Moldova e în pericol! Apocalipsa meteo se apropie de scadență. Gazele cu efect de seră vor sufoca populația

29 Iun. 2022, 12:08
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
29 Iun. 2022, 12:08 // Actual //  bani.md

Până în anul 2100 temperatura medie pe glob va crește 3-4 grade. Este vorba de încălzirea, care evident va afecta Republica Moldova și ecosistemele ei. Chiar dacă sunt stopate, în prezent, emisiile gazelor cu efect de seră au o durată de acțiune de 50-70 de ani, constată Vasile Scorpan, consultantul pe schimbările climatice.

Potrivit consultantului, e important să tindem spre o creșterea mai moderată a temperaturii globale, însă acest lucru nu se va întâmpla urmare a ceea ce se întâmplă în lume.

„Republica Moldova are Programul de adaptare la schimbările climatice până în anul 2030, dar și strategia de adaptare a agriculturii unde sunt 50-60 de măsuri pentru fermieri”, susține Scorpan.

Ecologiștii susțin că țările mici și în dezvoltare cum ar fi Republica Moldova s-au pomenit de partea celor care suferă mai mult, deoarece sunt țări cu contribuție minimă la acest efect de seră. De exemplu, contribuția Republicii Moldova la suma totală de reducere a gazelor cu efect de seră este între 0,028-0,04%. Deci, este o contribuție minimă, infimă, însă, pe de altă parte, Republica Moldova este o țară care este expusă impactului stărilor climatice și, în pofida diferitelor circumstanțe, este una foarte vulnerabilă.

„Schimbările climatice se preconizează a avea turații mai mari, secetele agricole, secetele ecologice, ploile torențiale, valurile de căldură, spre regret, își vor mări amplitudinea, vor deveni mai frecvente și populația Republicii Moldova trebuie să conștientizeze chestiunea aceasta, să-și mărească reziliența climatică prin diferite acțiuni, acțiuni de colectare a apei, de management al apei și de introducerea practicilor de agricultură care vor fi reziliente la impactul schimbărilor climatice, adopția tehnologiilor care promovează autonomia energetic”, susține Ala Druță de la Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

29 Oct. 2026, 11:56
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
29 Oct. 2026, 11:56 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

O presupusă schemă de escrocherie și spălare de bani în domeniul construcțiilor, care ar fi provocat un prejudiciu de peste 25 de milioane de lei, a fost deconspirată de oamenii legii la Chișinău. Șase persoane au fost reținute, iar în urma perchezițiilor au fost ridicate documente contabile, telefoane mobile, obiecte de lux și un automobil evaluat la 3,7 milioane de lei.

Potrivit anchetatorilor, schema ar fi fost pusă în aplicare începând cu anul 2019 de factorii de decizie ai unei companii de construcții din Capitală. Aceștia ar fi încasat bani de la cetățeni pentru procurarea apartamentelor într-un bloc locativ din sectorul Botanica, fără a-și îndeplini ulterior obligațiile contractuale.

Mai mult, persoanele vizate ar fi înstrăinat bunurile companiei, provocând intenționat incapacitatea de plată a acesteia. În acest mod, potrivit versiunii anchetei, firma ar fi fost lipsită de activele necesare pentru onorarea obligațiilor față de cumpărătorii care investiseră bani în locuințe.

Prejudiciul estimat de oamenii legii depășește 25 de milioane de lei, sumă care reflectă amploarea presupusei fraude imobiliare.

Pe 28 octombrie, anchetatorii au desfășurat 20 de percheziții la domiciliile și oficiile persoanelor vizate în dosar. În urma descinderilor au fost ridicate documente contabile, telefoane mobile și mai multe obiecte de lux, care urmează să fie examinate în cadrul investigației.

Printre bunurile identificate se numără și un automobil de lux, evaluat la aproximativ 3,7 milioane de lei, echivalentul a circa 15% din prejudiciul estimat în dosar.

Șase persoane au fost reținute, fiind investigate pentru presupusa implicare în schema de escrocherie și spălare de bani.