Producătorii de dulciuri, afectați de triplarea preţurilor pentru cacao în ultimul an

17 Iun. 2024, 09:20
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Iun. 2024, 09:20 // Actual //  bani.md

Preţurile pentru cacao au devenit de trei ori mai mari în ultimul an, creând dificultăți producătorilor de bomboane şi altor companii alimentare care folosesc ingredientul pentru ciocolată.

În ultimii ani, preţul pentru cacao s-a situat la aproximativ 2.500 de dolari pe tonă. Rapoartele despre o recoltă mai slabă decât erau aşteptările au declanşat îngrijorări cu privire la aprovizionare, declanşând creşterea cotaţiilor în ultimele luni, notează CNBC.

Astfel, prețul la cacao a atins un maxim istoric de peste 11.000 de dolari tona în aprilie. Preţurile au scăzut uşor de atunci, dar acestea sunt încă cu mult peste ceea ce companiile alimentare sunt obişnuite să plătească.

Pentru moment, multe dintre cele mai mari companii producătoare de bomboane – Hershey , producătorul M&M’s Mars, proprietarul Kinder Ferrero şi Mondelez, compania mamă a Cadbury — sunt probabil protejate de costurile mai mari pentru cacao, datorită contractelor pe termen lung care blochează preţurile pe care le plătesc pentru mărfurile cheie, pentru a le proteja de evenimente ca acesta.

Acest lucru le oferă puţin timp pentru a se confrunta cu problema, dar, în 2025, probabil că vor ajunge să plătească mult mai mult pentru cacao, mai arată sursa citată.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

17 Nov. 2025, 17:54
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
17 Nov. 2025, 17:54 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Dolarul american, considerat mult timp coloana vertebrală a finanțelor globale, își pierde treptat dominanța. Potrivit datelor Fondului Monetar Internațional (FMI), ponderea dolarului în rezervele valutare globale a scăzut la puțin peste 56% la mijlocul anului 2025, cel mai scăzut nivel în ultimele decenii, după ce la începutul secolului depășea 70%.

Experții Best Brokers subliniază că această scădere nu înseamnă că dolarul se prăbușește, ci reflectă o diversificare tot mai accentuată a rezervelor băncilor centrale. În ultimele decenii, băncile au adăugat euro, yen, aur și alte monede pentru a-și diminua riscurile, pe fondul tensiunilor geopolitice și a sancțiunilor americane care au demonstrat cât de mult poate fi folosit dolarul ca instrument politic și economic.

În paralel, alte monede și-au consolidat poziția: euro a crescut de la 18% la peste 21%, iar lira sterlină a ajuns la 4,8% din rezervele globale. Monedele netradiționale, inclusiv yuanul chinezesc, dolarul canadian și australian, au ajuns la o pondere de 22,5% în 2025, dublu față de 2000, semnalând o tendință clară de diversificare.

Factorii principali care au influențat scăderea dolarului includ criza financiară globală din 2008, pandemia de COVID-19, războiul din Ucraina și retorica de dedolarizare promovată de unele țări emergente. Experții Bitfinex și Noelle Acheson, autoarea cărții „Crypto Is Macro Now”, susțin că investitorii și băncile centrale devin mai precauți și caută alternative mai stabile pentru rezervele lor.

Deși dolarul își menține poziția dominantă, analistii avertizează că această scădere discretă, dar constantă, poate marca începutul unei reconfigurări a sistemului financiar global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII