Iranul, la un pas de bomba nucleară: producția de uraniu îmbogățit explodează

07 Dec. 2024, 11:43
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Dec. 2024, 11:43 // Actual //  Ursu Victor

Iranul și-a intensificat considerabil producția și stocurile de uraniu îmbogățit la un nivel de 60%, apropiat de 90%, pragul necesar pentru fabricarea armelor nucleare. Declarația a fost făcută de Rafael Grossi, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), într-un interviu pentru Reuters.

Conform estimărilor AIEA, Iranul a acumulat deja suficient uraniu îmbogățit la 60% pentru a fabrica patru focoase nucleare, dacă gradul de puritate ar fi crescut. Un raport citat de AFP arată că facilitățile modernizate din Fordow permit Iranului să producă peste 34 de kilograme de uraniu îmbogățit la 60% lunar, comparativ cu doar 4,7 kilograme anterior.

„Evident, îmbogățirea la 60% nu are nicio legătură cu scopurile civile”, a declarat pentru Reuters un diplomat occidental sub protecția anonimatului.

Escaladarea tensiunilor cu AIEA

La sfârșitul lunii noiembrie, AIEA a confirmat că Iranul este pregătit să utilizeze mii de centrifuge avansate pentru îmbogățirea uraniului la 5% în fabricile din Fordow și Natanz. Deși acest nivel este mai redus, rapoartele indică faptul că îmbogățirea la 60% continuă în alte locații. Cu toate acestea, nu este clar dacă centrifugele noi au fost încărcate deja cu uraniu.

Ministerul de Externe iranian a justificat lansarea noilor centrifuge ca răspuns la o rezoluție a Consiliului Guvernatorilor AIEA, care a condamnat lipsa de cooperare a Teheranului. Rezoluția, propusă de Franța, Germania și Marea Britanie, cu sprijinul SUA, a fost susținută de 19 din cei 35 de membri ai consiliului, în timp ce Rusia, China și Burkina Faso s-au opus, iar 12 membri s-au abținut.

După invazia Rusiei în Ucraina, colaborarea militară dintre Iran și Rusia s-a intensificat. Iranul a furnizat drone de tip „Shahed” Moscovei, iar ulterior un centru de producție pentru aceste drone a fost deschis în Rusia.

În primăvara anului 2023, serviciile de informații americane au raportat o înțelegere secretă prin care Rusia ar fi furnizat uraniu pentru programul nuclear iranian. De asemenea, Pentagonul a avertizat că Iranul ar putea produce suficient uraniu îmbogățit pentru o bombă nucleară în doar 12 zile. Inspecțiile internaționale la fabrica subterană din Fordow au descoperit uraniu cu o puritate de 83,7%, apropiată de cea necesară pentru arme nucleare.

 

17 Apr. 2026, 16:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Apr. 2026, 16:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile la petrol au intrat pe o pantă descendentă după ce Iranul a anunțat redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz pentru navigația comercială, semnal puternic de detensionare în regiune după acordul de încetare a focului.

Ministrul de externe Abbas Araghchi a declarat că toate navele comerciale pot tranzita liber strâmtoarea „pe toată durata armistițiului”, în baza înțelegerii privind încetarea focului în Liban.

Decizia vine la scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un armistițiu de 10 zile între Liban și Israel, reducând riscurile pentru una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Pe fondul acestor evoluții, piața a reacționat imediat: petrolul Brent s-a prăbușit cu aproximativ 10%, coborând spre nivelul de 89 de dolari pe baril, după ce anterior depășise pragul de 100 de dolari. Scăderea reflectă diminuarea temerilor legate de întreruperea livrărilor prin Ormuz, rută prin care trece circa o cincime din petrolul global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!