„Neutralitatea ar putea în curând să nu ne mai ajute”. Sinceritatea noului premier al Republicii Moldova

17 Feb. 2023, 08:38
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Feb. 2023, 08:38 // Actual //  bani.md

Premierul desemnat al Republicii Moldova Dorin Recean a susținut joi, 16 februarie, un discurs în fața parlamentarilor în care a subliniat că statutul de neutralitate al statului este un instrument care ar putea „foarte curând” să nu mai funcționeze.

„Nu trebuie să confundăm apărarea cu neutralitatea. Neutralitatea nu ne asigură securitate în caz de agresiune. Dacă nu depunem efort pentru a consolida capacitatea de apărarea, atunci ce facem? Vine agresorul, dar noi ne luăm valizele şi fugim? Nu cred că este normal’, a declarat Dorin Recean, care înainte de desemnarea în calitate de premier a fost secretarul Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova.

Pe parcursul a peste 30 de ani, unii politicieni moldoveni au promovat narativul precum că ”dacă suntem neutri, atunci automat suntem şi apăraţi”, ceea ce reprezintă un fals.
În acelaşi timp, el a declarat că Republica Moldova este supusă atacurilor hibride din partea Federaţiei Ruse, transmite Radio Chişinău.

În toamna anului trecut au avut loc mai multe atacuri de acest gen, iar autorităţile se aşteaptă ca intensitatea acestora să crească în perioada următoare, a subliniat premierul desemnat, adăugând totodată că instituţiile statului sunt pregătite să facă faţă acestor provocări.

”Într-adevăr, în toamnă s-au cheltuit sume enorme furate anterior de la cetăţenii Republicii Moldova pentru ca să se influenţeze procesele politice de la Chişinău şi să răstoarne guvernarea”, a spus el, referindu-se la partidul controversatului oligar Ilan Şor, care se ascunde în Israel după ce a fost învinuit de delapidarea şi spălarea a peste 5.000.000.000 de lei (moldoveneşti) de către justiţia de la Chişinău, şi la celălalt oligarh fugar Vladimir Plahotniuc.

”Astfel, grupurile criminale credeau că vor putea scăpa de pedeapsă. Ei cumva sau aliniat cu eforturile Federaţiei Ruse de a ataca hibrid Republica Moldova şi a determina o schimbare a politicii externe a Chişinăului, dar şi a deturna parcursul european al ţării. Riscurile persistă, însă, în acelaşi timp vă dau asigurare că instituţiile Republicii Moldova sunt pregătite să facă faţă acestor atacuri şi deja fac faţă acestora”, a declarat Dorin Recean.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

02 Oct. 2026, 17:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Oct. 2026, 17:02 // Actual //  Grîu Tatiana

Trei zboruri de pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău înregistrează întârzieri în urma alertei de minare anunțate vineri, 2 octombrie. 

Potrivit administrației aeroportului, sunt afectate cursele spre Istanbul (TK274), Frankfurt (LH1559) și Viena (OS718). Pasagerii sunt îndemnați să verifice statutul curselor pe panoul online al aeroportului și să urmărească informațiile transmise de companiile aeriene.

Anterior, Poliția de Frontieră a anunțat că la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău a fost declanșată o alertă de minare.

În urma alertei, pasagerii și angajații aeroportului au fost evacuați, iar la fața locului au fost mobilizate subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, procedura de înregistrare a pasagerilor a fost suspendată temporar. Autoritățile au avertizat că situația poate provoca modificări în programul zborurilor.

Călătorii care au curse programate pentru vineri sunt îndemnați să urmărească actualizările aeroportului și ale companiilor aeriene.