Prețul petrolului, la cel mai ridicat nivel din ultimele luni: „Se discută tot mai mult despre scăderea stocurilor”

25 Sept. 2021, 08:19
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Sept. 2021, 08:19 // Actual //  bani.md

Preţurile petrolului au atins joi cel mai ridicat nivel din ultimele două luni, susţinute de creşterea cererii de carburanţi şi de o scădere a stocurilor în Statele Unitem în timp ce producţia din Golful Mexic este afectată încă de daunele provocate de două uragane, transmite Reuters, citat de business24.ro.

Îngrijorările referitoare la producţie i-au determinat pe investitori să adopte poziţii pe termen lung, potrivit analiştilor.

Preţul petrolului Brent a avansat cu până la 1,8%, la 77,10 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel de la jumătatea lunii iulie. Cotaţia petrolului West Texas Intermediate (WTI), de referinţă pe piaţa americană, a avansat cu până la 1,5%, la 73,28 dolari pe baril.

”Realitatea se instalează, se discută tot mai mult despre scăderea stocurilor şi există îngrijorări legate de probleme de aprovizionare la începutul iernii”, a declarat Phil Flynn, analist princial la firma Price Futures Group din Chicago.

Miercuri, ambele contracte au urcat cu 2,5% după ce Administraţia pentru Informaţii în Domeniul Energiei anunţat că stocurile de petrol ale SUA au scăzut cu 3,5 milioane de barili în săptămâna încheiată pe 17 septembrie, la 414 milioane de barili, cel mai redus nivel atins din octombrie 2018.

Totodată, unii membri ai OPEC+ au avut dificultăţi să crească producţia după ani de zile de investiţii scăzute şi după întârzieri provocate de întârzirea lucrărilor de întreţinere în timpul pandemiei. …citeste mai departe despre „Prețul petrolului, la cel mai ridicat nivel din ultimele două luni: „Se discută tot mai mult despre scăderea stocurilor”.

Realitatea Live

04 Mart. 2026, 13:27
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Mart. 2026, 13:27 // Actual //  bani.md

Un nou program destinat antreprenorilor din Republica Moldova EUReady a fost lansat pentru a sprijini mediul de afaceri să înțeleagă, în mod practic, ce înseamnă integrarea în Uniunea Europeană și cum își pot adapta companiile pentru a rămâne competitive într-o economie europeană.

Programul este destinat atât antreprenorilor care activează pe piața locală, cât și celor care operează pe piețe internaționale și își propune să ofere instrumente și cunoștințe pentru adaptarea la noile reguli ale pieței odată cu aderarea la UE.

În cadrul EUReady, participanții vor afla cum se vor modifica regulile pieței după integrarea europeană, ce oportunități există deja pentru companiile din Moldova și ce noi perspective s-ar putea deschide după aderare. De asemenea, programul va prezenta lecții și experiențe din alte state membre ale Uniunii Europene, inclusiv greșelile și provocările întâmpinate de companiile din aceste țări.

Totodată, antreprenorii vor învăța cum pot rămâne competitivi într-un mediu economic european, cum pot accesa piața digitală a Uniunii Europene prin vânzări online și scalare transfrontalieră, dar și cum pot deveni parte a lanțurilor valorice europene și colabora cu parteneri din UE.

Programul va explica și modul în care funcționează, în practică, comerțul cu Uniunea Europeană, oferind exemple concrete și recomandări pentru companiile interesate să se extindă pe piața europeană.

Participarea la program este gratuită, însă locurile sunt limitate. Termenul-limită pentru depunerea aplicațiilor este 15 martie 2026.

Programul EUReady este implementat de GLIA Impact Hub, cu sprijinul Programului Innovate Moldova, finanțat de Suedia și Regatul Unit.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!