Moldova invadată de fructele și legumele de import! Bolea: Vreți să fim Coreea de Nord

18 Mai 2023, 21:32
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Mai 2023, 21:32 // Actual //  bani.md

Piața din Republica Moldova este invadată de fructe și legume de import, în condițiile în care producerea în țară este costisitoare urmare a prețurilor mari la resursele energetice.

Ministrul Agriculturii Vladimir Bolea a declarat în cadrul emisiunii „Cutia neagră” a declarat că importul fructelor și legumelor se face deoarece Republica Moldova este o piață liberă.

”Vreți să fim Coreea de Nord, să nu vedem nimic aici. Suntem piață liberă. Nu există magazin în care marea majoritate a fructelor și legumelor să nu fie din Moldova”, a spus Bolea.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, producția de legume a constituit 255,8 mii tone, 10% mai mult în 2022 față de anul precedent. Producția de fructe a fost de 647, 2 mii de tone cu peste 26% mai puțin față de 2022.

22 Sept. 2026, 10:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
22 Sept. 2026, 10:46 // Actual //  Grîu Tatiana

Fosta ministră a Justiției și fostă deputată, Olesea Stamate, actualmente coordonatoare a mișcării civice „Construim Încredere”, a lansat un apel către deputații PAS, în ziua în care Parlamentul urmează să examineze propunerea Guvernului de a declara stare de urgență în domeniul energetic și hidrologic.

„Dacă recunoașteți că țara este în criză, acționați!”, a declarat Stamate într-un mesaj plasat pe Facebook.

Potrivit acesteia, Parlamentul ar trebui să adopte două decizii concrete: reducerea TVA la carburanți și renunțarea la majorarea accizelor și a TVA, planificată pentru anul 2027.

Fosta oficială a atras atenția asupra efectului în lanț al scumpirii carburanților asupra economiei: „Fiecare leu în plus la pompă înseamnă transport mai scump, produse mai scumpe și servicii mai scumpe. La final, tot oamenii plătesc.”

Stamate a criticat dubla presiune fiscală asupra populației, afirmând că cetățenii nu pot fi taxați de două ori pentru aceeași criză — atât la pompă, cât și prin impozite majorate.

Prețurile la carburanți au ajuns la un nivel record, în ultimele zile. Astăzi, 22 septembrie, motorina a ajuns să coste 36.52 lei pentru un litru, iar benzina – 33,99 lei.