North Bucharest Investments, fondată de Vlad Musteață, desemnată „Best Residential Real Estate Agency 2025” în România

06 Dec. 2025, 13:56
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Dec. 2025, 13:56 // Actual //  bani.md

North Bucharest Investments a fost distinsă în cadrul prestigioasei Gale CIJ Awards 2025 cu premiul „Best Residential Real Estate Agency of the Year”, o recunoaștere a performanței constante, a profesionalismului și a poziționării solide în segmentul rezidențial high-end din România.

„Premiul acesta este despre oameni. Despre cei care aleg în fiecare zi să creadă în această companie, să construiască și să pună suflet în tot ceea ce fac. Ei sunt adevărata noastră forță și motivul pentru care North Bucharest Investments crește. Sunt profund recunoscător fiecărui om din echipă – fără ei, niciun rezultat nu ar avea valoare”, a declarat Vlad Musteață, Founder & CEO, North Bucharest Investments.

Momente-cheie în cadrul galei

În cadrul evenimentului, echipa North Bucharest Investments a avut onoarea de a înmâna premiul la categoria Personality of the Year, distincție acordată lui Michelle Nusco, un lider care redefinește standardele de excelență în business. Prin claritate strategică, viziune și abilitatea de a construi ecosisteme performante, Michele Nusco se remarcă drept un reper al leadershipului contemporan și al transformării sustenabile în industrie.

O confirmare a direcției strategice

Distincția obținută în 2025 consolidează rolul North Bucharest Investments ca partener strategic în piața rezidențială premium, validând angajamentul companiei pentru profesionalism, integritate și parteneriate pe termen lung.

North Bucharest Investments își reafirmă direcția de creștere și colaborare în sectorul imobiliar, continuând să livreze valoare reală și să contribuie activ la dezvoltarea segmentului rezidențial high-end din România.

24 Sept. 2026, 17:16
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
24 Sept. 2026, 17:16 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Guvernul Republicii Moldova anunță că va analiza toate opțiunile legale și avantajoase economic pentru aprovizionarea țării cu gaze naturale, inclusiv din Statele Unite, Azerbaidjan, Qatar sau Turkmenistan. Precizarea a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, în contextul discuțiilor din spațiul public privind diversificarea surselor de import.

Potrivit lui Ciorici, consumul anual de gaze naturale pe malul drept al Nistrului este de aproximativ 700-800 de milioane de metri cubi, iar la prețurile actuale de pe bursele internaționale factura ar putea ajunge la 600-700 de milioane de euro.

„Sunt bani plătiți, până la urmă, de cetățenii și companiile din Moldova”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului.

În aceste condiții, Guvernul susține că nu intenționează să rămână dependent exclusiv de evoluțiile bursiere și va căuta inclusiv contracte pe termen mai lung și surse alternative de aprovizionare.

„Nu vom sta pasiv, uitându-ne la graficele de la bursă. Vom căuta activ orice opțiune suplimentară serioasă care poate aduce Moldovei gaze mai ieftine și condiții mai bune”, a precizat Ciorici.

Potrivit acestuia, autoritățile sunt gata să examineze inclusiv posibilitatea procurării gazelor americane, azere, qatareze sau turkmene, cu condiția ca soluțiile respective să fie legale, sigure și avantajoase pentru Republica Moldova.

În acest sens, Guvernul intenționează să poarte discuții atât cu alte guverne, cât și cu producători, traderi și specialiști din domeniul energetic.

„Avem doar un criteriu: prețul final pentru Moldova, siguranța livrării și independența noastră energetică”, a declarat Dumitru Ciorici.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai precizat că, în momentul în care discuțiile vor genera oferte concrete, autoritățile vor face publice prețurile, condițiile contractuale și rezultatele negocierilor.