Lovitură pentru finanțarea separatismului din enclava transnistreană. Noi reguli pe piața energiei electrice

06 Ian. 2022, 18:30
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Ian. 2022, 18:30 // Actual //  bani.md

Intrarea în vigoare a regulilor pieței angro a energiei electrice din Moldova a fost amânată până la 1 aprilie 2022 pentru a permite o perioadă de testare de trei luni de către toți participanții pe piață, anunță Secretariatul Comunității Energetice

Regulile de piață au fost adoptate de autoritatea de reglementare ANRE în august 2020. Acestea conțin proceduri de achiziție de energie electrică pe piețele forward, day-ahead, intraday și de echilibrare, precum și reguli privind achizițiile de servicii auxiliare și decontarea dezechilibrelor.

Pentru a asigura implementarea deplină și corectă a regulilor pieței la 1 aprilie 2022, toți participanții pe piață sunt obligați să aplice regulile de decontare a dezechilibrelor începând cu 1 ianuarie 2022 fără efecte comerciale în primele trei luni. Rezultatele fazei de testare vor fi întocmite de către operatorul de sistem de transport și transmise la ANRE lunar.

Regulile actualizate ale pieței conțin o procedură îmbunătățită de achiziție a energiei electrice și reguli de echilibrare a participanților pe piață situate pe malul stâng al Nistrului.

Regulile pieței angro de energie electrică și procedura de achiziție a energiei electrice au fost elaborate cu asistența tehnică furnizată în cadrul proiectului EU4Energy Governance care face parte din Inițiativa EU4Energy a Uniunii Europene.

Republica Moldova este dependentă de o singură sursă de energie electrică. Este vorba de Centrala de la Cuciurgan, controlată de gigantul rus Inter RAO EES a înregistrat în nouă luni ale anului 2021 un profit de 3  miliarde ruble rusești (34,5 mil. de euro) cu 11,5% mai mult comparativ cu perioada similară a anului 2020, arată datele raportului Inter RAO.

Autoritățile de la Chișinău au transformat importul de energie electrică într-o formă de finanțare a separatismului de la Tiraspol – peste 70% din electricitatea importată, 2 miliarde Kwh, se cumpără de la centrala electrică de la Cuciurgan, aflată pe teritoriul transnistrean și controlată de concernul rus „Inter RAO EES”. Curentul electric este produs din gazul care nu este plătit, iar datoria în prezent este peste 7,4 miliarde USD. Periodic sunt pronunțate hotărâri ale instanțelor internaționale pentru legalizarea datoriile la gaz, puse în cârca Moldovagaz.

12 Sept. 2026, 12:28
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Sept. 2026, 12:28 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Premierul Vasile Tofan a mers astăzi la Aeroportul Internațional Chișinău pentru a verifica modul în care infrastructura face față traficului din orele de vârf. Potrivit șefului Guvernului, între orele 05:00 și 07:00 au fost operate 16 zboruri, iar în asemenea intervale aeroportul funcționează „la limita capacității”.

Tofan afirmă că traficul de pasageri s-a dublat în doar doi ani, iar în 2026 Aeroportul Chișinău ar urma să depășească pragul de 7 milioane de pasageri, deși infrastructura actuală a fost proiectată pentru aproximativ jumătate din acest volum.

Premierul spune că a cerut administrației aeroportului mai multe măsuri care pot fi implementate rapid, printre care suplimentarea locurilor de așteptare, instalarea unor puncte mobile de cafea și mâncare pentru reducerea cozilor, precum și alocarea mai multor resurse pe liniile de control în orele aglomerate.

Totodată, Tofan a solicitat ca produsele moldovenești, inclusiv vinurile și dulciurile, să fie amplasate în zona comercială centrală a aeroportului, unde circulă cei mai mulți pasageri.

„Nu e normal ca vinurile noastre să stea în spatele sălii, iar whisky-ul de import să ocupe zona cu cel mai mare trafic. Aeroportul este și una dintre primele vitrine ale țării noastre”, a declarat premierul.

Șeful Guvernului susține însă că aceste măsuri nu rezolvă problema principală, și anume capacitatea insuficientă a terminalului.

În acest context, Vasile Tofan a declarat că lucrările de reconstrucție și extindere a terminalului actual trebuie să înceapă cel târziu în luna octombrie. Potrivit lui, procedura de achiziție a fost deja întârziată din cauza contestațiilor, iar autoritățile „nu își mai pot permite să piardă timp”.

Premierul le-a mulțumit angajaților aeroportului și Poliției de Frontieră pentru activitatea desfășurată în condițiile unui trafic mult peste capacitatea pentru care a fost proiectată infrastructura actuală.

„Avem nevoie de un aeroport mai mare și mai modern, ca să valorificăm mai bine creșterea traficului, dar și, pur și simplu, ca să tratăm pasagerii cu respect și să le oferim condiții normale”, a conchis Tofan.