Moldindconbank, în topul celor mai mari bănci din Europa de Sud-Est

19 Oct. 2022, 14:59
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
19 Oct. 2022, 14:59 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Moldindconbank și-a menținut poziția în clasamentul celor 100 cele mai mari bănci în Europa de Sud-Est. Potrivit raportului SEE Top 100 Banks 2021, elaborat de agenția financiară internațională SeeNews, Moldindconbank este acum pe locul 74.

SeeNews TOP 100 Banks este un clasament anual al celor mai mari bănci din Europa de Sud-Est, realizat în baza activelor totale deținute şi a profitului net. În clasament au fost incluse 100 cele mai mari bănci din România, Republica Moldova, Bulgaria, Croația, Serbia, Slovenia, Muntenegru, Bosnia, Herțogovina și Albania, fiind analizate peste 260 de bănci din regiune.

Datele SeeNews TOP 100 Banks arată că activele Moldindconbank se cifrau, la data de 31 decembrie 2021, la 1 miliard 167 milioane de euro și au crescut cu 14,75% timp de un an. Un alt parametru luat în calcul la elaborarea studiului este profitul net. În 2021, acest indicator al Moldindconbank a fost de 34,2 milioane de euro, comparativ cu profitul net de 20,5 milioane de euro în 2020.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

De menționat că Moldindconbank este una dintre cele mai mari bănci din Republica Moldova, lider pe mai multe segmente de servicii bancare. Astfel, banca deține o cotă de 37,6% din piața cardurilor. Instituția dispune și de cea mai mare rețea de filiale din țară – 145 de sucursale și agenții.

Moldindconbank este și lider de pe piața ipotecară, cu o pondere de 27,8%. Acest lucru înseamă că mai mult de 7 mii de familii s-au mutat în propria locuință datorită suportului oferit de bancă.

Clasamentul SEE Top 100 Banks 2021 a fost elaborat în baza datelor obţinute din rapoartele băncilor centrale, registrele comerciale naționale, comisiile de supraveghere financiară, asociațiile bancare şi guvernamentale, precum şi prin intermediul site-urilor corporative ale băncilor.

Moldindconbank este inclus în TOP 100 Banks din anul 2012.

P.

05 Aug. 2026, 17:13
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
05 Aug. 2026, 17:13 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Kazahstanul intenționează să revină în acest an pe piața obligațiunilor denominate în yuani („panda bonds”) și vrea să atragă aproximativ 500 de milioane de dolari printr-o nouă emisiune programată pentru luna viitoare. Autoritățile de la Astana mizează pe costurile reduse de finanțare oferite în prezent de piața de capital din China.

Potrivit unor surse apropiate negocierilor, citate de Bloomberg, Ministerul Finanțelor din Kazahstan a început deja discuțiile cu băncile chineze pentru lansarea noii emisiuni, valoarea finală și condițiile tranzacției urmând să fie stabilite în funcție de evoluția pieței.

Ministerul Finanțelor de la Astana afirmă că emisiunea de obligațiuni în yuani face parte din strategia de diversificare a surselor de finanțare a deficitului bugetar.

„Piața de capital din China oferă condiții atractive pentru împrumuturi la dobânzi reduse. Yuanul demonstrează stabilitate în condițiile incertitudinii globale, ceea ce diminuează riscurile valutare pentru debitori”, se arată într-un comunicat al instituției.

Noua emisiune vine după succesul înregistrat în luna mai, când Kazahstanul a atras 3,4 miliarde de yuani (circa 500 de milioane de dolari) prin prima sa emisiune de obligațiuni „panda” cu maturitatea de trei ani. Cererea investitorilor a depășit de peste două ori oferta și permite statului să obțină unul dintre cele mai mici cupoane plătite de un emitent suveran cu rating BBB pe piața internă chineză.

Prin această strategie, autoritățile kazahe urmăresc să își reducă dependența de piețele financiare tradiționale și să consolideze relațiile economice cu Beijingul.

China a devenit între timp cel mai mare partener comercial al Kazahstanului și a depășit Rusia. Comerțul bilateral a atins niveluri record, susținut de exporturile de resurse energetice, metale și produse agricole, dar și de proiectele de infrastructură dezvoltate în cadrul inițiativei chineze „Belt and Road”. Totodată, Kazahstanul joacă un rol-cheie în transportul mărfurilor chineze către Europa prin Coridorul de Mijloc.

Pe lângă stat, și companiile kazahe s-au orientat către finanțarea în yuani. În ultimul an, instituții precum Banca de Dezvoltare a Kazahstanului și compania petrolieră KazMunayGas au emis obligațiuni pe piața offshore din Hong Kong, la dobânzi de 3,35%, respectiv 3,15%.

Kazahstanul beneficiază în prezent de rating investițional din partea celor trei mari agenții internaționale de evaluare financiară. Fitch Ratings îl plasează cu două trepte peste categoria speculativă, iar S&P Global Ratings confirmă calificativul BBB-/A-3, cu perspectivă pozitivă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!