Probleme mari pentru cea mai cea mai puternica tară europeană, care rămâne, pur şi simplu, fără forţă de muncă

În vremea pandemiei, unii antreprenori din Europa şi SUA sperau ca o recesiune sau mai multe să creeze în sfârşit un surplus sănătos de forţă de muncă. Criza economică de atunci a fost atipică pentru că ajutoarele date de guverne companiilor şi angajaţilor au împiedicat distrugerea locurilor de muncă. De

În Germania recesiunea a venit din nou, de data aceasta nemaiexistând subvenţii pentru piaţa muncii, iar în SUA este pe undeva pe aproape, şi cu toate acestea disponibilizările, câte sunt, nu reuşesc să urce rata şomajului. Pentru unii analişti, acesta este un semnal îngrijorător: economiile mature rămân fără muncitori, ceea ce înseamnă că trebuie schimbat modelul economic, riscul fiind erodarea prosperităţii şi frânarea dezvoltării.

Germania capitalistă a fost reconstruită şi s-a dezvoltat puternic după al Doilea Război Mondial cu ajutorul muncitorilor importaţi din Turcia. Mulţi dintre ei au rămas acolo. Ca economie avansată, în ultimele decenii s-a lovit de problema îmbătrânirii populaţiei şi a reducerii forţei de muncă. De aceea, Berlinul a văzut în criza migranţilor din 2015 o oportunitate şi a deschis uşile ţării pentru o bună parte dintre noii veniţi pe continent.

Câţiva ani mai târziu aproape că a intrat în conflict cu Polonia în încercarea de a atrage forţă de muncă ucraineană. Acum, din cauza costului prea ridicat al vieţii în Polonia, o parte dintre refugiaţii ucraineni care au fugit de război acolo se mută în Germania, unde cred ei că găsesc oportunităţi mai multe. Însă cea mai mare economie europeană ar avea nevoie de 400.000 de muncitori noi pe an, arată o analiză Bloomberg. Germania rămâne fără forţă de muncă, o tendinţă vizibilă şi în altă părţi ale lumii. În SUA, spre exemplu, unul dintre cele mai mari mistere economice este ce fel de recesiune bate la uşă când rata şomajului nu creşte.

De obicei, în America, unde plasele de protecţie socială nu sunt la fel de cuprinzătoare ca în Europa, recesiunile sunt asociate cu disponibilizări şi distrugeri de locuri de muncă. Cehia are de câţiva ani cea mai redusă rată a şomajului din lumea dezvoltată. Penuria de forţă de muncă este o boală economică cronică acolo, iar economia abia se mişcă. Dar ce se întâmplă în Germania are efecte asupra întregii economii europene.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#recesiune #Germania #economie

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Sezonul Premiilor Nobel din 2024 se încheie luni, o dată cu anunţarea Premiului Sveriges Riksbank pentru Economie, experţii estimând că acesta ar putea fi acordat cercetătorilor care se ocupă de sărăcie şi inegalitatea bogăţiei, rolul statelor sau ciclurile creditului, transmite AFP.

Academia Regală Suedeză de Ştiinţe (Kungliga Vetenskapsakademien) din Stockholm va anunţa la ora locală 11:45 (9:45 GMT) cine va fi succesorul americancei Claudia Goldin, care a fost premiată în 2023 pentru studiile sale cu privire la evoluţia locului femeilor pe piaţa muncii şi veniturile lor. Recompensată pentru că a „făcut progrese în înţelegerea noastră cu privire la situaţia femeilor pe piaţa muncii”, Claudia Goldin este una dintre puţinele femei, doar trei din cei 93 de laureaţi în 55 de ani, care a fost premiată cu premiul Nobel pentru economie, după compatrioata Elinor Ostrom (2009) şi franco-americana Esther Duflo (2019).

„Tendinţa generală la nivelul societăţii este aceea de a acorda o importanţă mai mare parităţii şi diversităţii, în ideea de a extinde activitatea de cercetare. Cu toate acestea, nu este singurul criteriu de care se ţine cont pentru a evalua dacă o contribuţie ştiinţifică este demnă de un premiu Nobel”, a subliniat Mikael Carlsson, profesor de economie la Universitatea din Uppsala (est).

Potrivit acestuia, favoriţi la câştigarea premiului Nobel pentru economie în 2024 sunt japonezul Nobuhiro Kiyotaki şi britanicul John H. Moore, pentru studiile lor cu privire la maniera în care fricţiunile financiare pot afecta ciclurile economice. Carlsson a menţionat de asemenea numele americancei Susan Athey pentru studiile sale cu privire la formarea pieţelor.

În schimb, pentru profesorul Magnus Henrekson, de la Institutul de studii în domeniul economiei industriale de la Stockholm, cel mai important criteriu de care trebuie ţinut seama atunci când vrei sa faci pronosticuri cu privire la cine va câştiga premiul Nobel pentru economie este care sunt domeniile de cercetare ale membrilor comitetului care recomandă laureaţii. Astfel, preşedintele acestui comitet este specialist în economia dezvoltării, însă acest domeniu a fost recent recompensat.

„Cred că este puţin probabil ca acest domeniu să primească premiul Nobel pentru al doilea an la rând”, susţine Magnus Henrekson.

Potrivit acestuia, favoriţii în acest an sunt francezul Philippe Aghion, fost apropiat al preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, şi economistul american de origine turcă Daron Acemoglu. Numele acestuia din urmă, autor al mai multor bestselleruri precum „De ce eşuează naţiunile. Originile puterii, ale prosperităţii şi ale sărăciei”, este avansat şi de numeroşi analişti.

Platforma de statistică online Statista susţine că „prin examinarea foştilor laureaţi şi stadiul cercetărilor actuale cu privire la economie, puteam să ne facem o idee bună cu privire la candidaţii care sunt susceptibili să primească un Nobel”. Această platformă mizează în special pe Acemoglu pentru „studiile sale cu privire la maniera în care instituţiile, pe termen lung, facilitează sau frânează creşterea economică”.

Printre alţi posibili câştigători, platforma de statistică online Statista menţionează o serie de macroeconomişti precum Olivier Blanchard (Franţa), Larry Summers şi Gregory Mankiw (SUA), sau economişti care studiază inegalitatea bogăţiei precum trioul Thomas Piketty (Franţa), economistul franco-american Emmanuel Saez şi Gabriel Zucman (Franţa), care a fost evocat de mai multe ori în ultimii ani.

Premiul Nobel pentru Economie a fost instituit în anul 1968 de Banca Centrală a Suediei şi a fost decernat prima dată în 1969. Premiul este finanţat de Banca Centrală a Suediei, spre deosebire de celelalte premii, care sunt finanţate de Fundaţia Nobel.