Mesajul dur al lui Pânzari cu referire la finanțarea ilegală a partidelor politice: Vom stârpi această cutumă neagră

26 Oct. 2023, 17:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Oct. 2023, 17:46 // Actual //  bani.md

Alexandr Păzari, noul șef al Centrului Național Anticorupție (CNA), a afirmat hotărât că are instrumentele legale și resursele necesare pentru a combate finanțarea ilegală a partidelor politice, considerând acest fenomen o „cutumă neagră”. De asemenea, Păzari a subliniat faptul că modificările legislative recente permit revenirea unor dosare către CNA, oferind oportunitatea de a investiga și a trage la răspundere persoanele care încalcă legea.

Într-un răspuns la întrebarea deputatei Veronica Roșca cu privire la capacitatea de a stârpi finanțarea ilegală a partidelor politice, Păzari a subliniat angajamentul său pentru a combate această problemă și a declarat: „Vreau să vă spun că suntem la serviciu de la ora 2 noaptea. Ne facem treaba și este deja publicat în presă. Acțiunile de urmărire penală continuă și vă asigur că vom stârpi această cutumă neagră.”

Finanțarea ilegală a partidelor politice este o problemă gravă, care poate submina integritatea proceselor politice și alegerile democratice. Cu o abordare hotărâtă și sprijinul modificărilor legislative, noul șef al CNA pare hotărât să pună capăt acestui fenomen în Republica Moldova.

Într-un comunicat de presă, CNA susține că ofițerii centrului, în comun cu Inspectoratul Național de Investigații al IGP sub conducerea Procuraturii Anticorupție au descins cu 65 de percheziții în mai multe localități din țară, în cadrul unui dosar de finanțare ilegală a unui partid politic, dar și a unor reprezentanți independenți ghidați de același stuff, în cadrul alegerilor locale. Este vorba de Partidul Șansă afiliat fgarului Ilan Șor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Nov. 2026, 13:58
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 13:58 // Actual //  Grîu Tatiana

Atacatorii au accesat datele a circa 450 000 de persoane în timpul atacului cibernetic din octombrie, potrivit ultimelor evaluări prezentate de Maia Sandu după ședința Consiliului Național de Securitate. Președinta a avertizat că informațiile sustrase, printre care date despre rude și din permisele de conducere, pot fi folosite de escroci pentru a se da drept angajați ai Poliției sau ai unei bănci.

Șefa statului a explicat că escrocii pot combina IDNP-ul unei persoane cu informații despre rudele acesteia, date din permisul de conducere sau, în unele cazuri, codul IBAN. Într-un apel sau într-un mesaj, ei se pot folosi de aceste detalii pentru a câștiga încrederea persoanei și a-i cere parole, coduri PIN ori datele cardului.

„Chiar dacă au fost exfiltrate datele IBAN, această informație nu este suficientă pentru a accesa conturile bancare. Oricum, băncile vor fi informate despre oamenii ale căror date au fost accesate pentru a face verificări suplimentare în cazul în care vor fi inițiate tranzacții în numele acestor oameni”, a declarat Maia Sandu, precizând că un cod IBAN, luat separat, nu permite accesarea unui cont.

Atacul s-a produs în infrastructura administrată de Agenția de Guvernare Electronică. Sistemele verificau aplicația care solicita informațiile, însă nu verificau cine o folosea și dacă persoana respectivă avea dreptul să consulte datele. Astfel, printr-o singură aplicație, atacatorii au putut accesa registrele a cel puțin zece instituții. Aceștia aveau deja un set de IDNP-uri, pe care le-au folosit pentru a căuta alte informații. Sistemele nu aveau nici controale privind volumul de date accesate, nici alerte care să semnaleze un număr neobișnuit de solicitări.

Cererile automate au început în seara de 19 octombrie și au venit de la peste 638 de adrese IP. Pe 20 octombrie, în ziua cu cea mai intensă activitate, sistemele au înregistrat aproximativ un milion de solicitări de acces. În aceeași zi au fost extrase peste 260.000 de înregistrări cu informații despre rude.

Agenția de Guvernare Electronică a oprit extragerea acestui tip de date pe 21 octombrie. Blocarea accesului atacatorilor a început pe 23 octombrie și a fost finalizată pe 24 octombrie.