Omul lui Vladimir Putin câștigă sute de milioane de euro din România cu suplimente alimentare înșelătoare

16 Ian. 2024, 16:52
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
16 Ian. 2024, 16:52 // Actual //  bani.md

Un oligarh din cercul de putere al președintelui rus Vladimir Putin a făcut într-un singur an afaceri de aproape jumătate de miliard de euro în România.

Este vorba despre Andrei Kosogov (fotomontaj, stânga), un om de afaceri care controlează printr-o rețea offshore compania SC Sun Wave Pharma SRL, arată o investigație realizată de publicația Context, citată de g4media.

Conform datelor de la Consiliul Concurenței, SC Sun Wave Pharma SRL este unul dintre liderii pe piața suplimentelor alimentare.

Firma nu este înscrisă în portalul achizițiilor publice, dar produsele sale sunt vândute de intermediari în spitale din toată țara și, astfel, compania omului de afaceri rus câștigă și de la statul român.

Cifra de afaceri a Sun Wave Pharma a depășit 418 de milioane de lei în 2022.

Firma controlată de oligarhul rus, acuzată de publicitate înșelătoare

Această firmă a fost sancționată de Consiliul Național al Audiovizualului pentru publicitate înșelătoare, în contextul în care două spoturi TV exagerau calitățile suplimentelor alimentare comercializate de companie.

Astfel, reclamele la „Neurovert Forte” susțineau că acest produs ajută „învățarea mai rapidă” și dezvoltarea unei „memorii ascuțite”

Despre un alt supliment, spotul asociat afirma că este „Simply The Best” (pur și simplu, cel mai bun).

Membrii CNA au stabilit că promovarea acestor suplimente încalcă prevederile legii și au cerut refacerea spoturilor.

Ce se știe despre Andrei Kosogov

Andrei Kosogov este acuzat de autoritățile din Ucraina că a finanțat invazia ordonată de Putin la 22 februarie 2022, iar partenerii lui de afaceri se află pe listele de sancțiuni întocmite de SUA, de UE și de mai multe state occidentale.

Cu o avere estimată în 2018 la peste un miliard de dolari, Kosogov s-a născut în 1961, în Estonia. Ascensiunea lui a început în 1992.

Atunci, el a fost angajat de alt apropiat al lui Putin, Mihail Fridman, să coordoneze înființarea unui fond de investiții în companiile rusești pe care statul le-a privatizat.

La scurt timp, Kosogov a ajuns la conducerea Alfa Capital.

Înființat în 1989, Alfa este unul dintre cele mai mari consorții de investiții private din Rusia, cu afaceri în energie, domeniul bancar, telecomunicații și retail.

În 2020, grupul avea 400 de mii de angajați iar profitul raportat pentru 2021 doar de Alfa Bank, o parte a grupului, a fost de 1,6 miliarde de dolari.

Partenerii lui Kosogov în grupul Alfa sunt, toți, membri ai elitei rusești: Mihail Fridman, Petr Aven, Alexei Kuzmicev și Gherman Borisovici Han.

Aven și Fridman au decis să-și transfere acțiunile deținute în Alfa lui Kosogov, singurul dintre cei cinci care nu e vizat, deocamdată, de nicio sancțiune impusă de Occident.

Asta, în contextul în care grupul Alfa este vizat de sancțiuni în SUA, Uniunea Europeană, Japonia, Australia, Noua Zeelandă, Marea Britanie și Canada, menționează sursa citată.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

21 Iun. 2026, 09:38
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
21 Iun. 2026, 09:38 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Lira sterlină riscă să intre sub presiune în următoarele luni, după ce recuperarea puternică din ultimii ani a transformat-o în cea mai supraevaluată monedă din grupul statelor dezvoltate G10, potrivit unei analize realizate de banca americană Goldman Sachs.

Strategul Goldman Sachs, Stuart Jenkins, susține că moneda britanică a depășit nivelul justificat de fundamentele economice, iar efectele Brexitului continuă să influențeze valoarea sa reală.

„Brexitul a redus probabil valoarea justă a lirei cu aproximativ 6%. După aprecierea semnificativă din ultimii ani, lira sterlină este cea mai supraevaluată monedă din G10”, a declarat Jenkins într-o notă adresată investitorilor.

Deși Marea Britanie a părăsit oficial Uniunea Europeană în 2020, lira sterlină a recuperat o mare parte din terenul pierdut după referendumul din 2016. Moneda britanică s-a apreciat cu circa 1,5% față de dolar după Brexit, însă rămâne cu aproximativ 10% sub nivelul anterior votului care a decis ieșirea țării din UE.

Analiștii consideră că spațiul pentru noi creșteri este limitat, deoarece cea mai mare parte a discountului generat de Brexit a fost deja recuperată.

În plus, lira ar putea fi afectată de o combinație de factori economici și politici. Investitorii urmăresc atent deciziile viitoare ale Băncii Angliei, dar și evoluțiile de pe scena politică britanică.

Potrivit Goldman Sachs, diferențele dintre politica monetară a Băncii Angliei și cea a principalelor bănci centrale, precum Banca Centrală Europeană și Rezerva Federală a SUA, ar putea pune presiune asupra monedei britanice. În același timp, incertitudinea politică din Regatul Unit amplifică volatilitatea de pe piețe.

Investitorii așteaptă și rezultatele alegerilor parțiale din circumscripția Makerfield, care ar putea alimenta speculațiile privind viitorul premierului britanic Keir Starmer.

Cu toate acestea, Stuart Jenkins consideră că, pe termen lung, situația lirei este mai puțin alarmantă. Analiza bazată pe indicatorii istorici ai ultimilor 30 de ani arată că moneda britanică se află aproape de valorile sale normale.

Expertul mai afirmă că o eventuală consolidare a relațiilor comerciale dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană ar putea susține moneda și ar compensa o parte dintre efectele negative asociate Brexitului.

Chiar și așa, Goldman Sachs avertizează că actualul nivel al lirei sterline reprezintă un obstacol important pentru noi aprecieri în perioada următoare și poate limita potențialul de creștere al monedei britanice pe termen mediu.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!