Marea Neagră și interesele strategice internaționale

Multă vreme, Marea Neagră a fost percepută ca o scenă geopolitică colaterală Europei. De la începutul războiului rusesc împotriva Ucrainei, perspectiva s-a schimbat, din cauza diverselor interese ce se ciocnesc aici.

Atacurile asupra navelor comerciale s-au înmulțit, odată cu expirarea acordului privind comerțul cu cereale convenit sub mediere turcă de Rusia și Ucraina.

La jumătatea lunii iulie, Moscova a refuzat prelungirea înțelegerii, multiplicând bombardamentele asupra porturilor ucrainene și amenințând că va ataca navele de marfă.

Și Kievul, la rândul lui, a declarat șase porturi de pe coasta rusă a Mării Negre drept zonă cu risc de război și amenință cu atacuri asupra transportorilor de marfă, a petrolierelor și instalațiilor portuare.

Pentru ambele țări, Marea Neagră este poarta de ieșire spre lume, iar importanța strategică și economică este imensă.

Dar și celelalte țări vecine, mai ales țările NATO Turcia, Bulgaria și România, au interese concrete în această mare interioară dintre Europa și Asia.

Interes rusesc de secole

Rusia a considerat întotdeauna acest bazin maritim ca fiind propria sa sferă de influență. Încă din timpul Imperiului Țarist și, mai târziu, în timpul celui sovietic, aici se afla flancul sudic al marii puteri. Flota Mării Negre își are sediul la Sevastopol din 1793.

Orașul-port din Peninsula Crimeea, anexată de la Ucraina în 2014, are o semnificație specială pentru Moscova: este una dintre foarte rarele amenajări portuare de apă adâncă fără gheață din Rusia, poate fi folosit de armată chiar și iarna și funcționează ca o trambulină de unde Kremlinul își poate afirma influența înspre Marea Mediterană, Orientul Mijlociu, Africa de Nord și sudul Europei.

Marea Neagră oferă Rusiei acces spre țări mai îndepărtate în care activează militar, precum Libia sau Siria (unde are deja propria sa bază navală, la Tartus).

Cât de dornică este Moscova să-și mențină hegemonia asupra regiunii Mării Negre o arată numeroasele conflicte regionale pe care le-a alimentat în ultimii ani.

Drept urmare, în timp ce Rusia deține teoretic doar aproximativ 10% din întreaga coastă a Mării Negre, în conformitate cu legislația internațională, ea controlează, de fapt, aproximativ o treime din coastă, extinzându-și continuu zonele aflate sub influența sa.

În 2008, Rusia a intervenit în Georgia și a înființat două republici pro-ruse nerecunoscute la nivel internațional, între care Abhazia, aflată chiar pe țărmul de est al Mării Negre. În 2014, Moscova a anexat peninsula Crimeea și, de la izbucnirea războiului din Ucraina în 2022, a ocupat mari părți din sudul Ucrainei cu ieșire la Marea Neagră.

Marea Neagră are, de asemenea, o importanță imensă pentru politicile comerciale ale Rusiei. Prin porturile de aici sunt gestionate majoritatea exporturilor de cereale sau îngrășăminte, dar și de alte bunuri. Ruta comercială prin Marea Neagră permite și livrarea de mărfuri către statele care nu s-au alăturat sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei.

Soluție vitală pentru comerțul Ucrainei

Pentru Ucraina, Marea Neagră este și mai importantă ca rută comercială decât pentru Rusia. În timp de pace, peste 50% din totalul exporturilor naționale plecau spre lume din cel mai mare port ucrainean de la Marea Neagră, Odesa.

Mai presus de toate, cerealele pentru piața mondială au fost livrate pe aici, până când acordul cu Rusia a expirat, la jumătatea lunii iulie. De altfel, regiunea Mării Negre este considerată a fi unul dintre cele mai mari coșuri de pâine ale omenirii.

Înainte de izbucnirea războiului, Rusia și Ucraina livrau împreună 60% din exporturile globale de ulei de floarea soarelui, aproape 24% din grâu și aproximativ 19% din orz.

Ambele state ar fi puternic afectate economic de o încetinire a traficului de marfă peste Marea Neagră, previzibil în condițiile în care deopotrivă Rusia și Ucraina țintesc de acum, din ce în ce mai mult, navele comerciale ale inamicului.

Chiar dacă, între timp, Kievul și-a diversificat rutele de export sub impactul războiului (60% din cerealele ucrainene sunt acum exportate pe uscat, prin Uniunea Europeană), pe viitor va rămâne dependent de ruta maritimă.

Europa: coridor între oponenții politici

În timp ce Rusia și Ucraina se luptă pentru rutele comerciale nord-sud, pentru Bruxelles devine din ce în ce mai importantă ruta est-vest. Cu România și Bulgaria, Uniunea Europeană are două state membre cu ieșire la litoralul Mării Negre. Acorduri de asociere au fost deja încheiate cu Georgia și Ucraina.

La Bruxelles, Marea Neagră este văzută din ce în ce mai mult ca un coridor important pentru transportul de mărfuri și energie între Asia și Europa.

Din moment ce Europa dorește să își asigure maximul de independentă față de petrolul și gazele din Rusia, accentul se pune tot mai insistent pe țările producătoare din Caucaz, mai ales pe Azerbaidjan. Baku exportă petrol și gaze către Europa prin Georgia și Turcia. Ruta peste Marea Neagră ocolește atât Rusia, cât și Iranul, două țări cărora europenii le-au impus sancțiuni severe.

Prin urmare, NATO are și interese puternice în materie de politică de securitate în Marea Neagră. Din 1997 până la izbucnirea războiului din Ucraina, NATO a desfășurat aici manevre majore în fiecare an. Cu toate acestea, prezențe permanente aliate au aici doar marinele militare din Bulgaria, România și Turcia, conform Acordului de la Montreux, încheiat în 1936, care a garantat Ankarei suveranitatea deplină asupra strâmtorilor Bosfor și Dardanele, singura ieșire din Marea Neagră spre Mediterana și lume.

Imediat după declanșarea invaziei rusești în Ucraina, în februarie 2022, Turcia a blocat trecerea tuturor navelor de război, nu ale Moscovei, astfel încât echilibrul de putere navală din Marea Neagră a fost păstrat de atunci.

Turcia, arbitrul stabilității militare pe mare

Cu poziția sa geostrategică, care îi permite, în limitele tratatelor internaționale, să controleze accesul la Marea Neagră, Turcia este cel mai important membru NATO din regiunea Mării Negre și se percepe drept placă turnantă comercială între Asia Centrală, Caucaz și Orientul Mijlociu.

Dar, pe lângă dorința de a-și prezerva rolul de lider regional în Alianța Nord-Atlantică, Ankara consideră foarte importantă relația cu Moscova.

Ambele capitale consideră Marea Neagră drept zonă de interes absolut prioritară. Turcia monitorizează cu atenție dacă echilibrul de putere din regiunea Mării Negre, dezvoltat de-a lungul deceniilor, este menținut relativ stabil.

Iar tratatul de la Montreux oferă Ankarei posibilitatea de a ține la distanță alți actori – inclusiv NATO – din regiunea Mării Negre. Or, acesta este și un avantaj pentru Moscova.

Thomas Latschan

#interes #Marea Neagră #Rusia

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Modelul economic al regiunii din stânga Nistrului se confruntă cu dificultăți tot mai mari, iar situația bugetară indică probleme structurale serioase. Concluzia aparține expertului în politici economice de la IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, prezentată în cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță” din 6 martie 2026.

Potrivit economistului, între cele două maluri ale Nistru există diferențe majore în ceea ce privește structura bugetară, veniturile și cheltuielile publice. Pe malul drept al râului, bugetul public este format din mai multe componente – bugetul de stat, bugetele autorităților publice locale, bugetul asigurărilor sociale și cel al asigurărilor medicale. În schimb, în regiunea din stânga Nistrului există doar bugetul regional și bugetele locale, fără bugete separate pentru asigurări sociale sau medicale.

Un alt aspect semnalat de expert este lipsa de transparență privind executarea bugetului în regiune. Dacă pe malul drept datele privind veniturile și cheltuielile sunt publice, în stânga Nistrului aceste informații nu sunt făcute publice.

Pentru anul 2026, autoritățile autoproclamate din regiune au planificat venituri bugetare mai mici decât cele din 2024 și 2025, iar cheltuielile planificate sunt, de asemenea, în scădere. „Deficitul bugetar este foarte mare – aproape jumătate din bugetul regiunii este acoperit din deficit”, a declarat Veaceslav Ioniță.

Potrivit economistului, modul în care este acoperit deficitul bugetar rămâne secretizat. El presupune însă că o parte importantă a acestuia ar putea proveni din diferențele legate de prețul gazelor naturale. În regiune, gazul este vândut la prețuri foarte mici – între 1,7 ruble pentru populație și până la 5 ruble pentru agenții economici, în timp ce costurile de transport și distribuție sunt de aproximativ 0,5 ruble.

Comparativ cu malul drept, deficitul bugetar al regiunii din stânga Nistrului raportat la PIB este de aproximativ trei ori mai mare. Dacă în Republica Moldova deficitul este acoperit în principal din împrumuturi, în regiunea transnistreană acesta provine din surse care nu sunt făcute publice.

Diferențe importante apar și în ceea ce privește veniturile bugetare pe cap de locuitor. În 2015, acestea erau de 15,3 mii lei pe malul drept și 12 mii lei pe malul stâng. În 2025, veniturile au ajuns la 51,6 mii lei în dreapta Nistrului și la 18,1 mii lei în stânga. Pentru 2026 sunt estimate aproximativ 57 mii lei pe cap de locuitor pe malul drept și doar 14,8 mii lei pe malul stâng. Astfel, veniturile bugetare pe cap de locuitor sunt în prezent de aproape patru ori mai mari în dreapta Nistrului.

În același timp, presiunea fiscală este semnificativ mai mică în regiunea transnistreană. Dacă în Republica Moldova veniturile bugetare reprezintă aproximativ 35% din PIB, în stânga Nistrului acestea sunt de circa 20%. De asemenea, regiunea nu aplică TVA, principala sursă de venit a bugetului Republicii Moldova.

Diferențe majore se observă și în nivelul cheltuielilor publice pe cap de locuitor. În 2015 acestea erau de 16,3 mii lei pe malul drept și de 22,5 mii lei pe malul stâng. În 2025, cheltuielile au ajuns la 59,2 mii lei pe malul drept, în timp ce în stânga Nistrului au fost de 25,5 mii lei. Pentru 2026 sunt estimate cheltuieli de 66,1 mii lei pe cap de locuitor în dreapta Nistrului și doar 24,8 mii lei în stânga.

„În ultimii zece ani, pe malul drept cheltuielile publice pe cap de locuitor au crescut de peste patru ori, în timp ce în stânga Nistrului au rămas practic la același nivel”, a subliniat expertul.

Veaceslav Ioniță mai afirmă că, în trecut, nivelul mai ridicat al cheltuielilor pe cap de locuitor în regiune era posibil deoarece deficitul bugetar era acoperit din surse externe sau neclare. În prezent însă, acest model nu mai funcționează. La o populație estimată la aproximativ 300 de mii de locuitori, regiunea cheltuie de circa trei ori mai puțin decât malul drept.

În ultimii doi ani, diferențele s-au accentuat. Dacă pe malul drept economia s-a stabilizat, inflația a revenit la niveluri normale, iar cheltuielile guvernamentale pe cap de locuitor au crescut cu aproximativ 12%, în stânga Nistrului acestea au scăzut cu circa 27%.

„Acești doi ani sunt cei mai dramatici pentru malul stâng al Nistrului”, a concluzionat Veaceslav Ioniță.

Potrivit expertului, singurul domeniu în care regiunea transnistreană a investit mai mult decât malul drept este infrastructura rutieră. În ultimii zece ani, malul drept a alocat aproximativ 0,9% din PIB pentru reparația drumurilor, în timp ce în stânga Nistrului acest indicator a fost de aproximativ 1,2%.

În concluzie, economistul susține că modelul economic al regiunii din stânga Nistrului nu mai funcționează în parametrii anteriori. Veniturile bugetare sunt în scădere, cheltuielile se reduc, iar o parte semnificativă a acestora continuă să fie acoperită din surse netransparente, ceea ce pune sub semnul întrebării sustenabilitatea financiară a regiunii.