Prețuri mai MARI la benzină pentru astăzi, 10 septembrie! Cât trebuie să scoată șoferii din buzunar pentru un litru

10 Sept. 2021, 09:11
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
10 Sept. 2021, 09:11 // Actual //  MD Bani

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a emis o notă prin care a informat că a stabilit pentru ziua de vineri, 10 septembrie curent, prețuri maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard. Adică cifrele de mâine vor crește față de azi pentru benzină cu 0,09 bani și pentru motorină – cu 0,03 bani. Exact aceeași creștere a avut loc pentru prețurile de joi față de miercuri, scrie Realitatea.md.

Astfel, dacă azi șoferii vor vedea afișate la stațiile de benzinării următoarele prețuri: pentru benzină – 20,61 lei și pentru motorină – 16,66 lei, atunci mâine vor fi de 20,70 lei și, respectiv, de 16,69 lei.

Amintim că președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că se va solicita în plen audierea conducerii ANRE, fiind indignat de ineficiența activității Agenției, în contextul fluctuațiilor de prețuri la produsele petroliere. „O să revenim în Parlament, cu audieri ale ANRE. Pentru că trebuie să facem și acolo curățenie. Este inadmisibil cum unii și-au permis să speculeze cu prețurile la carburanți”, a declarat acesta.

Realitatea Live

04 Mart. 2026, 17:18
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Mart. 2026, 17:18 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va anunța în următoarele două-trei zile dacă tarifele la energia electrică vor fi majorate sau nu. Declarația a fost făcută de directorul ANRE, Alexei Taran, care a precizat că instituția finalizează în prezent calculele privind toate componentele tarifare.

Potrivit lui Taran, pentru a stabili prețul final plătit de consumatori, regulatorul trebuie să analizeze mai întâi tarifele pentru serviciile din întreg lanțul energetic, inclusiv transportul și distribuția energiei electrice.

„Solicitările au venit de la mai mulți operatori – de la operatorul sistemului de transport, operatorii sistemului de distribuție și de la furnizori. Pentru a afla prețul final de furnizare, trebuie mai întâi să calculăm pe rând tarifele pentru serviciile de transport și distribuție, iar ulterior putem decide tariful final pentru furnizorii cu obligație de serviciu universal”, a explicat directorul ANRE.

El a precizat că instituția se află în etapa finală a calculelor și că rezultatele vor fi făcute publice în curând.

„La moment suntem în proces de finalizare a calculelor. Cred că în următoarele două-trei zile le vom definitiva și le vom publica pe site-ul agenției. Deocamdată este prea devreme să spunem cu cât vor fluctua tarifele, pentru că nu am finalizat toate calculele”, a declarat Taran.

Directorul ANRE a mai spus că doar după stabilirea tarifelor pentru transportul energiei și a componentei de distribuție pentru anul 2026 va putea fi calculat prețul final de furnizare.

La 16 februarie, Premier Energy și FEE Nord au depus la ANRE solicitări de majorare a tarifelor la energia electrică. Premier Energy a cerut aprobarea unui tarif de 3,83 lei/kWh, cu 24 de bani (6,6%) peste nivelul actual, în timp ce FEE Nord solicită 4,32 lei/kWh, cu 32 de bani mai mult decât tariful în vigoare.

Solicitările urmează să fie examinate în una dintre ședințele viitoare ale ANRE. Dacă vor fi aprobate, noile tarife se vor reflecta în facturile consumatorilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!