Miliarde de lei a virat Moldovagaz în conturile de la Energocom pentru gazul cumpărat în februarie

21 Mart. 2023, 14:42
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Mart. 2023, 14:42 // Actual //  bani.md

Moldovagaz a transferat Energocom 1,5 miliarde de lei pentru gazul consumat în lena februarie, iar restul sumei de 600 milioane de lei va fi transferată până la sfârșitul luni, anunță furnizorul de gaz.

În luna martie prețul de achiziție al metanului este de 1011,73 USD pentru mia de metri cubi.

Pentru a-și asigura necesitățile de gaz din iarna aceasta, Republica Moldova a contractat un credit de 300 milioane de euro, pe care l-a cheltuit pentru achiziția de metan. Volumul estimativ de metan achiziționat este 300 milioane metri cubi care este depozitat în Ucraina și România. Prețul cu care este vândut companiei Modlovagaz este de 1000 dolari pentru  mia de metri cubi.

Tariful pentru populație este de 29,27 de lei metru cub, însă în funcție de vulnerabilitatea energetică consumatorii achită tarife diferite pe perioada iernii urmare a compensațiilor acordate de guvern.

Compania de stat Energocom au declarat că rezervele de gaz pe care le-a achiziționat Republica Moldova sunt suficiente pentru a ieși din această iarnă.

De la începutul anului 2023 Chișinăul a renunțat la gazul de la Gazprom (5,7 mil. metri cubi/zi) în schimbul energiei electrice de la centrala de la Cuciurgan. Republica Moldova s-a reorientat pe piețele pentru achiziția de metan.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

26 Apr. 2026, 10:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
26 Apr. 2026, 10:21 // Actual //  Ursu Victor

Tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz a devenit practic imposibil, iar revenirea la un regim normal de transport ar putea dura luni de zile, avertizează armatorii și analiștii internaționali.
Situația s-a deteriorat rapid în ultimele săptămâni. După o perioadă de tensiuni crescânde și perturbări în unul dintre cele mai importante noduri energetice ale lumii, președintele SUA, Donald Trump, declara la începutul lunii aprilie că Washingtonul ar putea „deschide ușor” strâmtoarea și relua fluxurile de petrol. La doar trei săptămâni distanță, realitatea din teren este opusă: SUA au impus o blocadă asupra navelor asociate Iranului, iar Iran a răspuns prin intensificarea controlului militar și utilizarea așa-numitei „flote de țânțari”.

În prezent, numărul tranzitelor zilnice a scăzut aproape la zero, față de aproximativ 135 de nave în perioadele normale. Navele comerciale sunt prinse între controalele stricte ale Corpul Gardienilor Revoluției Islamice și interceptările tot mai frecvente ale navelor de către forțele americane, inclusiv în afara Golfului Persic.
Reprezentanții industriei maritime spun că blocada a amplificat riscurile și incertitudinea în regiune. „Ceea ce fac SUA extinde zona de risc pentru nave. Situația a devenit și mai imprevizibilă”, a declarat Rajalingam Subramaniam, directorul companiei Fleet Management Limited, menționând că peste 400 de marinari ai firmei sunt blocați în zonă.

Strâmtoarea Ormuz, coridor vital care leagă producătorii de petrol și gaze din Golful Persic de restul lumii, a devenit epicentrul tensiunilor în conflictul din ultimele săptămâni. Potrivit experților de la Center for a New American Security, situația este folosită ca instrument de presiune geopolitică, în timp ce Iranul își demonstrează capacitatea de a afecta economia globală.

Impactul economic este deja semnificativ. Producția de petrol în statele din Golful Persic a scăzut cu aproximativ 57% față de nivelurile de dinaintea conflictului, potrivit estimărilor Goldman Sachs. Chiar și în cazul redeschiderii complete a strâmtorii, revenirea la normal ar putea dura luni, iar recuperarea ar putea fi doar parțială.