Locuiești în Germania? Din octombrie, consumatorii germani vor plăti facturi mai mari pentru gaz

28 Iul. 2022, 13:12
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
28 Iul. 2022, 13:12 // Actual //  MD Bani

Gospodăriile din Germania vor începe să plătească o nouă taxă pe energie la toamnă. Astfel, costurile la energie vor crește cu aproximativ 1.000 de euro pe an.

Începând din luna octombrie, companiile de utilităţi din Germania vor putea să transfere, pe seama consumatorilor, costurile create de acoperirea deficitului apărut ca urmare a diminuării livrărilor ruseşti de gaze. Guvernul de la Berlin urmează să prezinte joi un decret cu privire la acest subiect.

Germania a încercat să evite situaţia în care consumatorii sunt cei care plătesc pentru creşterea costurilor cu energia. Însă presiunile cu care se confruntă companiile de utilităţi au forţat Guvernul de la Berlin să îşi schimbe abordarea în încercarea de a reduce consumul şi a se pregăti pentru sezonul de iarnă, în contextul în care există îngrijorări că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, ar putea opri complet livrările de gaze, scrie Agerpres.

„Provocările cu care ne confruntăm sunt enorme şi afectează zone semnificative ale economiei şi societăţii. Nu le putem depăşi decât împreună”, a declarat ministrul german al Economiei, Robert Habeck, într-un comunicat.

Potrivit unor surse guvernamentale, valoarea noii taxe ar putea varia între 1,5 şi 5 eurocenţi pentru fiecare kilowat oră, ceea ce ar însemna o sumă suplimentară de aproximativ 1.000 de euro pe an în facturile la gaze pentru o familie de patru persoane.

Un aşa-numit „mecanism de ajustare a preţurilor” va afecta atât gospodăriile cât şi consumatorii industriali care utilizează contracte pe termen lung şi va fi valabil până la finele lunii septembrie 2024, au adăugat sursele. Până în luna octombrie, importatorii de gaze vor trebui să suporte singuri creşterea costurilor.

O condiţie prealabilă pentru introducerea de către Guvern a acestui mecanism este o perturbare semnificativă a livrărilor de gaze către Germania. Recent, grupul rus Gazprom a redus livrările de gaze prin conducta Nord Stream 1 până la 20% din capacitatea conductei.

Realitatea Live

29 Ian. 2026, 17:11
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
29 Ian. 2026, 17:11 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Bitcoin își prelungește scăderile și a revenit în zona de 87 000 de dolari, pe fondul deciziei Rezervei Federale a Statelor Unite (Fed) de a menține neschimbată dobânda de politică monetară, dar și al factorilor tehnici și geopolitici care apasă asupra piețelor.

După ce a testat fără succes rezistența din jurul nivelului de 90 500 de dolari, cea mai mare criptomonedă a schimbat direcția și a intrat din nou pe scădere, semnalând, potrivit analiștilor, riscul unei coborâri spre 85 000 de dolari. Evoluția vine într-un context în care dolarul american s-a întărit, iar investitorii s-au orientat masiv către materii prime, în special aur.

Aurul a atins noi maxime istorice, depășind pentru prima dată pragul de 5 600 de dolari uncia, în timp ce argintul a trecut de 120 de dolari. Cererea pentru metale prețioase este alimentată de incertitudini economice, tensiuni geopolitice și temeri legate de finanțele publice, ceea ce a redus interesul pentru active mai riscante, precum criptomonedele.

Decizia Fed de a păstra dobânzile neschimbate, după mai multe reduceri anul trecut, a fost anticipată de piețe. Totuși, mesajul de prudență privind inflația a susținut dolarul.

Analiștii subliniază că bitcoin se comportă în prezent mai degrabă ca un activ riscant, cu volatilitate ridicată, decât ca un refugiu împotriva deprecierii monedelor. Criptomoneda se află la aproximativ 30% sub maximul atins în toamnă și se mișcă într-un interval de consolidare, fără forța necesară pentru a sparge rezistențele importante.

Pe ansamblu, capitalizarea totală a pieței cripto a scăzut, iar majoritatea monedelor digitale mari au înregistrat pierderi. În paralel, în SUA continuă discuțiile privind reglementarea stablecoin-urilor, iar băncile avertizează asupra riscului ca sume uriașe din depozitele tradiționale să migreze către aceste active digitale, dacă vor fi permise dobânzi atractive.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!