OFICIAL! Vasile Șarco nu mai este director al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor din cadrul CNA

15 Sept. 2021, 15:40
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
15 Sept. 2021, 15:40 // Actual //  MD Bani

Vasile Șarco nu mai este director al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (SPCSB) din cadrul CNA din ziua de miercuri, 15 septembrie curent. El a scris cerere de demisie acum cinci zile și aceasta a fost aprobată în ședința Cabinetului de miniștri prezidată de prim-ministra Natalia Gavrilița, scrie Realitatea.md.

Cererea de demisie ar fi scris-o din propria inițiativă.

Amintim că Vasile Șarco a fost numit în fruntea SPCSB în primăvara anului 2018. Mandatul său era de 5 ani și urma să expire abia în 2023.

Serviciul, înființat începând cu 15 septembrie 2003, urmare a unui proces analitic complicat combinat cu investigaţii financiare identifică scheme complexe şi tipologii de spălare a banilor şi finanţare a terorismului, care sunt remise subdiviziunilor operative, de urmărire penală pentru examinare conform competenţei.

Pe site-ul oficial, la contacte, sunt trecute încă două nume – Evgheni Sîrbu și Andrian Munteanu care ar fi directori adjuncți.

 

02 Sept. 2026, 16:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Sept. 2026, 16:14 // Actual //  Grîu Tatiana

Fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) pentru anul 2026 vor fi majorate cu 167,4 milioane de lei, atât la venituri, cât și la cheltuieli. Decizia a fost aprobată de Cabinetul de miniștri, iar banii suplimentari vor fi utilizați pentru extinderea accesului la servicii medicale și acoperirea unor necesități suplimentare din sistem.

Cea mai mare parte a fondurilor, 157 de milioane de lei, va fi direcționată către serviciile medicale spitalicești. Banii vor permite creșterea numărului de cazuri acute tratate și finanțarea unor servicii precum operațiile pentru cataractă și intervențiile cardiochirurgicale.

Finanțarea suplimentară va acoperi și serviciile de chirurgie de o zi, tratamentul cazurilor cronice cu profil geriatric, precum și servicii de reabilitare generală și specializată, inclusiv cardiologică, neurologică, ortopedică și pediatrică. Vor fi finanțate, de asemenea, ședințe de dializă și radioterapie.

Pentru extinderea accesului la îngrijiri paliative, inclusiv în condiții de hospice, vor fi alocate alte 6 milioane de lei. Serviciile sunt destinate pacienților cu boli cronice aflați în stadii avansate.

Fondurile vor fi suplimentate și pentru serviciile medicale acordate beneficiarilor de protecție temporară din Republica Moldova. Pentru asistența medicală primară sunt prevăzute 2,9 milioane de lei, iar pentru asistența medicală urgentă prespitalicească – 1,5 milioane de lei.

Majorarea veniturilor FAOAM este determinată în principal de încasările mai mari din primele de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă. Acestea vor depăși cu 90,2 milioane de lei suma planificată inițial.

Creșterea este explicată prin numărul mai mare al persoanelor care au achitat prima în acest an. Peste 154 000 de persoane au făcut plata, cu aproximativ 9 000 mai multe decât numărul prognozat.

Alte 71,5 milioane de lei provin din donații voluntare din surse externe, încasări suplimentare din impozitul unic achitat de rezidenții parcurilor pentru tehnologia informației și plăți de la antreprenori independenți.