Parlamentul rescrie regulile pentru Portul Giurgiulești: arenda simbolică de 1000 de dolari dispare

06 Mart. 2026, 14:05
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
06 Mart. 2026, 14:05 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Parlamentul Republicii Moldova a votat în prima lectură modificări la legea privind Portul Internațional Liber Giurgiulești, care schimbă regimul juridic al terenurilor și condițiile economice de funcționare ale portului.

Proiectul de lege, elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova, urmărește stabilirea unui cadru normativ mai transparent și alinierea regulilor de funcționare la legislația actuală.

Deputatul Radu Marian a declarat că proiectul corectează prevederile adoptate în anul 2005 și introduce reguli mai clare pentru investitorul general și rezidenții portului.

Una dintre cele mai importante modificări prevede reducerea duratei contractului de arendă a terenului de la 99 de ani la 49 de ani, până în 2075. Totodată, arenda anuală nu va mai fi de 1000 de dolari, ci va fi calculată la prețul de piață, dar nu mai puțin de aproximativ 500 de mii de lei anual.

Proiectul stabilește că terenurile din port vor avea statut de bunuri ale domeniului public al statului, iar facilitățile fiscale acordate rezidenților vor fi eliminate. În același timp, pe teritoriul portului se vor aplica regulile privind concurența și ajutorul de stat, în conformitate cu legislația europeană.

Documentul mai prevede că, la expirarea dreptului de superficie, toate construcțiile realizate pe teren vor reveni în proprietatea statului, iar scutirile de plăți portuare vor fi eliminate.

Potrivit autorilor proiectului, aceste modificări vor crea condiții mai bune pentru dezvoltarea portului, atragerea investițiilor și extinderea capacităților logistice. De asemenea, Portul Internațional Liber Giurgiulești va fi declarat obiectiv de infrastructură portuară strategică.

Vicepremierul și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugen Osmochescu, a precizat în plen că modificările avantajează statul în relația cu investitorul general și rezidenții portului. El a menționat că, din 2005 până în prezent, redevența a fost stabilită la cel mult 1000 de dolari pe an, acesta fiind singurul venit obținut de stat din contractul de arendă.

Potrivit datelor oficiale, la sfârșitul anului 2025 erau înregistrate 74 de companii rezidente în Portul Internațional Liber Giurgiulești, iar valoarea totală a investițiilor depășea 137 de milioane de dolari. Cele mai mari investiții, de peste 57 de milioane de dolari, au fost realizate de operatorul portului, compania Danube Logistics.

La 31 decembrie 2025, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a semnat acordul de vânzare a companiei Danube Logistics către Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Mart. 2026, 17:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Mart. 2026, 17:04 // Actual //  Grîu Tatiana

Controlorii de trafic aerian din Roma au anunțat că vor intra în grevă sâmbătă, 7 martie, timp de opt ore, o acțiune de protest care ar putea provoca perturbări majore în traficul aerian. Potrivit estimărilor din industria aviației, până la 1 500 de zboruri ar putea fi întârziate sau chiar anulate, notează wall-street.ro.

Protestul va avea loc între orele 10:00 și 18:00 și îi vizează pe controlorii de trafic aerian care activează la Centrul de Control al Zonei Roma, operat de compania ENAV. Acțiunea este organizată de trei sindicate din sector – FILT-CGIL, FAST-Confsal și ASTRA – și ar putea afecta mai multe aeroporturi din Italia.

Specialiștii din domeniul aviației avertizează că impactul ar putea fi semnificativ, mai ales că perioada coincide și cu desfășurarea Jocurilor Paralimpice de Iarnă Milano–Cortina 2026, când numărul călătorilor internaționali este mai mare.

Compania AirAdvisor atrage atenția că această grevă este clasificată drept „circumstanță extraordinară”, ceea ce înseamnă că pasagerii nu vor putea solicita compensații financiare standard prevăzute de regulamentul european EU261 pentru zborurile anulate sau întârziate.

Totuși, rămâne valabilă așa-numita „datorie de îngrijire” (Duty of Care). Astfel, companiile aeriene sunt obligate să ofere pasagerilor asistență în cazul unor întârzieri mari sau anulări, inclusiv mese, băuturi, posibilitatea de a comunica și, dacă este necesar, cazare.

În ceea ce privește Aeroportul Internațional Chișinău, potrivit panoului de sosiri și decolări, pentru data de 7 martie nu sunt planificate zboruri directe spre sau dinspre Roma.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!