Palatele rușilor din Londra se prăbușesc! Luxul oligarhic, transformat în ruine

21 Mai 2025, 15:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
21 Mai 2025, 15:36 // Actual //  Ursu Victor

Luxul oligarhilor ruși din Londra se prăbușește la propriu. Clădiri de milioane de lire sterline, cumpărate înainte de invazia rusă în Ucraina, se degradează rapid, în timp ce proprietarii — vizați de sancțiunile occidentale — nu mai pot cheltui bani nici pentru reparații de bază, relatează Politico.

Pe faimoasa stradă Prince of Wales Terrace din Kensington, la câțiva pași de Hyde Park, două imobile deținute de David Davidovici, partener de afaceri al lui Roman Abramovici, au ajuns în ruină: tencuială căzută, fire electrice atârnând, geamuri sparte, mucegai, porumbei pe balcoane și buruieni crescute din fundație, în timp ce vilele vecine strălucesc de curățenie.

Davidovici a cumpărat proprietățile în 2018 pentru 16 milioane de lire sterline, cu scopul de a le transforma în locuințe de lux. Însă, după ce a intrat pe lista sancțiunilor impuse de Regatul Unit, întreținerea a devenit imposibilă fără aprobare de la Oficiul pentru Respectarea Sancțiunilor Financiare (OFSI), instituție copleșită de solicitări. Un simplu permis pentru schimbarea unei ferestre poate dura luni întregi, explică avocata Angelika Hellweger.

Poreclit „Londongrad” sau „Moscova de pe Tamisa”, Londra a fost magnetul preferat al miliardarilor ruși în primele două decenii ale secolului XXI. Vedete precum Abramovici, Oleg Deripaska și Alisher Usmanov au achiziționat proprietăți în cartiere ultra-exclusive, iar dezvoltatorii ridicau centre rezidențiale pentru noua elită rusă.

Conform estimărilor Transparency International, în 2022 cetățenii ruși dețineau imobile în Londra în valoare de peste 1,5 miliarde de lire sterline — o sumă care ar fi doar „vârful icebergului”, multe proprietăți fiind înregistrate pe firme off-shore opace.

Acum, casele luxoase se transformă în pericole publice, spun vecinii. Într-un caz, fragmente de tencuială și geam spart au căzut pe proprietățile alăturate, iar autoritățile locale primesc presiuni pentru a lua măsuri.

Joe Powell, deputat din Kensington, a transmis o scrisoare guvernului britanic solicitând soluționarea efectelor colaterale ale sancțiunilor, în special în sectorul imobiliar. El propune ca proprietățile aflate sub sancțiuni să fie vândute, iar fondurile să fie păstrate într-un cont special, până când sancțiunile vor fi ridicate sau va fi luată o decizie politică privind utilizarea banilor.

Avocații specializați în sancțiuni spun că situațiile devin absurde: într-un caz, într-un bloc de birouri de lux nu s-au putut face reparații sanitare, așa că angajații au fost nevoiți să aducă toalete mobile, fiindcă nu exista nicio bază legală pentru a plăti instalatorii.

Magnatul Mihail Fridman și partenerul său Piotr Aven, și ei sancționați în Marea Britanie, au declarat că nu puteau plăti nici măcar șoferul sau menajera fără aprobări speciale. În cele din urmă, au părăsit țara, invocând condițiile imposibile de viață sub regimul sancțiunilor.

Pe fundalul presiunilor politice și al scandalului public, vilele rușilor din Londra devin simboluri ale prăbușirii tăcute a unei epoci de lux ostentativ, cumpărată cu bani controversați, dar paralizată de efectele războiului și ale legislației internaționale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

22 Feb. 2026, 09:45
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Feb. 2026, 09:45 // Actual //  Ursu Victor

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va majora tariful global la importuri de la 10% la 15%, după ce Curtea Supremă a SUA a decis că mecanismul utilizat de Casa Albă pentru introducerea tarifelor este ilegal. Anunțul a fost făcut de liderul american pe platforma Truth Social.

„În calitate de președinte al Statelor Unite ale Americii, ridic imediat tariful global pentru importul de bunuri și servicii […] de la 10% la nivelul complet permis și justificat juridic de 15%”, a scris Trump, acuzând că multe țări au „jefuit” economia americană timp de decenii.

Șeful de la Casa Albă a criticat dur decizia Curții Supreme, pe care a calificat-o drept „absurdă, prost redactată și profund antiamericană”, în contextul în care instanța a stabilit, cu votul a 6 judecători la 3, că Trump a acționat ilegal folosind legislația privind situațiile de urgență pentru a justifica tarifele „reciproce”.

Trump a anunțat prima rundă de taxe în februarie 2025, imediat după revenirea sa la Casa Albă. Măsurile au vizat inițial Canada, China și Mexic, pe care administrația americană le-a acuzat că nu combat suficient traficul de fentanil către SUA. Ulterior, pe 2 aprilie, Washingtonul a extins un tarif de 10% pentru importurile din aproape toate țările lumii și a impus suprataxe suplimentare pentru zeci de state considerate parteneri comerciali neloiali.

Președintele american a justificat politica tarifară prin „situația economică de urgență” provocată de deficitul comercial în creștere al SUA. Potrivit legislației comerciale din 1974, președintele poate introduce tarife pentru maximum 150 de zile fără aprobarea Congresului, însă pentru menținerea lor ulterioară este necesar votul legislativului.

Pe durata aplicării tarifelor, autoritățile americane au colectat cel puțin 133,5 miliarde de dolari de la importatori. În prezent, mai multe companii se pregătesc să ceară despăgubiri în instanță pentru aceste pierderi.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!