Libertatea economică a Moldovei, amenințată de reglementarea pieței muncii. Hondurasul ne suflă în ceafă

18 Sept. 2021, 14:15
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  bani.md
18 Sept. 2021, 14:15 // Bani și Afaceri //  bani.md

Hong Kong rămâne cea mai  liberă economie din întreaga lume. Însă nesiguranța drepturilor de proprietate anul 2020 și 2021 va slăbi statul de drept. În topul statelor cu cele mai libere economii care au precedat Hong Kong-ul sunt Singapore, Noua Zeelandă, Elveția, Georgia, Statele Unite, Irlanda, Lituania, Australia și Danemarca, potrivit clasamentului realizat de Fraser Institute.

Printre statele mari cu cele mai libere economii se numără Canada (locul 14), Japonia  (locul 18), Germania (locul 22), Italia (locul 47) și Franța (locul 53). Un scor modest a înregistrat Mexic (locul 75), Rusia (locul 100), India (locul 108), Brazilia (locul 109) și China (locul 116).

Economiile cu un scor foarte mic al libertății sunt: Republica Central Africană, Republica Congo, Siria, Zimbabwe, Algeria, Libia, Sudan și Venezuela

Republica Moldova s-a clasat pe locul 66 din cele 165 de state incluse în clasament. Cel mai bun punctaj, țara noastră, l-a înregistrat la reglementarea pieței de creditare  – 9,7 puncte și s-a poziționat pe locul 19. Iar cel mai prost punctaj l-a înregistrat la dreptul la proprietate – 5,7 puncte (Locul 63) și reglementarea pieței muncii – 5,6 puncte (locul 118). La libertatea comerțului extern, țara noastră s-a poziționat pe locul 77, cu un punctaj de 7,6. Un punctaj mic a înregistrat și la reglementarea mediului de afaceri și libertatea deținerii conturilor bancare în valută.

În topul libertății economice, Republica Moldova este devansată de Rwanda Bahrain și Brunei, dar este precedată de Emiratele Arabe, Trinidad and Tobago și Honduras.

Realitatea Live

05 Mart. 2026, 18:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Mart. 2026, 18:03 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania aeriană FlyOne a venit cu explicații după apariția în spațiul public a informațiilor privind prețurile foarte ridicate ale biletelor pe ruta Dubai – Chișinău, care în unele cazuri au ajuns la aproximativ 4.557 de euro pentru un singur zbor.

Reprezentanții companiei susțin că informațiile despre aceste tarife ar fi fost interpretate eronat și precizează că pasagerii care au cumpărat din timp bilete FlyOne și au rămas blocați în Emiratele Arabe Unite sunt aduși acasă fără costuri suplimentare. Potrivit operatorului, doar un număr limitat de locuri rămase libere în aeronave a fost scos la vânzare la aceste prețuri.

Compania explică faptul că zborurile sunt operate pe rute alternative care ocolesc zona operațiunilor militare, ceea ce prelungește considerabil durata cursei și generează costuri suplimentare.

Printre factorii care au dus la creșterea tarifelor, FlyOne enumeră operarea cursei Chișinău – Dubai fără pasageri, ceea ce înseamnă că operatorul suportă integral costul zborului, o escală suplimentară pentru realimentare în Egypt, consumul mai mare de combustibil, precum și majorarea prețului la combustibil cu peste 50% pe fondul crizei energetice.

La acestea se adaugă taxe aeroportuare și costuri de handling suplimentare, precum și revizuirea constantă a condițiilor de asigurare de către companiile de profil.

Potrivit companiei, în aceste condiții costul total al unei curse depășește de peste două ori costul unui zbor operat pe ruta obișnuită, iar impactul asupra prețului biletelor într-o singură direcție este de cel puțin patru ori mai mare decât în condiții normale.

FlyOne mai afirmă că tarifele pentru puținele bilete disponibile sunt comparabile cu cele practicate de alți operatori și sunt determinate strict de costurile ridicate generate de situația din regiune.

Pentru zborurile operate după 12 martie, compania estimează revenirea la condiții normale de operare, iar prețurile ar urma să pornească de la aproximativ 159 de euro.

Escaladarea conflictului militar din Orientul Mijlociu a început deja să afecteze piața aviației. De exemplu, un bilet operat de compania Flydubai pentru data de 11 martie pe ruta Dubai – Chișinău costă aproximativ 1.043 de euro pentru un zbor direct de circa 5 ore și 30 de minute.

În mod normal, tarifele pentru această rută variază între 250 și 400 de euro, în funcție de perioadă și momentul rezervării.

În dimineața zilei de astăzi, 5 februarie, potrivit ofertelor publicate pe site-urile companiilor aeriene, un bilet one-way operat de compania emirateză Flydubai pentru 11 martie 2026 ajunge la circa 1.043 de euro pentru un pasager în clasa economică. La compania moldovenească FlyOne, controlată de fostul ministru al Justiției, Vladimir Cebotari. Pentru unele zile apropiate, prețurile afișate au ajuns la niveluri rar întâlnite: 10 februarie – aproximativ 4.557 euro, 12 februarie – aproximativ 4.557 euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!