Piața de capital e admirabilă, e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire! Tranzacții infime de 500 mil. lei în șase luni

03 Aug. 2022, 10:59
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Aug. 2022, 10:59 // Actual //  bani.md

Două evenimente caracterizează evoluțiile de pe piața de capital pe durata primelor 6 luni ale anului 2022. Volumul hârtiilor de valoare tranzacționate pe piața secundară a crescut cu 354,2 mil. lei sau de peste 40 de ori față de perioada similară a anului trecut, arată datele Bursei de Valori a Moldovei.

„Creșterea se datorează tranzacționării acțiunilor unei bănci comerciale. Acest gen de evenimente sunt obișnuite pentru piața de capital din Republica Moldova, care, fiind practic insignifiantă pentru economia țării, înregistrează schimbări importante sub acțiunea unor tranzacții care vizează hârtiile de valoare emise doar de un singur agent economic. Cel de-al doilea eveniment reprezintă o continuare a încercărilor inițiate anul anterior de către autoritățile administrației locale de atragere a unor fonduri în condiții mai favorabile față de cele oferite de către băncile comerciale, prin plasarea unor obligațiuni. În acest sens, volumul valorilor mobiliare plasate pe piața primară a fost de 65 mil. lei, în creștere cu 57,5 mil. lei sau de peste 8 ori mai mare față de situația din anul trecut pentru același interval calendaristic”, a declarat economistul Viorel Gîrbu pentru infodebit.md.

Respectivele evoluții au dusa la înregistrarea unui volum al tranzacțiilor pe piața de capital, la finele lunii iunie curent, în mărime de 479,4 mil. lei, în creștere de aproape trei ori, față de volumul tranzacțiilor înregistrate în perioada similară a anului trecut, care au fost de 160 mil. lei.

„Piața de capital este una subdezvoltată în Republica Moldova și autoritățile, regretabil, de o perioadă lungă de timp, nu reușesc să crească importanța acestui instrument pentru economie. Cele mai frecvente și ca număr, și ca volum, în special, sunt tranzacționate pe această piață hârtiile de valoare emise de către băncile comerciale, or, piața de capital este menită să ofere oportunități alternative de dezvoltare pentru celelalte sectoare economice, în contrapunere instrumentelor oferite de către băncile comerciale. Așa cum arată lucrurile, atingerea acestui deziderat încă nu este posibilă pentru economia națională”, mai spune Gîrbu.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

03 Apr. 2026, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
03 Apr. 2026, 16:33 // Actual //  Grîu Tatiana

O problemă cu sistemele de plată online a provocat vineri haos pentru unii cumpărători și călători din Moscova, astfel că turnicheții de la metrou au permis oamenilor să treacă fără să plătească, iar o grădină zoologică regională a cerut vizitatorilor să folosească numerar, transmite agerpres.ro.

Sursa problemelor cu sistemul de plată online nu a fost identificată deocamdată, dar cumpărătorii și comercianții cu amănuntul au declarat că au întâmpinat probleme în interacțiunea cu sistemele Sberbank, cea mai mare bancă rusească, și cu plățile prin intermediul codurilor QR.

Banca Centrală a Rusiei nu a răspuns la o solicitare de comentarii. Sberbank a declarat că problemele au fost rezolvate, dar nu a oferit detalii despre sursa problemelor.

Magazinele și benzinăriile au cerut clienților să plătească cu numerar timp de aproximativ o oră, vineri, invocând o problemă cu sistemele de plată, transmite Reuters.

Turnicheții de la metroul din Moscova au permis oamenilor să intre gratuit la un moment dat, a relatat agenția de presă Itar TASS. O grădină zoologică din Belgorod a declarat că plățile cu cardul nu funcționează și le-a cerut vizitatorilor să plătească cu numerar.

Moscova și regiunea înconjurătoare au o populație de 22 de milioane de locuitori.