Kulminski îl atacă dur pe Spînu: N-ar fi trebuit să participe la negocierea contractului la gaz

08 Apr. 2022, 09:43
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
08 Apr. 2022, 09:43 // Actual //  bani.md

Fostul vicepremier pentru Reintegrare, Vlad Kulminski a declarat că a fost intens implicat în procesul de negocieri a contractului la gaz, pe care la semnat Moldovagaz cu Gazprom la sfârșitul lunii octombrie 2021.

Am fost implicat intens. Am fi putut fi mult  mai profesioniști când am negociat acest contract, am putut obține un preț mult mai bun fără să cedăm ceva. N-am obținut un preț pe care l-an fi putut obține în condițiile acelea. Formula pe care noi o avem este formula noastră și nu e tare bună”, a comentat Kulmiski în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4.

Fostul vicepremier a spus că rolul său a fost să deschidă ușa spre negocieri și că la negocieri s-ar fi putut merge cu o echipă foarte serioasă de specialiști.

„Prețul ar fi putu fi mult mai mare, dna Sandu ne-a salvat. Negocierile contractelor la gaz implică mai multe probleme dintre două state”, a punctat Kulminski.

Fostul vicepremier a lăsat să se înțeleagă că ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu nu a fost suficient de profesionist în cadrul negocierilor.

Nu vreau să dau aprecieri, dar nu cred că Spînu ar fi trebuit să fie implicat în aceste negocieri deloc. Or, ceea ce face Guvernul în prezent este foarte corect. Înecară să diversifice sursele de livrare a gazelor. Au fost negocieri cu Azerbaidjanul și cu alte state. Nu este un lucru împotriva cuiva, dar dacă se întâmplă ceva în Ucraina, trebuie să existe alternative”, a menționat Kulmiski.

În data de 26 martie, Republica Moldova a aderat la Platforma de achiziţii comune a UE. Platforma urmează să faciliteze contactele cu furnizorii internaţionali pentru a diversifica sursele de aprovizionare a europenilor. Comisia Europeană a început deja negocierile cu principalele ţări producătoare (Norvegia, Qatar, Algeria) şi a anunţat vineri un acord cu Statele Unite pentru ca acestea să îşi mărească livrările de gaze naturale lichefiate către UE.

În prezent, prețul mediu de achiziție este 620 de dolari pentru Republica Moldova. Potrivit prognozelor, prețul mediu de achiziție pentru acest an va fi peste 700-730 de dolari.

Formula de calcul pentru Republica Moldova este de 70% spot în perioada caldă a anului și 30% cotațiile la petrol, iar în perioada de iarnă e invers.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

16 Feb. 2026, 19:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Semionov Arina
16 Feb. 2026, 19:36 // Slider //  Semionov Arina

Agenția Invest Moldova, împreună cu Asociația Investitorilor Străini, a prezentat Studiul 4.0: Impactul Investițiilor Străine Directe asupra Economiei Republicii Moldova, care arată cum capitalul străin contribuie la competitivitatea și integrarea europeană a țării. Potrivit raportului, în 2024, Republica Moldova a atras un flux net de investiții străine de 458,4 milioane USD, menținând un stoc total de 5,471 miliarde USD, semn al încrederii investitorilor în piața locală.

Studiul evidențiază că firmele cu capital străin, deși reprezintă doar 5,7% din totalul întreprinderilor, generează 13,7% din locurile de muncă și 23,2% din cifra de afaceri națională, iar productivitatea acestora este cu aproximativ 74% mai mare decât în firmele locale. În același timp, salariul mediu lunar oferit de aceste companii este cu aproape 93% mai mare decât media în sectorul privat autohton.

Uniunea Europeană continuă să fie principalul partener al Moldovei, 86% din capitalul străin fiind de proveniență europeană, ceea ce confirmă direcția strategică a țării către integrarea în lanțurile valorice ale UE. Autorii studiului subliniază că este nevoie de un cadru coerent de politici publice, care să sporească predictibilitatea mediului de afaceri, să dezvolte infrastructura și să sprijine proiectele cu valoare adăugată ridicată.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

„Investițiile străine directe rămân un pilon esențial pentru creșterea competitivității și consolidarea poziției Republicii Moldova pe piața europeană”, arată raportul.