Omagiu femeilor antreprenoare// Cunoaște-o pe Victoria Gulpe, fondatoarea Granoleya

08 Mart. 2023, 12:29
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
08 Mart. 2023, 12:29 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Ziua Internațională a Femeii este un moment perfect pentru a reflecta asupra contribuțiilor femeilor antreprenoare și provocărilor cu care se confruntă în lumea afacerilor. Există multe femei care inspiră și au avut curajul să lanseze afaceri inovative și înfloritoare, deschizând calea următoarei generații de antreprenori. Victoria Gulpe este cu siguranță una dintre antreprenoarele care inspiră.

Victoria Gulpe este o tânără antreprenoare din Chișinău care a lansat o facere în concediul de îngrijire a copilului. În 2022, în perioada pandemiei, a început să producă granola de casă sub numele „Granoleya”. Produsul a reușit să-i cucerească pe clienți, întrucât este un produs sănătos și de calitate înaltă.

Cunoaște povestea Victoriei în cadrul unui interviu 10 LEI.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

22 Sept. 2026, 12:10
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
22 Sept. 2026, 12:10 // Actual //  Grîu Tatiana

O tranzacție de aproximativ 20 de miliarde de dolari prin care grupul american de private equity Carlyle ar urma să preia activitatea internațională a companiei ruse Lukoil este blocată de aproape 10 luni în procesul de aprobare al administrației SUA, scrie Financial Times.

Potrivit unor persoane familiarizate cu situația, tranzacția a primit aprobarea Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) din cadrul Departamentului Trezoreriei SUA, însă așteaptă aprobarea finală a administrației Trump. Dosarul ar fi rămas blocat într-un proces interinstituțional care implică inclusiv Consiliul Național de Securitate, Departamentul de Stat și Departamentul Energiei.

Carlyle susține că preluarea activelor Lukoil ar putea contribui la reducerea presiunilor de pe piața carburanților, în condițiile în care trei rafinării europene deținute de compania rusă au o capacitate semnificativ subutilizată. Grupul american ar urma să preia rafinării din România și Bulgaria, precum și participația de 45% deținută de Lukoil la o rafinărie din Zeeland, Țările de Jos.

Cele trei unități au împreună o capacitate de procesare de aproximativ 400 000 de barili de petrol pe zi. Potrivit surselor citate de Financial Times, finalizarea tranzacției ar putea permite repunerea în funcțiune a unei capacități suplimentare de 100 000–150 000 de barili pe zi.

Carlyle afirmă că activele europene ale Lukoil reprezintă o sursă de capacitate de rafinare care ar putea permite introducerea unor cantități suplimentare de benzină și motorină pe piață. Compania a transmis că așteaptă o decizie care să permită stabilirea viitorului acestor active.

SUA au impus sancțiuni împotriva Lukoil în octombrie anul trecut, în cadrul măsurilor adoptate împotriva Rusiei după invazia Ucrainei. Ulterior, Washingtonul a blocat și o tentativă anterioară de preluare a activelor internaționale ale Lukoil de către casa de tranzacționare Gunvor.

Între timp, autoritățile americane au prelungit în mod repetat licențele care permit funcționarea activelor Lukoil în perioada în care se decide viitorul acestora. Cea mai recentă licență este valabilă până la 22 octombrie, ceea ce înseamnă că tranzacția ar putea rămâne în incertitudine și după aproape un an de la începerea negocierilor cu Carlyle.