Moldova îmbătrânește! Cifrele arată realitatea sumbră din țară

19 Iun. 2024, 11:49
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Iun. 2024, 11:49 // Actual //  bani.md

Populația Republicii Moldova îmbătrânește cu un ritm alarmant, conform datelor recente care arată o creștere accelerată a vârstei medii în țară. În acest an, vârsta medie a populației a atins 41,5 ani, în creștere cu 0,6 ani față de anul precedent, când era de 40,5 ani, constată într-o analiză pe blogul său economistul Veceslav Ioniță.

De la declararea independenței, vârsta medie a populației a crescut cu peste 9 ani, reflectând tendința de îmbătrânire demografică din Moldova. Această îmbătrânire accelerată este determinată de trei factori majori: natalitatea extrem de mică, migrația tinerilor în afara țării și creșterea speranței de viață.

„Îmbătrânirea populației este o problemă majoră pentru Moldova, influențată de natalitatea scăzută și de valul mare de migrație”, a punctat Ioniță. „În ciuda acestor tendințe negative, speranța de viață în creștere este un factor pozitiv, reflectând îmbunătățirea condițiilor de trai și a serviciilor medicale în ultimele decenii.”

Moldova se confruntă în prezent cu cel mai mare val de emigrație din istoria sa, în timp ce natalitatea a atins un minim istoric. „De cel puțin 200 de ani, nu am mai avut atât de puțini copii născuți noi, chiar și atunci când populația era sub un milion de locuitori”, a subliniat un expert în demografie.

Trendul îngrijorător este accentuat de accelerarea procesului de îmbătrânire în ultimii doi ani. În timp ce în trecut vârsta medie a crescut cu 0,1-0,2 ani anual, în perioada recentă aceasta a crescut cu 0,3 ani, iar în ultimul an s-a înregistrat o creștere semnificativă de 0,6 ani.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

01 Oct. 2026, 14:17
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
01 Oct. 2026, 14:17 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

AnimaWings, compania aeriană românească, a cerut deschiderea procedurii de insolvență la Tribunalul București, după ce a scos din operare șase aeronave Airbus A220-300 și a rămas cu doar două avioane Airbus A320 disponibile pentru zboruri.

Cererea de insolvență ridică însă și o întrebare cu  structura acționariatului companiei: a fost sau nu finalizată tranzacția anunțată în aprilie, prin care BT Asset Management SAI, Winners Holding Investments și Evergent Investments urmau să preia 50% din AnimaWings?

Acordul cu frații Marius și Cristian Pandel fusese anunțat la sfârșitul lunii aprilie și era condiționat de obținerea avizelor Consiliului Concurenței și ale Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe. Rapoartele fondurilor și informațiile din piață indică însă că tranzacția nu ar fi fost finalizată.

Problemele companiei s-au accentuat în ultimele zile. Din 29 septembrie, AnimaWings a suspendat operarea celor șase aeronave Airbus A220-300 și a invocat probleme tehnice repetate. Compania nu a precizat însă în ce constau exact defecțiunile.

La doar o zi după această decizie, operatorul aerian a depus la Tribunalul București o cerere pentru deschiderea procedurii de insolvență. AnimaWings prezintă demersul drept începutul unei reorganizări judiciare, menite să permită continuarea activității și restructurarea obligațiilor financiare.

„AnimaWings a decis inițierea procedurii de reorganizare judiciară, demers depus de companie cu obiectivul de a accesa cadrul legal de protecție necesar pentru continuarea activității, stabilizarea operațiunilor și restructurarea obligațiilor într-o manieră sustenabilă”, a transmis compania.

În prezent, programul de zbor este susținut doar de cele două aeronave Airbus A320 rămase disponibile, iar compania avertizează că în zilele următoare sunt posibile noi reprogramări și anulări.

Numai joi au fost anulate șase zboruri. Pasagerii sunt sfătuiți să verifice înainte de plecarea spre aeroport dacă zborul lor mai este programat și dacă datele de contact asociate rezervării sunt corecte.

Pentru cursele care nu vor mai putea fi operate, AnimaWings spune că va oferi, după caz, rambursarea biletelor sau soluții alternative de călătorie. Compania avertizează însă că timpul de răspuns al serviciului de suport poate fi mai mare decât în mod obișnuit, din cauza volumului ridicat de solicitări.

Depunerea cererii de insolvență nu înseamnă automat anularea biletelor. Dacă pasagerul nu a primit nicio notificare, iar cursa apare în continuare ca fiind operațională, acesta trebuie să se prezinte la aeroport conform programului comunicat.

Problemele operaționale se suprapun peste dificultăți financiare. La sfârșitul lunii iunie, AnimaWings avea obligații restante către stat de aproximativ 11,5 milioane de lei, de două ori mai mari decât la finalul lunii martie. În situațiile financiare pentru 2024, compania figura cu datorii totale de circa 33 de milioane de lei și un profit de aproximativ două milioane de lei.

Operatorul se confruntă și cu numeroase litigii în instanță, multe dintre acestea vizează plata despăgubirilor pentru zboruri anulate.

Conducerea AnimaWings pune situația actuală pe seama problemelor tehnice ale flotei, dar și a contextului economic dificil, reducerii puterii de cumpărare, instabilității politice prelungite și creșterii costurilor asociate petrolului.

În paralel, rămâne neclar dacă intrarea BT Asset Management, Winners Holding Investments și Evergent Investments în acționariat s-a produs efectiv sau dacă tranzacția anunțată în primăvară a rămas nefinalizată.