Moldovenii rămân la coada Europei. Un sfert dintre angajați au salarii mai mici de 4,6 mii de lei

Biroul Național de Statistică a publicat, la începutul săptămânii, câștigul salarial mediu lunar brut al unui salariat care a constituit 8 996 le în luna septembrie. Lucrurile nu sunt chiar atât de roz, în condițiile în care în Republica Moldova o parte dintre angajați au salarii sub 5000 de lei.

În jur de 25% din salariații din Moldova au un salariu maxim de două ori mai mic decât salariul mediu pe economie. Astfel dacă în acest an salariul mediu va fi de 9,2 mii lei, atunci 25% din salariați sau 150 mii persoane vor primi un salariu mai mic decât 4,6 mii lei. Trebuie să menționăm aici că acest indicator scade an de an, cea ce înseamnă că ponderea celor cu salariu de două ori mai mic decât salariul mediu se reduce, fapt care bucură. Dacă acum 7-8 ani aproximativ 28% din salariați aveau un salariu mai mic decât jumătate din salariul mediu, acum ponderea lor s-a redus la 25%”, explică economistul Veaceslav Ioniță.

Potrivit lui, 8% din cei mai bine plătiți salariați au un salariu de cel puțin două ori mai mare decât media pe economie. Aceasta însemnă că în 2021, circa 50 mii salariați vor primi cel puțin 18,4 mii lei lunar. La acest indicator la fel înregistrăm o tendință pozitivă. Astfel acum 7-8 ani în urmă doar 6% din salariați aveau un salariu de cel puțin două ori mai mare decât salariul mediu, în prezent ponderea lor a crescut la 8%.

Datele BNS relevă că aproximativ 3 din 4 salariați (73,2%) au avut salarii de până la 10 mii lei, iar fiecare a patra persoană a avut un salariu mai mare de 10 mii lei, arată datele Biroului Național de Statistică. În realitate, oamenii se plâng că abia reuşesc să ducă un trai decent. Statisticile prezintă valorii medii, în calculul cărora intră puţine venituri foarte mari şi extrem de multe venituri de la limita sărăciei.

#remunerare #angajati #salarii

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Italia continuă să atragă atenția lumii cu ofertele sale spectaculoase de case la prețul de un euro, dar în spatele acestor anunțuri se ascund costuri uriașe, birocrație sufocantă și lipsa infrastructurii. Deși ideea pare ideală pentru cei care visează la o casă în Toscana sau Sardinia, realitatea este mult mai complicată, arată o analiză realizată de Meduza, Politico și Financial Times.

Italia trece prin cea mai gravă criză demografică din istorie, cu o scădere constantă a populației de peste 16 ani. Rata natalității se află la un nivel minim istoric, iar tinerii educați părăsesc țara în căutarea unor salarii mai bune în alte state europene. Premierul Giorgia Meloni a aprobat un plan de 500.000 de vize pentru muncitori extracomunitari, pentru a compensa lipsa forței de muncă din agricultură și turism. Satele din Sardinia și din sudul Italiei sunt cele mai afectate: școlile și spitalele se închid, magazinele dispar, iar în multe localități singura sursă de venit a rămas turismul sezonier.

Programul „Case pentru un euro” a fost lansat de mai multe comune italiene pentru a repopula zonele depopulate. În teorie, oricine poate cumpăra o casă cu un euro, dar în realitate costurile de renovare pot ajunge la 200.000–600.000 de euro. Majoritatea caselor scoase la vânzare se află în stare avansată de degradare, fără acoperiș, apă sau electricitate. Autoritățile impun cumpărătorilor să restaureze imobilul în termene scurte, iar neîndeplinirea obligațiilor duce la pierderea banilor și la anularea tranzacției. În plus, un euro este doar prețul de pornire la licitație, iar în unele cazuri ofertele finale pornesc de la 6.000 de euro. Cumpărătorii trebuie să depună și un depozit de garanție, care nu este returnat dacă lucrările nu sunt finalizate.

Pentru străini, situația este și mai complicată: achiziția unei case nu oferă drept de rezidență în Italia sau în Uniunea Europeană. După victoria lui Donald Trump în SUA, comuna Ollolai din Sardinia a lansat o campanie pentru atragerea americanilor, promițând o viață liniștită „pe insula paradisului”. Un an mai târziu, niciun imobil nu fusese vândut. Între 2018 și 2024, doar zece case din Ollolai au fost cumpărate și restaurate. Localnicii sperau la un val de nomazi digitali și artiști, însă puțini s-au încumetat să investească zeci de mii de euro într-un sat fără infrastructură.

Există însă și povești cu final fericit. Fotografa spaniolă Ivo Rovira a cumpărat un imobil în Sardinia, l-a restaurat și a deschis un mic restaurant local. „Nu ne simțim turiști, ci armunjini adevărați”, spune ea. Americanii Tam și Gary Holm din Los Angeles au reușit să cumpere o casă în Sicilia după mai multe încercări, investind în total 160.000 de euro. „M-am îndrăgostit de oamenii de aici. Sunt prietenoși, ospitalieri, și orașul, deși mic, e plin de viață”, a declarat Holm pentru Business Insider.

Deși programul a atras atenția internațională, infrastructura precară, birocrația și costurile ascunse continuă să-i descurajeze pe cumpărători. Economiștii avertizează că depopularea satelor italiene riscă să provoace un nou val de criză economică în regiunile rurale, iar fără investiții serioase, nici măcar casele de un euro nu mai pot salva satele care dispar.