Miliardarul Țiriac, despre colecția bijuteriilor sale: Istoria unei mașini este mai importantă decât valoarea ei în bani

13 Ian. 2023, 15:10
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Ian. 2023, 15:10 // Actual //  bani.md

Istoria unei mașini de epocă este chiar mai importantă decât valoarea ei exprimată în bani, a declarat, vineri, omul de afaceri Ion Țiriac, adăugând că prețul unor astfel de automobile a crescut foarte mult în ultima perioadă.

”Nu există produse care să fie crescut în valoare în halul în care au crescut mașinile de colecție. (…) Istoria unei astfel de mașini este chiar mai importantă decât mașina în sine, pentru că îi ridică valoarea”, a afirmat Țiriac.

Declarația a fost făcută cu ocazia prezentării celor mai recente modele din galeria auto Țiriac Collection, respectiv două automobile Mercedes-Benz 600 din 1966 și Mercedes-Benz 600 Pullman din 1969.

”Le-am numit Lebedele albe. Toți conducătorii de stat au avut câte una. Se numea mașina secolului și a fost cel mai strălucitor produs al Mercedes. Am avut ocazia să pun mâna pe ele acum două luni”, a afirmat omul de afaceri.

El a adăugat că este aproape imposibil să găsească o mașină de epocă dotată cu motor electric.

”Este aproape imposibil să găsești mașini electrice de epocă, iar cu chinezii și cu rușii nu pot să mă bat la preț”, a afirmat Țiriac.

Omul de afaceri a mai spus că, în cercurile pe care le frecventează, există deja mașini electrice cu autonomii de 1.000 de kilometri.

”În cercurile în care mă învârt eu (…) o au pe cea cu autonomie de 1.000 de kilometri. Dar, dacă ar pune-o pe piață, cu ce ar mai putea veni apoi? De aceea se vând cele cu autunomii de 500 de kilometri”, a mai spus el.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

16 Feb. 2026, 19:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Semionov Arina
16 Feb. 2026, 19:36 // Slider //  Semionov Arina

Agenția Invest Moldova, împreună cu Asociația Investitorilor Străini, a prezentat Studiul 4.0: Impactul Investițiilor Străine Directe asupra Economiei Republicii Moldova, care arată cum capitalul străin contribuie la competitivitatea și integrarea europeană a țării. Potrivit raportului, în 2024, Republica Moldova a atras un flux net de investiții străine de 458,4 milioane USD, menținând un stoc total de 5,471 miliarde USD, semn al încrederii investitorilor în piața locală.

Studiul evidențiază că firmele cu capital străin, deși reprezintă doar 5,7% din totalul întreprinderilor, generează 13,7% din locurile de muncă și 23,2% din cifra de afaceri națională, iar productivitatea acestora este cu aproximativ 74% mai mare decât în firmele locale. În același timp, salariul mediu lunar oferit de aceste companii este cu aproape 93% mai mare decât media în sectorul privat autohton.

Uniunea Europeană continuă să fie principalul partener al Moldovei, 86% din capitalul străin fiind de proveniență europeană, ceea ce confirmă direcția strategică a țării către integrarea în lanțurile valorice ale UE. Autorii studiului subliniază că este nevoie de un cadru coerent de politici publice, care să sporească predictibilitatea mediului de afaceri, să dezvolte infrastructura și să sprijine proiectele cu valoare adăugată ridicată.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

„Investițiile străine directe rămân un pilon esențial pentru creșterea competitivității și consolidarea poziției Republicii Moldova pe piața europeană”, arată raportul.