O agenție de web development din Moldova a lansat o platformă pentru refugiații din Ucraina

01 Mart. 2022, 16:01
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
01 Mart. 2022, 16:01 // Actual //  MD Bani

O agenție de web development din Chișinău a lansat o platformă pentru refugiații din Ucraina. Help UA conține linkuri ce vin în ajutor persoanelor care au fugit de războiul din țara vecină.

„Prin această modalitate încercăm să conectăm și să informăm cât mai multă lume despre posibilitățile pe care le oferim noi.”, spun creatorii platformei.

Prin intermediul platformei, moldovenii care oferă ajutor pot plasa anunțuri, ceea ce facilitează comunicarea între cei ce oferă ajutor umanitar. La rândul lor, ucrainenii pot găsi pe Help UA informație și ajutor pentru a fi evacuați din zonele de conflict, transport la vamă pentru refugiați, oferte de cazare și hrană gratuită, și chiar oferte de muncă, servicii medicale și de traduceri.

Toate informațiile sunt obținute din mediul online, datele fiind mereu actualizate. Un aspect important de menționat este că lansarea platformei reprezintă o acțiune de voluntariat, fără a aștepta remunerare.

„Platforma este în primă versiune, însă este complet funcțională, pentru moment echipa Daoi lucrează DOAR la dezvoltarea platformei, datele de pe website fiind ACTUALE, preluate de pe rețele de socializare. Constant o să venim cu update-uri și îmbunătățiri. Răsplata echipei Daoi vor fi zâmbetele oamenilor care prin intermediul acestei platforme vor reuși să ajute și să fie ajutați.”

15 Apr. 2026, 12:06
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
15 Apr. 2026, 12:06 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

La mai bine de trei luni de la intrarea în vigoare a legii privind organizarea și funcționarea camerelor agricole, nici o structură nu a fost constituită în Republica Moldova, în contextul disputelor și al contestării actului normativ la Curtea Constituțională.

Secretarul de stat la Ministerul Agriculturii, Sergiu Gherciu, a declarat că autoritățile nu pot forța procesul și că totul depinde de inițiativa fermierilor.

„Atâta timp cât Curtea nu s-a expus, legea trebuie respectată. Constituirea camerelor ține de voința fermierilor. Ministerul va oferi suport acolo unde va fi necesar, dar nu obligă pe nimeni să le constituie”, a precizat oficialul.

Legea, promovată de fostul ministru al Agriculturii, Vladimir Bolea, a fost adoptată în martie 2025 și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2026. Documentul prevede crearea unor structuri de autoadministrare menite să reprezinte și să protejeze interesele agricultorilor.

Totuși, actul normativ a stârnit controverse în rândul fermierilor, în special din cauza prevederii care obligă proprietarii de terenuri agricole mai mari de 2 hectare să devină membri ai camerelor agricole.

În paralel, legea a fost contestată la Curtea Constituțională a Republicii Moldova. Sesizarea a fost depusă pe 19 decembrie 2025 de un grup de deputați din fracțiunea „Partidul Nostru”, care consideră prevederile abuzive și cer verificarea constituționalității acestora.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!