Înscriere masivă în programul de compensații: 340.000 de cetățeni s-au înregistrat în prima săptămână

12 Nov. 2024, 12:13
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
12 Nov. 2024, 12:13 // Actual //  Ursu Victor

La doar o săptămână de la lansarea programului de compensații, aproape 340.000 de cetățeni din Republica Moldova s-au înscris pentru a beneficia de sprijin financiar în perioada sezonului de încălzire 2023-2024. Potrivit ministrului Muncii, Alexei Buzu, dintre cei 340.553 de înscriși, 180.695 au completat înregistrarea online, iar 159.858 au solicitat ajutorul asistenților sociali.

În această perioadă scurtă, autoritățile au răspuns deja la 23.281 de apeluri telefonice, confirmând un interes ridicat din partea cetățenilor. Ministrul Buzu a subliniat că, în acest an, guvernul a ales să acorde compensațiile în principal sub formă de plăți în numerar, considerându-le o metodă mai eficientă decât alte forme de compensare utilizate anterior. „Experiența anului trecut ne-a arătat că 40% din compensații au fost distribuite în numerar, iar această abordare este mult mai simplu de gestionat”, a declarat Buzu.

Pentru sezonul de încălzire 2023-2024, compensațiile vor fi acordate în facturi, în funcție de vulnerabilitatea energetică a beneficiarilor. Acestea vor acoperi, în medie, 33% din tariful pentru gazele naturale, variind între 12 și 17 lei pe metru cub, pentru un volum de 180 de metri cubi. În cazul încălzirii centralizate, guvernul va compensa 58% din tariful practicat, cu sume cuprinse între 1450 și 2900 de lei pe gigacalorie, în funcție de gradul de vulnerabilitate energetică al consumatorilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Mart. 2026, 11:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Mart. 2026, 11:09 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Banca Națională a Moldovei au constituit 5 019,69 milioane de euro la data de 27 februarie 2026, în scădere cu 61,01 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 ianuarie 2026, când acestea se ridicau la 5 080,70 milioane de euro.

Potrivit datelor publicate de banca centrală, diminuarea rezervelor valutare a fost determinată în principal de mai multe ieșiri de fonduri.

Cea mai mare contribuție a avut-o scăderea rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate, care a generat ieșiri nete de 86,05 milioane de euro. De asemenea, au fost efectuate plăți pentru serviciul datoriei publice externe a Republicii Moldova, în valoare de 18,76 milioane de euro.

În același timp, au fost înregistrate plăți ale Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova de 1,59 milioane de euro, precum și un rezultat net negativ al operațiunilor de tip swap valutar pe piața valutară internă, de 0,02 milioane de euro.

Totuși, o serie de factori au contribuit la majorarea parțială a rezervelor valutare în perioada de raportare. Printre aceștia se numără aprecierea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor în raport cu euro, care a adăugat 25,42 milioane de euro.

De asemenea, veniturile din gestionarea rezervelor valutare au generat 11,52 milioane de euro, iar încasările în favoarea Ministerului Finanțelor sub formă de credite, granturi și alte intrări pentru proiecte investiționale au însumat 3,92 milioane de euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!