Motivul pentru care Elon Musk nu merge în Spaţiu. Turismul spaţial, noua modă printre miliardari

06 Iul. 2021, 19:33
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
06 Iul. 2021, 19:33 // Au Bani //  MD Bani

Călătoriile în spațiu nu mai sunt ficțiune, cei mai bogați oamenii ai lumii vor să ajungă în cosmos cu orice preț. Primele zboruri vor avea loc luna aceasta. Totuşi, Elon Musk nu are de gând să o ia pe urmele rivalilor.

Richard Branson se va afla la bordul navei Virgin Galactic pe 11 iulie. Va ajunge până la 80 de kilometri altitudine. Nouă zile mai târziu vine rândul lui Jeff Bezos. Cel mai bogat om din lume va ajunge dincolo de linia Karman, adică graniţa dintre atmosfera Pământului şi Spaţiu.

„Mereu am fost un visător. Mama m-a învăţat să nu mă dau bătut niciodată şi să ţintesc spre stele. În iulie, visul nostru va deveni realitate”, a declarat Richard Branson.

„Să vezi Pământul din Spaţiu te schimbă, îţi schimbă relaţia cu această Planetă, cu umanitatea. Există un singur Pământ”, a spus şi Jeff Bezos.

Al treilea miliardar din ecuaţie este Elon Musk. Compania lui, SpaceX, este mai avansată decât ale rivalilor: colaborează deja cu NASA, a dus astronauţi pe Staţia Spaţială şi are aproape săptămânal lansări. Iar rachetele SpaceX au ajuns la o altitudine încă inaccesibilă pentru celelalte. Însă Musk nu are de gând să meargă el însuşi în Spaţiu, scrie Aleph News.

Cel puţin, nu acum. Asta pentru că principala miză este de a coloniza Marte! Rachetele Starship care vor fi capabile să ducă oameni pe planeta roşie sunt încă în faza de teste, fără oameni la bord. Mai în glumă, mai în serios, Musk a admis că vrea să ajungă pe Marte în viitor. Pentru el, doar să ajungă în Spaţiu nu e suficient.

„Mi-ar plăcea să merg la un moment dat. Voi merge dacă sunt sigur că SpaceX va fi în regulă fără mine şi că va continua pe aceeaşi cale. Poate că m-aţi auzit, am spus eu o glumă în trecut. Că mi-ar plăcea să mor pe Marte, doar să nu fie la impact”, a spus Elon Musk.

Totuşi, SpaceX va începe şi ea să ducă turişti în Spaţiu. Prima misiune va avea loc spre finalul anului.

20 Sept. 2026, 09:49
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
20 Sept. 2026, 09:49 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Băncile din Republica Moldova au acordat în luna august 2026 credite noi în valoare totală de 7,24 miliarde de lei, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei. Aproape două treimi din finanțări, 64,4%, au fost contractate de mediul de afaceri, iar 35,6% au revenit persoanelor fizice.

Raportat la volumul total, companiile și persoanele care desfășoară activități economice au atras aproximativ 4,66 miliarde de lei, în timp ce populația a contractat credite de circa 2,58 miliarde de lei.

Cea mai importantă categorie din sectorul de afaceri este cea a societăților comerciale nefinanciare. Acestea au contractat în august credite noi în lei în valoare de 2,359 miliarde de lei, la o rată nominală medie a dobânzii de 8,58%. În valută, volumul împrumuturilor a ajuns la 1,617 miliarde de lei, iar dobânda medie a fost de 5,02%.

Instituțiile din mediul financiar nebancar au accesat credite de 320 milioane de lei în moneda națională, la o dobândă medie de 8,32%, și echivalentul a 107 milioane de lei în valută, la o rată de 5,55%.

În cazul persoanelor fizice care practică activitate economică, creditele noi în lei au însumat 75 milioane de lei, la o dobândă medie de 9,41%. Creditele în valută au fost de aproximativ 2 milioane de lei, cu o rată nominală de 6,01%.

Pe segmentul populației, creditele de consum au rămas cele mai importante ca volum. În august, persoanele fizice au contractat asemenea împrumuturi în lei de 1,572 miliarde de lei, la o dobândă medie de 10,96%.

Creditele imobiliare noi au însumat 975 milioane de lei, iar rata nominală medie a dobânzii a fost de 8,07%.

Datele BNM arată că, în structura creditelor de consum și imobiliare acordate în lei, cea mai mare pondere au avut-o împrumuturile de consum cu maturitatea între doi și cinci ani. Acestea au totalizat 1,403 miliarde de lei și au fost acordate la o dobândă medie de 10,88%.

Creditele de consum cu termen de până la 12 luni au însumat 58 milioane de lei, la o rată medie de 11,25%, iar cele cu maturitatea între unu și doi ani au ajuns la 84 milioane de lei, cu o dobândă de 10,82%.

Cele mai scumpe au fost creditele de consum cu termen de peste cinci ani: volumul acestora a fost de 26 milioane de lei, iar rata nominală medie a dobânzii a urcat la 14,79%.