Mihail Nesteriuc, student: „Votul nostru este șansa de a alege o Moldovă mai sigură, mai deschisă și mai europeană”

11 Oct. 2024, 15:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Soroceanu Olga
11 Oct. 2024, 15:36 // Actual //  Soroceanu Olga

Mihail Nesteriuc, student la USM, a ales să studieze în Moldova pentru că vrea să contribuie la viitorul acestei țări și crede cu tărie că drumul european este cheia deschiderii unor noi oportunități pentru toți. Moldova are un imens potențial, iar Mihail vede în Uniunea Europeană șansa de a avea acces la educație de calitate, dezvoltare și colaborare cu o lume deschisă și modernă.

„Ca student, văd cum schimbările pozitive ne pot transforma viața. Uniunea Europeană înseamnă șanse reale de educație de calitate, acces la resurse globale și programe de schimb care ne pot schimba destinul. Noi, tinerii, avem responsabilitatea de a ne face vocea auzită. Votul nostru este șansa noastră de a alege o Moldovă mai sigură, mai deschisă și mai europeană”, spune Mihail.

 

El își dorește mai multe oportunități de angajare, proiecte de dezvoltare și o țară care își sprijină tinerii, oferindu-le șansa de a rămâne și de a construi un viitor mai bun aici, acasă. 

Acest video a fost realizat in cadrul proiectului InfoTrust Alliance – Moldova, implementat de către GIZ Moldova, finanțat de către Ministerul Federal de Externe al Germaniei.

Realitatea Live

24 Feb. 2026, 13:18
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
24 Feb. 2026, 13:18 // Actual //  Grîu Tatiana

Capitalul social al Î.S. „Calea Ferată din Moldova” va fi majorat în 2026 cu până la 421,1 milioane de lei, echivalentul a 21,27 milioane de euro, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern, elaborat de Agenția Proprietății Publice.

Documentul prevede că Ministerul Finanțelor va aloca suma din contul împrumuturilor contractate de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Europeană de Investiții, în cadrul proiectelor ce vizează achiziția locomotivelor și reabilitarea infrastructurii feroviare. Suma este prevăzută expres în Legea bugetului de stat pentru anul 2026.

Autorii precizează că banii nu vor fi transferați integral, într-o singură tranșă. „Nu va fi alocată printr-o tranșă toată suma, în vederea majorării capitalului social, dar se va aloca mijloace financiare (…) în limita cuantumului facturilor emise, verificate și confirmate de experții Băncii, pentru lucrările executate”, se arată în document. Astfel, pe parcursul anului 2026, majorarea capitalului social va fi efectuată în mai multe etape, în limita plafonului aprobat.

În nota informativă se amintește că Republica Moldova a semnat în 2014 un acord de împrumut cu BERD pentru realizarea Proiectului de achiziție a locomotivelor și restructurare a infrastructurii feroviare, iar în 2016 a fost semnat contractul de finanțare cu BEI pentru infrastructura de cale ferată și parcul de material rulant. Conform prevederilor contractului, „împrumutatul va pune la dispoziția Promotorului surse din creditul acordat sub forma unei contribuții de capital”, iar mijloacele financiare sunt alocate beneficiarului, Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, prin aport la capitalul social.

Proiectul stabilește că Agenția Proprietății Publice, în calitate de fondator, va opera modificările necesare în statutul întreprinderii și le va prezenta Agenția Servicii Publice pentru înregistrarea de stat. Hotărârea ar urma să intre în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, „având în vedere necesitatea efectuării plăților pentru lucrările de reabilitare, precum și în scopul evitării tergiversării realizării proiectului de reabilitare a căii ferate Bender–Basarabeasca–Etulia–Giurgiulești”.

La începutul lunii februarie curent, Guvernul a aprobat reorganizarea ÎS ”Calea Ferată din Moldova” prin separarea activităților comerciale de cele de administrare a infrastructurii feroviare. În urma reformei se prevede crearea Societății pe Acțiuni CFM ”Pasageri și Marfă”, companie cu capital integral de stat, care va prelua transportul de pasageri și de mărfuri, în timp ce ÎS Calea Ferată din Moldova va rămâne administrator al infrastructurii feroviare. În acest context, APP a anunțat inițierea procedurii de evaluare a activelor Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”, etapă necesară pentru reorganizarea companiei. 

Reorganizarea are loc pe fundalul unei situații financiare dificile. Dacă în 2022 CFM înregistra un profit de 62,1 milioane de lei, în 2023 compania a trecut pe pierderi de 143,9 milioane de lei, iar în 2024 a ajuns la o pierdere de 322,6 milioane de lei, cea mai mare din ultimii ani.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!