Pro-Vlah ieri, pro-PAS azi – deputatul plângăcios o scuză pe milionara Acbaș

19 Iun. 2025, 15:17
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
19 Iun. 2025, 15:17 // Actual //  Ursu Victor

Deputatul PAS, Vasile Grădinaru — devenit cunoscut publicului drept „deputatul plângăcios” după ce a susținut un discurs cu lacrimi în ochi în Parlament evocând sacrificiile familiei sale — a fost întrebat, în cadrul emisiunii Punctul pe azi de la TVR Moldova, dacă nu a existat nemulțumire în partid față de candidatura Mariei Acbaș la alegerile parlamentare din 28 septembrie.

Întrebarea a venit în contextul în care Acbaș s-a regăsit anterior și pe listele Congresului Civic, condus de Mark Tkaciuk, care în prezent face parte din Blocul Alternativa — formațiune oponentă PAS.

Grădinaru a evitat să dea un răspuns tranșant despre trecutul politic al Acbaș, dar a oferit o justificare a traseismul politic: „În Republica Moldova, doar 5% din populație e dispusă să se implice politic. Avem un istoric în care oameni au trecut dintr-un partid în altul. Ce contează e intenția — dacă e sinceră și dacă rămâi pe o linie coerentă”.

Parlamentarul PAS a lăudat faptul că Acbaș nu s-a implicat în mișcări anti-europene: „N-am văzut-o protestând la Bruxelles împotriva Uniunii Europene, ca alții. N-am văzut-o cerând aderarea la Uniunea Euroasiatică”.

Acbaș a susținut-o în 2024 pe Maia Sandu la prezidențiale, iar anterior pe Irina Vlah, fosta bașcană a Găgăuziei, în campania electorală din autonomie. Imaginea apare pe canalul de Telegram al lui Dmitrii Cîrîcu.

Maria Acbaș este proprietara fabricii de lactate „OLOI PAK”, una dintre cele mai importante companii de profil din sudul țării. În 2023, firma a raportat o cifră de afaceri de 127 milioane lei, cu 27% mai mare decât în 2022, și un profit net de 20,2 milioane lei, în creștere cu 45,3%. Cota sa de piață este estimată la 3,2%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

Realitatea Live

27 Ian. 2026, 17:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
27 Ian. 2026, 17:14 // Actual //  Ursu Victor

Premierul Alexandru Munteanu a declarat că decizia Franța de a interzice anumite produse alimentare care conțin reziduuri de pesticide neaprobate în Uniunea Europeană nu este de natură să afecteze direct Republica Moldova.

Întrebat despre impactul măsurii, șeful Guvernului a precizat că subiectul a fost discutat inclusiv la nivel guvernamental, în cadrul întrevederilor de la Davos. Potrivit acestuia, autoritățile franceze au transmis că restricțiile vizează toate statele terțe, nu doar Republica Moldova, și reprezintă un răspuns la depistarea unor ingrediente toxice în anumite produse agroalimentare importate.

„Cunoscând produsele noastre, de calitate bună, nu credem că vom fi afectați de aceste măsuri. Continuăm dialogul cu partenerii francezi, dar este și un mesaj către producătorii autohtoni să fie foarte atenți”, a spus premierul. Alexandru Munteanu a subliniat că marii producători sunt, de regulă, prudenți, însă a recomandat verificări suplimentare, inclusiv cu sprijinul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, pentru a exista certitudinea că produsele nu conțin nici măcar doze admise de pesticide.

Începând cu 8 februarie 2026, Franța va suspenda importul și comercializarea unor produse alimentare provenite din afara Uniunii Europene dacă sunt detectate reziduuri de substanțe active neaprobate în UE. Măsura se aplică atât produselor proaspete, cât și celor procesate și vizează, printre altele, mere, pere, caise, cireșe, piersici, prune, struguri de masă și pentru vin, legume, cereale, miere și alte produse apicole.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM