Moldovenii cu panouri fotovoltaice suplimentare rămân cu buza umflată: Remunerația e limitată la capacitatea instalată

02 Aug. 2024, 12:14
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Aug. 2024, 12:14 // Actual //  bani.md

Dacă un prosumator își instalează panouri fotovoltaice în limita plafonului individual de capacitate, acesta nu va avea nevoie de aviz de racordare. Totodată, prosumatorii vor putea instala centrale electrice ce depășesc limita prevăzută în contractul cu furnizorul, însă vor fi remunerați pentru energia livrată în rețea doar în limita acestei capacități, echivalente cu consumul propriu, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov, într-o conferință de presă care a făcut referire la proiectul de modificare a legii privind promovarea surselor de energie regenerabilă (SER) a fost aprobat săptămâna aceasta de Parlament în lectură finală.

Totodată, potrivit lui Parlicov, va fi facilitată funcționarea comunităților energetice locale, prin faptul că energia electrică produsă într-o anumită locație va putea fi consumată de membrii comunității în mai multe locuri de consum.

„Aceste prevederi se vor aplica și în cazul prosumatorilor beneficiari ai mecanismului de facturare netă, inclusiv agricultorilor care își vor putea instala panouri și alimenta multiple utilaje situate în locații diferite – frigider, pompe de irigare, birouri, etc. Totodată, vor beneficia de aceste modificări și autoritățile publice locale, care pot instala panouri fotovoltaice și alimenta multiple clădiri publice – grădiniță, școală, punct medical, primărie, etc De asemenea, din comunități energetice vor putea face parte asociații de coproprietari în condominiu, Grupuri de Acțiune Locală, Asociații de Dezvoltare Intercomunitară”, a punctat Parlicov.

Amendamentele la lege obligă furnizorii serviciului universal să încheie contracte cu comunitățile energetice și să procure excesul de energie electrică produsă la prețul mediu de închidere a pieței pentru ziua următoare în perioada de facturare. În același timp, profitul eventual obținut va putea fi utilizat de comunitățile energetice doar pentru dezvoltare, fără a putea plăti dividende. Totodată, la propunerea Ministerului Energiei, inclusă în politica fiscală pentru anul 2025, aceste venituri ale prosumatorilor sau ale comunităților energetice nu vor fi impozitate.

„Dezvoltarea comunităților energetice, membri ale cărora pot fi atât autorități publice locale, cât și agenți economici sau persoane fizice, va permite reducerea costurilor pentru acoperirea consumului propriu al membrilor acestora”, potrivit lui Parlicov.

De asemenea, Guvernul va impune obligații de serviciu public operatorilor de sistem, astfel încât aceștia să acorde prioritate în procesul de racordare la rețea anume producătorilor mari de energie regenerabilă, care vor câștiga licitațiile. Această măsură va contribui la prevenirea blocării capacităților rețelei, va stimula dezvoltarea proiectelor din surse regenerabile și desfășurarea cu succes a primelor licitații de energie regenerabila în Republica Moldova. În același scop, Ministerul Energiei urmează să inițieze modificarea legii energiei electrice, pentru a introduce garanții financiare pentru companiile care vor cere aviz de racordare la capacități mari.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Dec. 2025, 11:29
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
31 Dec. 2025, 11:29 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Serviciul Fiscal de Stat a venit cu noi clarificări privind aplicarea „legii freelancerilor”, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026, oferind detalii practice despre modul de impozitare, înregistrare și evidență a activității pentru antreprenorii independenți. Precizările vin în continuarea discuțiilor publice despre viitorul patentei și tranziția liber-profesioniștilor către noul regim fiscal.

Noul cadru se adresează persoanelor fizice rezidente care prestează servicii pe cont propriu, fără a constitui o entitate juridică, în domenii expres prevăzute de lege. Potrivit Fiscului, 40 de domenii de activitate sunt eligibile pentru aplicarea regimului, printre care se numără designul, consultanța în tehnologia informației, arhitectura, relațiile publice și comunicarea, activitățile de curățenie, serviciile foto, fabricarea bijuteriilor, dar și alte tipuri de servicii prestate independent.

Impozitarea se va face printr-un impozit unic, aplicat asupra venitului obținut din activitatea independentă. Cota este de 15%, dacă venitul anual nu depășește 1,2 milioane de lei, iar pentru partea care excede acest plafon se va aplica o cotă de 35%. Impozitul unic include atât impozitul pe venit, cât și contribuțiile sociale și medicale, care vor fi repartizate automat către bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat și fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală.

Dreptul de a activa în acest regim apare din momentul atribuirii numărului de identificare de stat, eliberat de Agenția Servicii Publice în termen de 24 de ore. Informația este transmisă automat către autoritățile fiscale, sociale și medicale, iar persoana dobândește concomitent calitatea de contribuabil, asigurat social și asigurat medical, fără depunerea unor cereri suplimentare.

Un element central al noii legi este reducerea birocrației. Antreprenorii independenți nu vor ține contabilitate și nu vor prezenta rapoarte fiscale sau statistice. Evidența activității va fi asigurată de Serviciul Fiscal de Stat, pe baza datelor provenite din echipamentele de casă și de control conectate la sistemul de monitorizare electronică a vânzărilor, precum și din informațiile privind conturile curente ale contribuabililor. Pentru operațiunile în numerar, utilizarea echipamentului de casă și emiterea bonului fiscal rămân obligatorii, în condițiile stabilite de Guvern.

Calcularea impozitului unic va fi efectuată lunar de către Fisc, care va transmite avizele de plată până la data de 10 a lunii următoare celei de gestiune, iar achitarea va trebui făcută până la data de 25.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII