LICENŢĂ ȘI MASTER PENTRU 508 ABSOLVENŢI AI FACULTĂŢII DE DREPT
NO COMMENT | 35 DE ANI DE LA PROCLAMAREA SUVERANITĂȚII REPUBLICII MOLDOVA
NO COMMENT | 35 DE ANI DE LA PROCLAMAREA SUVERANITĂȚII REPUBLICII MOLDOVA