Producția de grâu din regiunea Mării Negre se prăbușește! Moldova resimte scăderea prețurilor în plină criză agricolă

27 Aug. 2024, 10:02
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Aug. 2024, 10:02 // Actual //  bani.md

Conform raportului USDA din august, deși producția globală de grâu pentru sezonul 2024/2025 este prognozată să atingă 796 de milioane de tone, în creștere față de cele 789 de milioane de tone din sezonul trecut, această majorare este alimentată în principal de creșterile înregistrate în SUA și Australia. În schimb, țările din vecinătatea Republicii Moldova, precum Uniunea Europeană, Ucraina și Rusia, se confruntă cu recolte mai mici comparativ cu sezonul precedent, ceea ce va crea un deficit regional de producție, se arată în analiza lui Iurie Rija, directorul executiv al Asociației Exportatorilor și Importatorilor de Produse Agricole și Cerealiere „Agrocereale”.

În Rusia, recolta de grâu este estimată să scadă la 83 de milioane de tone, de la 91,5 milioane de tone în sezonul precedent, din cauza randamentelor mai mici și a unei suprafețe însămânțate reduse. Condițiile meteorologice extreme, inclusiv înghețurile de primăvară și valurile de căldură din vară, au afectat negativ recolta din acest an.

În Uniunea Europeană, producția de grâu moale este prognozată să scadă la intervalul 116,5-128 milioane de tone, ceea ce reprezintă o scădere de aproximativ 7 milioane de tone față de sezonul anterior. Aceasta ar putea fi cea mai mică recoltă din 2018. Problemele de calitate ale grâului european, în special în Franța și Germania, au contribuit la această scădere.

În Ucraina, USDA prognozează o recoltă de grâu de 21,6 milioane de tone pentru sezonul 2024/2025, în scădere de la 23 de milioane de tone din sezonul precedent, cu un randament mediu de 4,42 t/ha, față de 6 t/ha în sezonul trecut.

„În Republica Moldova, prețurile grâului alimentar au înregistrat scăderi în portul Giurgiulești, de la 3700 lei/tonă la începutul lunii august la 3500 lei/tonă la sfârșitul lunii, ca urmare a diminuării prețurilor de achiziție în portul Constanța. Prețul grâului la Constanța a scăzut de la 200 EUR/tonă la 189 EUR/tonă în aceeași perioadă, influențat de aprecierea euro față de dolar și de preferința marilor traderi europeni pentru grâul ucrainean, mai ieftin”, constată Rija.

Pe piața internă din Republica Moldova, prețul grâului alimentar în regiunile de procesare, cum ar fi Drochia, Florești și Măgdăcești, rămâne mai ridicat, situându-se între 3400 și 3500 lei/tonă cu TVA, susținut de valorile de tranzacționare ale făinii, care se vinde la 5500-5700 lei/tonă cu TVA. Se anticipează o creștere a prețului făinii după luna septembrie, pe fondul creșterii cererii.

Fermierilor li se recomandă să păstreze grâul, deoarece cererea din partea morilor va crește în lunile următoare. Se preconizează o lipsă de oferte pentru piețele din Orientul Mijlociu în timpul iernii, iar livrările din SUA și Australia vor fi limitate din cauza costurilor ridicate de logistică și a slăbiciunii dolarului american, ceea ce ar putea afecta profitabilitatea fermierilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

04 Sept. 2026, 09:28
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Sept. 2026, 09:28 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Piața cerealelor și oleaginoaselor din Republica Moldova se confruntă cu o presiune puternică asupra prețurilor, iar principala cauză nu este evoluția burselor internaționale, ci blocajele logistice de pe ruta Dunăre–Sulina–Reni. Potrivit unei analize realizate de Iurie Rija la 3 septembrie, prețurile achitate fermierilor moldoveni continuă să scadă, chiar dacă referințele de la Constanța și MATIF sunt în creștere.

Analiza arată că majorările externe sunt practic „înghițite” de costurile tot mai mari de transport. Spre exemplu, grâul furajer DAP Constanța s-a scumpit de la 209 euro/tonă pe 28 august la 216 euro/tonă pe 3 septembrie, însă în Republica Moldova prețurile au continuat să coboare. În nordul țării, grâul poate fi cumpărat chiar și cu aproximativ 2,70 lei/kg, dar traderii ezită să achiziționeze volume mari și, în unele cazuri, le solicită fermierilor să păstreze marfa cumpărată în propriile depozite încă o lună.

Situația este agravată de aglomerația de la Sulina și de nivelul scăzut al Dunării. Potrivit analizei, barjele care anterior puteau transporta circa 1.500 de tone încarcă acum doar aproximativ 500 de tone. În același timp, atacurile asupra infrastructurii și navelor din zona Reni sporesc riscurile pentru armatori și pun o presiune suplimentară pe costurile logistice.

Iurie Rija apreciază că problema logistică din sezonul 2026/2027 este chiar mai severă decât cea din 2022. Atunci, războiul a început în martie, când aproximativ două treimi din marfă fusese deja comercializată. Acum însă, blocajele au apărut chiar de la începutul unui sezon cu recoltă bogată, înainte ca exportul culturilor din grupa a doua să înceapă în volum.

Cea mai puternică presiune se vede la grâul furajer. În raioanele Drochia, Briceni și Edineț, prețul a coborât de la 2.600–2.700 lei/tonă la sfârșitul lunii iulie la 2.500–2.650 lei/tonă pe 3 septembrie. În zona Ștefan Vodă–Anenii Noi–Ialoveni–Hâncești, prețurile au scăzut de la 2.900–3.000 la 2.700–2.900 lei/tonă, iar în sud, la Comrat, Cantemir, Cimișlia și Leova, s-au redus până la 2.800–2.950 lei/tonă. La Giurgiulești, prețul a coborât de la 3.400 la 3.300 lei/tonă.

Situația este diferită în cazul grâului alimentar. Oferta de grâu cu proteină de 11,5% este mai redusă, iar morarii locali îl caută activ. Din acest motiv, prețul a crescut cu aproximativ 50–100 de lei pe tonă într-o săptămână. În nord, acesta ajunge la 2.900–3.100 lei/tonă, în centru la 3.100–3.200 lei, iar la Giurgiulești la circa 3.500 lei/tonă.

În schimb, rapița beneficiază de faptul că 70–80% din recoltă a fost deja cumpărată. Oferta mai redusă susține prețurile, care ajung la 9.800–9.900 lei/tonă în centrul țării și la 10.400–10.500 lei/tonă la Giurgiulești.

Și campania de achiziție a florii-soarelui a început deja, deși o parte din recoltă este încă pe câmp. La Giurgiulești sunt oferite 9.500–9.700 lei/tonă, la Bălți aproximativ 9.200 lei, iar în nord prețurile pornesc de la 8.800–8.900 lei/tonă. În apropierea Giurgiuleștiului acestea urcă până la 9.200–9.350 lei/tonă.

Concluzia analizei este că piața agricolă din Republica Moldova s-a împărțit practic în două: grâul furajer se ieftinește sub presiunea logisticii, în timp ce rapița și floarea-soarelui înregistrează creșteri în mai multe regiuni. Factorul decisiv rămâne însă infrastructura de export, afectată simultan de nivelul scăzut al Dunării, aglomerația de la Sulina și riscurile de securitate din zona Reni–Orlovca.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!