Jongleriile energetice ale lui Spînu. Curent vom avea, dar prețul rămâne o enigmă

13 Iun. 2022, 23:31
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Iun. 2022, 23:31 // Actual //  bani.md

În luna iulie vom purta negocieri directe cu ucrainenii. Vom vedea ce preț obținem, dar  discutăm cu centrala de la Cuciurgan pentru a obține un preț bun, a declarat ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu în cadrul emisiunii „Cutia neagră”.

Ministrul susține că și-ar dori un contract pe termen lung de livrare a energiei electrice.

„Noi ne dorim să avem mai multă predictibilitate și suntem gata să semnăm un contract pe o perioadă mai lungă, ca să nu ajungem să discutăm același lucru în fiecare lună. Nu am siguranța că vom putea obține acest lucru, dar am siguranța că Republica Moldova va avea energie electrică”, a precizat Spînu.

Referindu-se la cauza pentru nesemnarea contractului pe termen lung, ministrul a precizat că e vorba de moneda națională leul moldovenesc care trebuie să fie utilizat pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

„Unul dintre aspecte este utilizarea leului pe teritoriul întreg al RM. În aceste discuții, se încearcă să se găsească o formulă care să fie corectă”, a punctat Spînu.

Din 10 iunie, au intrat în vigoare noile tarife la energia electrică, după ce decizia ANRE a fost publicată în Monitorul Oficial.

Consumatorii deserviți de Premier Energy vor achita un tarif de 2,64 lei kwh cu 22% mai mare față de tariful precedent. Consumatorii din nordul țării deserviți de FEE Nord vor achita un tarif mai mare cu 14% – 2,86 kwh.

ANRE a aprobat noile tarife marți, 8 iunie, urmare de scumpirii energiei electrice achiziționate de la Cuciurgan, dar și din Ucraina.

Tarifele la energia electrică, ultima dată, au fost ajustate în luna martie curent.

 

 

23 Sept. 2026, 15:19
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Sept. 2026, 15:19 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania turcă ONUR Taahhüt Taşımacılık İnşaat Ticaret Ve Sanayi A.Ş., sancționată în acest an de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru o practică coluzivă într-un proiect din Ucraina, a câștigat un nou contract rutier în Republica Moldova. Firma va construi drumul de ocolire a orașului Cimișlia, investiție estimată la 43,3 milioane de euro și finanțată de Banca Europeană de Investiții.

Contractul pentru construcția noului sector al drumului M3 a fost semnat la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în prezența vicepremierului Vladimir Bolea. Centura va avea peste 7 kilometri și va fi construită integral pe un traseu nou, în extravilanul orașului Cimișlia. Proiectul urmărește devierea traficului de tranzit, inclusiv a transportului greu, în afara zonei urbane. Ministerul a anunțat oficial proiectul la 22 septembrie.

Proiectul include construcția a două poduri și trei intersecții denivelate, precum și instalarea iluminatului rutier, parapetelor de protecție, marcajelor și semnalizării. Lucrările sunt planificate să dureze aproximativ doi ani și jumătate.

„M3 este un drum important pentru legătura dintre centrul și sudul țării, pe traseul Chișinău–Comrat–Giurgiulești–frontiera cu România. Pe această rută circulă atât transport de pasageri, cât și de mărfuri, iar noul drum de ocolire va face deplasarea mai eficientă”, a declarat Vladimir Bolea.

Licitația a fost organizată în cadrul programului „Moldova Roads III B”, finanțat de Banca Europeană de Investiții. Documentele BEI confirmă că procedura pentru construcția centurii Cimișlia este desfășurată de beneficiarul proiectului în conformitate cu regulile de achiziții ale băncii, BEI nefiind ea însăși parte a contractului.

Contractul vine însă la câteva luni după ce ONUR și 53 dintre subsidiarele sale au fost sancționate de BERD. Banca a anunțat o sancțiune totală de trei ani și trei luni, formată dintr-o perioadă de excludere de un an și trei luni de la proiectele finanțate de BERD, urmată de doi ani de neexcludere condiționată.

Investigația Oficiului de Conformitate al BERD a stabilit existența unei înțelegeri necorespunzătoare menite să asigure atribuirea unui contract către ONUR într-un proiect finanțat de bancă în Ucraina. BERD a calificat fapta drept „practică coluzivă”. Compania și-a recunoscut răspunderea și a cooperat cu anchetatorii, circumstanțe care au fost luate în calcul la stabilirea sancțiunii.

BERD precizează că, pe durata excluderii, ONUR și cele 53 de subsidiare nu sunt eligibile să participe la proiectele finanțate de instituție. Sancțiunea se califică și pentru mecanismul de excludere reciprocă între unele bănci multilaterale de dezvoltare.

Sancțiunea BERD nu a dus însă la excluderea ONUR din licitația pentru centura Cimișliei. Potrivit documentelor de evaluare ale procedurii, compania a declarat sancțiunile aplicate de alte instituții financiare, iar situația a fost analizată. Concluzia a fost că acestea nu se extind asupra contractului respectiv, finanțat de BEI, compania nefiind sancționată de Banca Europeană de Investiții.

Anterior, solicitat să comenteze situația, ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, a declarat că licitația este organizată potrivit procedurilor finanțatorului și că Ministerul Infrastructurii nu intervine în desemnarea companiei câștigătoare.

ONUR nu este la primul contract important în infrastructura rutieră din Republica Moldova. Compania turcă a executat anterior lucrările pe sectorul M3 Porumbrei–Cimișlia, finanțat de asemenea din surse externe. Noul contract îi asigură continuarea intervențiilor pe coridorul M3, de această dată prin construcția centurii propriu-zise a orașului Cimișlia.