„Noroc de prieteni!”: Procurorii cu apartamente, case și zeci de mii de euro donați de părinți și rude

28 Iun. 2021, 14:58
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
28 Iun. 2021, 14:58 // Actual //  MD Bani

Fiecare al patrulea procuror din Republica Moldova a raportat în declarațiile de avere pentru 2020 că a beneficiat de donaţii de la părinţi, socri, fraţi, surori sau alte rude apropiate.

Reporterii portalului Anticoruptie.md au radiografiat declarațiile de avere ale tuturor procurorilor din țară și au constatat că nu mai puţin de 170 de acuzatori de stat dintre cei aproape 700 care activează astăzi în structurile Procuraturii au indicat în actele de avere prezentate la Autoritatea Națională de Integritate că au primit anul trecut cadouri generoase – case de locuit, apartamente, terenuri sau zeci de mii de euro.

Procurorul cu imobil de milioane, „moștenit de la părinți”

Procurorul pentru misiuni speciale, Viorel Radețchia raportat cota parte de ½ dintr-un teren intravilan de șase ari, evaluat la 143 de mii de lei și dintr-o casă de 369,6 metri pătrați, estimată la 1,3 milioane de lei. Bunurile au fost trecute în declarația de avere după semnarea unui contract de partaj al masei succesoriale. Este vorba despre o casă luxoasă, construită în stil rustic, amplasată în satul Stăuceni din suburbia Capitalei. Imobilul a fost procurat în ianuarie 2012 de către tatăl procurorului, Ion Radețchi. Presa a scris despre casa din Stăuceni a procurorului Radețchi încă în 2011, când el conducea Procuratura Anticorupție. Atunci, acuzatorul a negat că această vilă i-ar aparţine lui sau cuiva din rudele sale.

„Casa mi-a fost dată în folosință de părinți, iar după decesul tatălui mi-a revenit jumătate de casă și jumătate i-a rămas mamei. Părinții mei și ai soției muncesc 20 de ani peste hotare”, a punctat omul legii.

A uitat să declare firma fondată de soț

Procurora municipiului Chișinău, Ludmila Railean, a primit în 2020 o donație de 20.000 de lei de la o rudă apropiată. De asemenea, în ianuarie curent soțul său, Arcadii Railean, a devenit beneficiarul unui apartament de 76,6 metri pătrați amplasat în sectorul Telecentru al Capitalei. Locuința i-a fost donată de părinții săi, Gheorghe și Valentina Railean. Imobilul are o valoare cadastrală de 273 de mii de lei și este singura locuință raportată de acuzatoarea Railean. Precizăm că soțul Ludmilei Railean este co-fondatorul companiei La Riviere SRL, specializată în transporturi. Cota de participare de 50% în capitalul companiei respective însă nu figurează în declarația de avere și interese personale a procurorei. Ea a refuzat să ofere vreun comentariu în legătură cu averea declarată.

„Nu ofer informații prin telefon, neștiind persoana care mă sună și neavând un temei în baza căruia să ofer declarații. Toată infromația este plasată pe site-ul oficial și alte informații nu vă pot da. Să vă adresați oficial unde doriți dvs. Mă scuzați, sunt ocupată”, ne-a spus Ludmila Railean și a închis.

Procurorul care a depus declarații împotriva lui Viorel Morari s-a ales cu automobil cadou

Procurorul municipiului Chișinău, Mircea Ciobanu, care a dat declarații în dosarul intentat fostului șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, pentru abuz în serviciu și fals în acte publice, s-a căpătuit la începutul anului curent cu un automobil de marcă Hyundai Palisade, scos de pe conveier în 2019. Cadoul în valoare de 250.000 de lei vine de la tatăl procurorului, Ion Ciobanu. Pe piața auto un astfel de autoturism costă de trei ori mai scump. În funcție de dotări și starea în care se află automobilul, prețul acesta variază între 31 și 35 de mii de euro.

Solicitat de reporterii portalului Anticoruptie.md să ofere un comentariu, procurorul ne-a sugerat să cerem prețurile de la distribuitorul oficial Hyundai în Republica Moldova.

Precizăm că Mircea Ciobanu a activat timp de șase ani, până în iunie 2016, în funcția de procuror în cadrul Direcției control al urmăririi penale și asistență metodică a Procuraturii Generale. Ulterior, a fost transferat în funcția de procuror în cadrul Procuraturii Anticorupție. În aprilie 2018, Ciobanu pleacă din proprie dorință de la Procuratura Anticorupție, fiind angajat în Procuratura municipiului Chișinău.

Bani, terenuri și case de locuit cu acareturi

Ion Bernaz de la Procuratura Rezina a raportat în declarația de avere și interese personale pentru anul trecut o casă de 109,4 metri pătrați și terenul de șapte ari pe care este amplasată. Imobilul, evaluat la 86 de mii de lei, i-a fost donat soției sale de către mama ei, Ludmila Gherasimenco, care este specialist principal în cadrul Direcției învățământ, tineret și sport a Consiliului Raional Rezina. Și Lilia Mîțu de la Procuratura Florești s-u bucurat de un an prosper.

În 2020 părinții soțului ei i-au donat mai multe imobile. Este vorba despre un spațiu comercial de 84,4 metri pătrați și cota de ½ din alte patru imobile – o casă de 191,2 metri pătrați, un garaj de 38,1 metri pătrați și alte două construcții, de 60, respectiv 81,7 metri pătrați. Valoarea totală a imobilelor dăruite de socrii Liliei Mîțu se cifrează la peste 841 de mii de lei.

Investigația integrală poate fi citită AICI.

Realitatea Live

06 Ian. 2026, 16:53
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
06 Ian. 2026, 16:53 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Obligațiuni ale Telegram în valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari au fost înghețate în Rusia din cauza sancțiunilor impuse Moscovei de Uniunea Europeană, Statele Unite și Marea Britanie, scoțând la iveală expunerea financiară semnificativă a aplicației de mesagerie față de capitalul rusesc, în pofida eforturilor fondatorului Pavel Durov de a se distanța public de țara sa natală. Informația este relatată de Financial Times.

În ultimii ani, Telegram a apelat intens la finanțare prin obligațiuni, inclusiv printr-o emisiune majoră de 1,7 miliarde de dolari lansată în mai 2025, destinată rambursării unor datorii mai vechi. Potrivit unor surse apropiate discuțiilor cu investitorii, compania a reușit să răscumpere cea mai mare parte a obligațiunilor care ajungeau la scadență în 2026. Cu toate acestea, aproximativ 500 de milioane de dolari rămân blocați în Depozitarul Național de Decontare al Rusiei, ca efect direct al sancțiunilor occidentale introduse după invazia Ucrainei din 2022.

Situația complică semnificativ procesul de rambursare a datoriilor și evidențiază legăturile financiare persistente ale Telegram cu investitori ruși. Compania a informat deținătorii de obligațiuni că intenționează să ramburseze datoria înghețată la scadență, însă transferul efectiv al fondurilor către investitorii din Rusia va depinde de deciziile agentului de plată și ale depozitarului. Telegram a refuzat să ofere un comentariu oficial pe marginea acestor informații.

Contextul este unul sensibil și din perspectiva planurilor de viitor ale companiei. Pavel Durov analizează de mai mult timp posibilitatea unei listări la bursă (IPO), plan care a fost însă amânat, inclusiv din cauza unor proceduri judiciare aflate în desfășurare în Franța.

Spre deosebire de giganți precum Meta sau X, Telegram operează cu mai puțin de 100 de angajați permanenți, dar a început recent să genereze venituri consistente din publicitate și abonamente, pe fondul unei baze de peste un miliard de utilizatori. Potrivit unor raportări financiare semestriale, la 30 iunie compania dispunea de 910 milioane de dolari în numerar și echivalente de numerar, față de doar 142 de milioane de dolari cu un an înainte.