Proiectele imobiliare cu mix funcțional: Un nou standard în urbanism

24 Sept. 2024, 09:11
 // Categoria: Slider // Autor:  bani.md
24 Sept. 2024, 09:11 // Slider //  bani.md

Orașele devin tot mai aglomerate, traficul pe zi ce trece mai dificil? Realitatea de astăzi ne convinge tot mai puternic despre necesitatea infrastructurii dezvoltate și bine puse la punct pentru confortul vieții urbane. Mai mult decât atât, în lumea dinamică de astăzi, conceptul „acasă” evoluează rapid. Nu mai este vorba doar despre un loc doar pentru dormit, ci despre un întreg ecosistem care să-ți susțină stilul de viață. Iată de ce proiectele imobiliare cu mix funcțional devin noul standard în urbanism, oferind o perspectivă proaspătă asupra modului în care trăim, lucrăm și ne relaxăm.

Ce sunt proiectele cu mix funcțional?

Imaginați-vă un complex unde puteți găsi apartamente de vanzare, spații de birouri, magazine și zone de agrement, toate într-un singur loc. Asta înseamnă un proiect cu mix funcțional. E ca un mic oraș în interiorul orașului, conceput să ofere tot ce ai nevoie la o aruncătură de băț. Infrastructura dictează chiar și prețul imobilelor, pentru că omul modern preferă să aibă cele necesare la distanță minimă, iar un apartament care are în apropiere magazine, farmacii, centre de dezvoltare pentru copii devine mult mai atractiv decât o locuință izolată.

De ce sunt atât de căutate?

Convenabil la maxim

Gândiți-vă cât timp ați economisi dacă ați putea coborî din apartament direct la supermarket, sau dacă ați putea face câțiva pași până la birou. Fără ore întregi pierdute în trafic, chinul de a găsi un loc de parcare sau obositoarele înghesuieli din transportul public. Proiectele mixte transformă visul „totul la îndemână” în realitate.

Comunități vibrante

Aceste dezvoltări creează natural comunități diverse și dinamice. Când combini ideea de apartamente în Chișinău cu cea de spații de birouri și zone comerciale, obții un mix interesant de rezidenți, profesioniști și vizitatori care aduc viață cartierului.

Sustenabilitate

Prin reducerea nevoii de transport, aceste proiecte sunt mai prietenoase cu mediul. Plus, designul eficient al spațiilor comune poate duce la economii semnificative de energie.

Cum arată viitorul în Chișinău?

Chișinăul nu este străin de acest trend. Tot mai multe apartamente de vânzare în Chișinău fac parte din complexe multifuncționale. Dezvoltatorii locali au înțeles că viitorul stă în crearea unor spații care să răspundă multiplelor nevoi ale rezidenților moderni. Este convenabil și pentru companiile de construcție, care pot oferi spații cu diverse scopuri dând în exploatare noile clădiri.

Oportunități pentru investitori

Pentru cei cu ochi pentru afaceri, aceste proiecte oferă oportunități interesante. Pe lângă apartamente, multe complexe includ și spații comerciale de vânzare. Imaginați-vă să dețineți atât locuința, cât și afacerea în același loc!

Cum să alegi proiectul potrivit?

  1. Locație, locație, locație: Chiar dacă ideea e să ai totul aproape, poziționarea în oraș rămâne crucială. Există o mare diferență între localizarea ultra-centru și cea din periferiile orașului (ori suburbii).
  2. Raportul calitate-preț: Comparați facilitățile oferite cu prețul cerut. Uneori, un preț mai mare poate fi justificat de economiile pe termen lung.
  3. Planuri de viitor: Asigurați-vă că dezvoltarea se aliniază cu planurile dumneavoastră pe termen lung. Vreți să lucrați de acasă? Căutați un complex cu spații de co-working.
  4. Comunitatea: Vizitați zona la diferite ore ale zilei. Vă puteți imagina trăind acolo?

Sfaturi de la experți

Echipa RE/MAX Moldova a observat o creștere a interesului pentru aceste proiecte inovatoare. Sfatul experților? Nu vă grăbiți. Luați timpul necesar pentru a explora toate opțiunile. Și nu ezitați să cereți ajutorul unui agent imobiliar specializat. Cunoștințele lor despre piață vă pot ajuta să faceți cea mai bună alegere.

Proiectele cu mix funcțional nu sunt doar o modă trecătoare, ci reprezintă viitorul dezvoltării urbane. Oferind un echilibru perfect între viața personală și cea profesională, aceste complexe redefinesc conceptul de locuință confortabilă. Fie că sunteți în căutarea unui nou cămin sau a unei oportunități de investiții, merită să luați în considerare aceste dezvoltări inovatoare. Cine știe? S-ar putea să descoperiți că viața într-un astfel de complex este exact ceea ce ați căutat dintotdeauna!

Realitatea Live

22 Feb. 2026, 09:45
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Feb. 2026, 09:45 // Actual //  Ursu Victor

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va majora tariful global la importuri de la 10% la 15%, după ce Curtea Supremă a SUA a decis că mecanismul utilizat de Casa Albă pentru introducerea tarifelor este ilegal. Anunțul a fost făcut de liderul american pe platforma Truth Social.

„În calitate de președinte al Statelor Unite ale Americii, ridic imediat tariful global pentru importul de bunuri și servicii […] de la 10% la nivelul complet permis și justificat juridic de 15%”, a scris Trump, acuzând că multe țări au „jefuit” economia americană timp de decenii.

Șeful de la Casa Albă a criticat dur decizia Curții Supreme, pe care a calificat-o drept „absurdă, prost redactată și profund antiamericană”, în contextul în care instanța a stabilit, cu votul a 6 judecători la 3, că Trump a acționat ilegal folosind legislația privind situațiile de urgență pentru a justifica tarifele „reciproce”.

Trump a anunțat prima rundă de taxe în februarie 2025, imediat după revenirea sa la Casa Albă. Măsurile au vizat inițial Canada, China și Mexic, pe care administrația americană le-a acuzat că nu combat suficient traficul de fentanil către SUA. Ulterior, pe 2 aprilie, Washingtonul a extins un tarif de 10% pentru importurile din aproape toate țările lumii și a impus suprataxe suplimentare pentru zeci de state considerate parteneri comerciali neloiali.

Președintele american a justificat politica tarifară prin „situația economică de urgență” provocată de deficitul comercial în creștere al SUA. Potrivit legislației comerciale din 1974, președintele poate introduce tarife pentru maximum 150 de zile fără aprobarea Congresului, însă pentru menținerea lor ulterioară este necesar votul legislativului.

Pe durata aplicării tarifelor, autoritățile americane au colectat cel puțin 133,5 miliarde de dolari de la importatori. În prezent, mai multe companii se pregătesc să ceară despăgubiri în instanță pentru aceste pierderi.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!