Oligarhul republicii Sheriff își întărește armata! Atacant camerunez, luat în chirie cu jumătate de milion de euro

11 Iun. 2025, 11:46
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
11 Iun. 2025, 11:46 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Sheriff Tiraspol anunță oficial transferul atacantului Gee Merlen Mollo Bessala, originar din Camerun. Fotbalistul de 24 de ani a semnat contractul cu echipa tiraspoleană după ce a trecut cu succes vizita medicală, devenind noul component al liniei ofensive „galben-negre”.

Bessala și-a început cariera în Yaoundé, Camerun, iar ulterior a evoluat pentru Levadia Tallinn (Estonia), unde a impresionat în primul sezon cu 13 goluri marcate și câștigarea Cupei Naționale. A urmat transferul în Ucraina, la LNZ Cerkasî, echipă pentru care a evoluat până în vara acestui an.

Transferul oficial în Republica Moldova a fost înregistrat pe 1 iulie 2025, în urma unei tranzacții estimate la 500.000 de euro, fiind precedat de o perioadă de chirie.

Clubul „Sheriff” este parte integrantă a holdingului cu același nume, care este un imperiu economic ce domină regiunea transnistreană. Fondat și controlat de oligarhul Victor Gușan, grupul Sheriff deține monopol sau influență în sectoare precum comerț, combustibili, telecomunicații, media, bănci, asigurări, sport și chiar exportul de alcool.

Sheriff funcționează ca un „stat în stat”, iar echipa de fotbal este una dintre cele mai vizibile ramuri ale acestui sistem, fiind multiplă campioană națională și participantă constantă în competițiile europene.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

24 Sept. 2026, 15:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
24 Sept. 2026, 15:53 // Actual //  Grîu Tatiana

Parlamentul a aprobat în prima lectură un proiect de lege care prevede simplificarea și accelerarea procedurilor pentru proiectele de producere a energiei din surse regenerabile. Noile reguli ar urma să reducă semnificativ timpul necesar pentru obținerea autorizațiilor și avizelor, inclusiv pentru panouri fotovoltaice și instalații de autoconsum.

Potrivit proiectului elaborat de Ministerul Energiei, pentru centralele mari termenul maxim de autorizare va fi de 24 de luni, iar pentru instalațiile cu o capacitate de până la 150 kW – de cel mult 12 luni.

Procedurile vor fi și mai rapide în zonele desemnate pentru accelerarea proiectelor de energie regenerabilă, unde autorizarea ar urma să dureze maximum 12 luni.

Pentru instalațiile destinate autoconsumului, inclusiv cele montate pe clădiri, termenul maxim va fi de trei luni. În cazul panourilor fotovoltaice de până la 100 kW instalate de prosumatori și al pompelor de căldură de mică putere, autorizațiile ar urma să fie obținute în cel mult o lună.

Și modernizarea centralelor existente va putea fi făcută mai rapid. Dacă instalația se află într-o zonă de accelerare și capacitatea nu crește cu mai mult de 15%, procedura va putea fi finalizată în maximum 30 de zile.

O altă noutate este crearea unei platforme digitale unice pentru proiectele de energie regenerabilă. Dezvoltatorii ar urma să poată găsi într-un singur punct actele permisive, avizele, aprobările și deciziile necesare pentru construcția, exploatarea sau modernizarea centralelor. În prezent, procedurile presupun interacțiunea cu mai multe instituții și platforme.

Proiectul prevede și desemnarea unor zone de accelerare pentru energia regenerabilă, selectate cu prioritate în funcție de disponibilitatea terenurilor și infrastructurii existente și de impactul asupra mediului. Teritoriile în care asemenea proiecte ar putea provoca un impact de mediu considerat inacceptabil vor fi excluse.

Guvernul urmează să creeze și o infrastructură națională de date spațiale privind resursele energetice. Aceasta va include informații despre potențialul de producere a energiei regenerabile și despre terenurile și apele disponibile pentru dezvoltarea centralelor și a infrastructurii de rețea și stocare.

Noile prevederi vor viza și clădirile. Autoritățile centrale și locale vor trebui să includă în documentația de urbanism soluții pentru integrarea panourilor fotovoltaice și solare, pompelor de căldură, sistemelor de stocare și instalațiilor de autoconsum.

Se schimbă și mecanismul de remunerare a energiei livrate în rețea de prosumatori. Pentru instalațiile noi, energia excedentară va fi achiziționată de furnizori la prețul de pe piața pentru ziua următoare, în locul mecanismului actual bazat pe un preț mediu. Proprietarii instalațiilor existente își vor păstra mecanismul actual până la sfârșitul anului 2027.

Proiectul introduce modificări și pentru piața biocarburanților. Va fi creat un registru destinat monitorizării tranzacțiilor, evidenței emisiilor și emiterii certificatelor pentru combustibilii regenerabili utilizați în transport. Importatorii și comercianții angro de benzină și motorină vor avea, de asemenea, obligația de a introduce pe piață o cotă minimă de biocarburanți.

Proiectul urmează să fie examinat de Parlament în lectura a doua.