Isteria gazieră a Kremlinului. Sturza: ”S-a vrut soluționarea conflictului transnistrean pe condițiile Moscovei”

21 Oct. 2021, 14:34
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Oct. 2021, 14:34 // Actual //  bani.md

Federația Rusă folosește gazele naturale direct în interesele sale politice și geopolitice, de soluționare a problemelor politice numai că Rusia nu este la prima reiterație și țările, inclusiv Republica Moldova, s-au învățat să reacționeze și tehnic, și legal, și economic, și nu mai este atât de dramatic cum putea să fie acum mulți ani când nu existau pur și simplu alte surse de gaz pentru Republica Moldova, potrivit fostului premieri și actual om de afaceri, Ion Sturza.

Federația Rusă în ultimele, apropo, nu luni, dar săptămâni încearcă foarte insistent să-și rezolve problemele politice, strategice și geopolitice în regiune prin această criză a gazelor, exagerând. Exagerează din simplul motiv că nu poate astăzi Republica Moldova pentru o scădere efemeră a prețului la gaz să-și permită trecerea la datoria de stat a multor miliarde de dolari, chiar și mai mult pot să vă spun, dar sper că și conducerea politică a Republicii Moldova poate să vă spună despre aceste lucruri, că una dintre condiții a fost soluționarea rapidă a conflictului din Transnistria, pe condițiile Moscovei, bineînțeles, lucru care niciun om teafăr la cap – fie el socialist, comunist, de dreapta, de stânga, pro-european sau pro-rus – nu poate să-l permită astăzi”, a declarat Ion Sturza, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.

Referindu-se la aprovizionarea cu gaz a regiunii din stânga Nistrului, fostul premier susține că Centrala de la Cuciurgan și Uzina metalurgică de la Râbnița, consumă – atenție! – 60% din tot gazul care se consumă, statistic vorbind, pe teritoriul Republicii Moldova.

Eu cred că dna Gavrilița l-a informat pe dl Krasnoselski că, da, noi avem posibilitatea să luăm din surse alternative, însă, dacă doriți ca regiunea să primească gaz, trebuie să plătiți prețul pe care noi îl achităm furnizorilor și plata trebuie să fie anticipată. E un argument foarte puternic în discuțiile cu Federația Rusă, pentru că Federația Rusă, într-o formă sau alta, din câte înțeleg eu, a vrut să se spele pe mâini, adică: „Vă dăm gaz acolo cu un mic discount de la prețul cela exorbitant, dar asumați-vă datoriile Transnistriei, plătiți rapid datoriile care s-au acumulat din managementul lor al companiei Moldovagaz”.

Sturza este convins că în următoarele săptămâni se așteaptă o deblocare a situației în Europa. Scopul final care se întrevede în toată operațiunea aceasta cu gazul în Europa a fost ca să impună Germania să dea aprobările finale pentru Nord Stream, deja țeava e plină cu gaz, e vorba de sute de milioane de metri cubi și cred că în următoarele 2-3 săptămâni Nord Stream-ul va fi funcțional și va începe să livreze gaz. Și atunci tot prețul și toată tevatura aceasta isterică se vor duce vertiginos la vale.

Realitatea Live

07 Mart. 2026, 11:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Mart. 2026, 11:14 // Actual //  Ursu Victor

Modelul economic al regiunii din stânga Nistrului se confruntă cu dificultăți tot mai mari, iar situația bugetară indică probleme structurale serioase. Concluzia aparține expertului în politici economice de la IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, prezentată în cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță” din 6 martie 2026.

Potrivit economistului, între cele două maluri ale Nistru există diferențe majore în ceea ce privește structura bugetară, veniturile și cheltuielile publice. Pe malul drept al râului, bugetul public este format din mai multe componente – bugetul de stat, bugetele autorităților publice locale, bugetul asigurărilor sociale și cel al asigurărilor medicale. În schimb, în regiunea din stânga Nistrului există doar bugetul regional și bugetele locale, fără bugete separate pentru asigurări sociale sau medicale.

Un alt aspect semnalat de expert este lipsa de transparență privind executarea bugetului în regiune. Dacă pe malul drept datele privind veniturile și cheltuielile sunt publice, în stânga Nistrului aceste informații nu sunt făcute publice.

Pentru anul 2026, autoritățile autoproclamate din regiune au planificat venituri bugetare mai mici decât cele din 2024 și 2025, iar cheltuielile planificate sunt, de asemenea, în scădere. „Deficitul bugetar este foarte mare – aproape jumătate din bugetul regiunii este acoperit din deficit”, a declarat Veaceslav Ioniță.

Potrivit economistului, modul în care este acoperit deficitul bugetar rămâne secretizat. El presupune însă că o parte importantă a acestuia ar putea proveni din diferențele legate de prețul gazelor naturale. În regiune, gazul este vândut la prețuri foarte mici – între 1,7 ruble pentru populație și până la 5 ruble pentru agenții economici, în timp ce costurile de transport și distribuție sunt de aproximativ 0,5 ruble.

Comparativ cu malul drept, deficitul bugetar al regiunii din stânga Nistrului raportat la PIB este de aproximativ trei ori mai mare. Dacă în Republica Moldova deficitul este acoperit în principal din împrumuturi, în regiunea transnistreană acesta provine din surse care nu sunt făcute publice.

Diferențe importante apar și în ceea ce privește veniturile bugetare pe cap de locuitor. În 2015, acestea erau de 15,3 mii lei pe malul drept și 12 mii lei pe malul stâng. În 2025, veniturile au ajuns la 51,6 mii lei în dreapta Nistrului și la 18,1 mii lei în stânga. Pentru 2026 sunt estimate aproximativ 57 mii lei pe cap de locuitor pe malul drept și doar 14,8 mii lei pe malul stâng. Astfel, veniturile bugetare pe cap de locuitor sunt în prezent de aproape patru ori mai mari în dreapta Nistrului.

În același timp, presiunea fiscală este semnificativ mai mică în regiunea transnistreană. Dacă în Republica Moldova veniturile bugetare reprezintă aproximativ 35% din PIB, în stânga Nistrului acestea sunt de circa 20%. De asemenea, regiunea nu aplică TVA, principala sursă de venit a bugetului Republicii Moldova.

Diferențe majore se observă și în nivelul cheltuielilor publice pe cap de locuitor. În 2015 acestea erau de 16,3 mii lei pe malul drept și de 22,5 mii lei pe malul stâng. În 2025, cheltuielile au ajuns la 59,2 mii lei pe malul drept, în timp ce în stânga Nistrului au fost de 25,5 mii lei. Pentru 2026 sunt estimate cheltuieli de 66,1 mii lei pe cap de locuitor în dreapta Nistrului și doar 24,8 mii lei în stânga.

„În ultimii zece ani, pe malul drept cheltuielile publice pe cap de locuitor au crescut de peste patru ori, în timp ce în stânga Nistrului au rămas practic la același nivel”, a subliniat expertul.

Veaceslav Ioniță mai afirmă că, în trecut, nivelul mai ridicat al cheltuielilor pe cap de locuitor în regiune era posibil deoarece deficitul bugetar era acoperit din surse externe sau neclare. În prezent însă, acest model nu mai funcționează. La o populație estimată la aproximativ 300 de mii de locuitori, regiunea cheltuie de circa trei ori mai puțin decât malul drept.

În ultimii doi ani, diferențele s-au accentuat. Dacă pe malul drept economia s-a stabilizat, inflația a revenit la niveluri normale, iar cheltuielile guvernamentale pe cap de locuitor au crescut cu aproximativ 12%, în stânga Nistrului acestea au scăzut cu circa 27%.

„Acești doi ani sunt cei mai dramatici pentru malul stâng al Nistrului”, a concluzionat Veaceslav Ioniță.

Potrivit expertului, singurul domeniu în care regiunea transnistreană a investit mai mult decât malul drept este infrastructura rutieră. În ultimii zece ani, malul drept a alocat aproximativ 0,9% din PIB pentru reparația drumurilor, în timp ce în stânga Nistrului acest indicator a fost de aproximativ 1,2%.

În concluzie, economistul susține că modelul economic al regiunii din stânga Nistrului nu mai funcționează în parametrii anteriori. Veniturile bugetare sunt în scădere, cheltuielile se reduc, iar o parte semnificativă a acestora continuă să fie acoperită din surse netransparente, ceea ce pune sub semnul întrebării sustenabilitatea financiară a regiunii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!