Moldova îmbată planeta! Exporturile de vin în vrac s-au majorat de trei ori

19 Mai 2026, 14:11
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
19 Mai 2026, 14:11 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova și-a consolidat poziția pe piața globală a exporturilor de vin în vrac în ultimii 24 de ani și a urcat  de pe locul 13 pe locul 11 în clasamentul mondial. Astfel, voluml aroape s-a triplat, potrivit datelor„World’s Top 25 Bulk Wine Exporters: 2000 vs. 2024”, bazată pe informațiile UN Comtrade.

Cuferele relevă că, Republica Moldova exporta în anul 2000 aproximativ 27,4 milioane de litri de vin în vrac, cu o valoare de 10,2 milioane de dolari și un preț mediu de 0,37 dolari pe litru. În 2024, volumul a ajuns la 72,6 milioane de litri, iar valoarea exporturilor a crescut la 48,5 milioane de dolari.

Totodată, prețul mediu al vinului moldovenesc exportat în vrac aproape s-a dublat, de la 0,37 dolari la 0,67 dolari pe litru, ceea ce indică nu doar o creștere a cantităților livrate, ci și o valoare adăugată mai mare a produselor.

Datele arată că Republica Moldova a depășit state precum România, Germania, Austria și Grecia la volumul exporturilor de vin în vrac. În schimb, țările aflate în fruntea clasamentului au adoptat strategii diferite.

Spania a devenit lider mondial și a urcat de pe locul trei pe primul loc cu exporturi la peste 1,07 miliarde de litri, însă prețul mediu pe litru a scăzut de la 1,02 dolari la 0,52 dolari. Italia, fostul lider al pieței, a mers în direcția opusă: a redus volumele exportate cu aproape 60%, dar și-a majorat prețul mediu de la 0,37 dolari la 0,89 dolari pe litru.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

01 Oct. 2026, 16:12
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
01 Oct. 2026, 16:12 // Actual //  Grîu Tatiana

Fermierii care vor să-și dezvolte afacerea pot depune, începând de astăzi și până pe 30 octombrie, cereri pentru a obține sprijin financiar de la stat. Sunt vizate câteva categorii: tinerii și noii fermieri, dar și micii fermieri și fermele de familie din mediul rural.

Este primul apel lansat în cadrul Programului Strategic al Politicii Agricole pentru anii 2026–2030, finanțat din Agenda de reforme a Planului de creștere pentru Republica Moldova 2025–2027.

Pentru tinerii și noii fermieri, sprijinul poate acoperi până la 70% din valoarea proiectului, în limita a 3 milioane de lei. Micii fermieri și fermele de familie pot beneficia de un sprijin de 60–70%, de până la 2 milioane de lei pentru un proiect.

Banii pot fi obținuți în baza criteriilor și condițiilor de eligibilitate stabilite pentru fiecare măsură. Cererile pot fi depuse la direcțiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).

Pentru fermierii care vor să aplice, Centrul de Consiliere Agricolă și Rurală va organiza și un program de instruire cu tema „Managementul și dezvoltarea exploatației agricole”. Cursul este destinat celor care intenționează să solicite subvenții în cadrul celor două măsuri.