Moldova riscă să rămână în întuneric: pene de curent posibile chiar de mâine seară

24 Mart. 2026, 16:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
24 Mart. 2026, 16:37 // Actual //  Grîu Tatiana

Moldova riscă să rămână miercuri, 25 martie, fără energie electrică în orele de vârf de consum. Declarațiile au fost făcute de secretarul de stat al Ministerului Energiei, Carolina Novac, în cadrul ședinței Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, în contextul solicitării de instituire a stării de urgență în energetică pentru 60 de zile.

Deși pentru astăzi consumul este acoperit, pentru ziua de mâine apar probleme serioase atât pe partea de achiziție, cât și pe cea de transport. Republica Moldova importa, în mod obișnuit, aproximativ 315 MW, însă indisponibilitatea liniei Vulcănești-Isaccea reduce semnificativ capacitatea de a aduce energie în țară, a preciza Novac.

Autoritățile încearcă să găsească soluții rapide, iar Moldelectrica poartă negocieri cu Ucraina pentru a suplini necesarul. Totuși, infrastructura energetică ucraineană este afectată de atacurile rusești, ceea ce limitează inclusiv posibilitatea de a livra energie din România prin Ucraina.

„Pentru ziua de mâine riscăm să avem penurie de energie electrică în orele de vârf de consum, între orele 17:00 și 22:00, când avem cel mai mare consum de energie electrică”, a declarat Carolina Novac.

În paralel, autoritățile pregătesc măsuri de urgență pentru a evita un colaps al sistemului: reducerea iluminatului public, limitarea consumului în instituții și posibile deconectări temporare.

„Vorbim de măsuri de raționalizare a consumului în contextul stării de urgență, inclusiv la nivelul unor instituții și al iluminatului public. Nu excludem deconectări pentru anumite ore”, a mai spus oficialul.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

17 Sept. 2026, 19:45
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
17 Sept. 2026, 19:45 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Majorarea ratei de bază de către Banca Națională a Moldovei la 9% este o măsură dureroasă, dar necesară pentru a împiedica o accelerare și mai puternică a inflației. Opinia îi aparține directorului executiv al Centrului Analitic Independent Expert-Grup, Adrian Lupușor, care avertizează că Republica Moldova ar putea intra într-o perioadă de stagflație, caracterizată printr-o creștere economică aproape de zero și inflație ridicată.

Potrivit economistului, decizia BNM se înscrie, „mai mult sau mai puțin”, în logica politicilor monetare aplicate de băncile centrale din regiune, pe fondul intensificării presiunilor inflaționiste.

În condițiile în care inflația este în prezent de aproximativ 7% și riscă să urce în viitorul apropiat până la 9–10%, creșterea ratei de bază reprezintă, în opinia lui Lupușor, „acea pastilă amară pe care trebuie să o administrăm economiei pentru a evita o inflație și mai mare”.

Printre cei care vor resimți efectele măsurii se numără în primul rând bugetul de stat. Guvernul se împrumută masiv de la bănci pentru finanțarea deficitului bugetar, iar creșterea dobânzilor va majora costurile acestor împrumuturi.

Majorarea ratei de bază îi va afecta și pe cei care au contractat credite sau intenționează să se împrumute. Lupușor consideră însă că efectul asupra pieței creditelor ar trebui să fie mai redus, întrucât băncile comerciale nu se confruntă cu o insuficiență de lichidități, situația fiind mai degrabă inversă.

Economistul susține că problema de fond nu se află la Banca Națională, ci în vulnerabilitățile structurale ale economiei Republicii Moldova: expunerea ridicată la fenomene inflaționiste, deficitul bugetar considerat riscant de mare și dezechilibrele importante ale balanței de plăți. Acestea fac economia extrem de vulnerabilă la șocurile inflaționiste externe.

„Ce va urma? Cred că ne așteaptă o anumită perioadă de stagflație – creștere economică aproape de zero, cuplată cu creșterea inflației –, dar care ar trebui să se stabilizeze deja în a doua jumătate a anului viitor”, afirmă Adrian Lupușor.

În aceste condiții, directorul Expert-Grup consideră că politica monetară trebuie să rămână independentă și concentrată pe readucerea inflației sub control, indiferent de presiunile exercitate asupra BNM.

În paralel, Guvernul ar trebui să accelereze consolidarea fiscală pentru reducerea deficitului bugetar și să promoveze o politică activă de industrializare, orientată spre majorarea valorii adăugate, productivității și exporturilor.