În pofida eforturilor producătorilor autohtoni, piața internă de zahăr rămâne deficitară. Consumul de zahăr nu este elastic și însumează circa 75-80 mii tone anual, cea mai mare pondere fiind deținută de consumul gospodăriilor casnice și procesatorilor industriali, transmite IPN.

În ultimii ani cei doi producători de zahăr nu au reușit să-și asigure cantitățile de materii prime necesare și respectiv piața internă cu zahăr la prețuri comensurabile cu cele de peste hotare. Este de notat că prețurile cu amănuntul pe piețele europene sunt de circa 0,8 euro/kg sau 15,5 lei/kg, pe când în Moldova în rețelele comerciale acestea adesea depășesc pragul de 20-21 lei/kg. Această situație este o povară pentru consumatorii casnici și mai cu seamă pentru industria alimentară prelucrătoare, care activ utilizează zahărul în calitate de materie primă. Orice cost suplimentar duce la majorarea prețurilor producției finite, pierderea competitivității produselor și piețelor de desfacere, inclusiv a celor locale și externe.

Prognozele pentru anul 2025 nu sunt optimiste, iar așteptările față de condițiile climaterice sunt sumbre. Mai mult ca atât, se atestă o tendință sporită de orientare a fermierilor și agricultorilor spre alte culturi anuale, decât însămânțarea terenurilor cu semințe de sfeclă de zahăr. Datele preliminare ale consiliilor raionale arată contractarea a doar 10-11 mii ha de terenuri pentru creșterea sfeclei de zahăr, ceea ce este cu minimum 30% mai puțin, decât în anii precedenți. La o productivitate medie de 40-45 tone de sfeclă la hectar se poate de asigurat doar 50% din necesarul de materie primă pentru producerea zahărului.

Astfel, pentru evitarea penuriei pe piața internă este iminent importul. Dar pentru asigurarea stabilității prețurilor de desfacere aceste importuri pot fi doar în regimuri preferențiale fără taxe vamale și anume din țările UE și din Balcanii Occidentali, în special din Serbia, care are un potențial sporit in domeniu și poate oferi zahăr la un preț acceptabil pentru piața autohtonă.

Este de notat, că Serbia este o piață complimentară celei din Moldova şi anume: în anii în care în Moldova există o supraproducţie de zahăr, Serbia absoarbe o bună parte din surplus, iar în cazul în care piața internă este deficitară, Serbia devenea un furnizor credibil și stabil de zahăr la prețuri confortabile pentru oameni şi business.

O analiză a datelor din primele trei luni ale anului 2025 arată că cea mai mare parte a zahărului importat în Republica Moldova provine de la companii cu prezență semnificativă în sectorul producției locale. Astfel, din cele peste 20 de mii de tone de zahăr importate, circa 90% au fost introduse de doar trei companii.

În condițiile unui sistem restrictiv de cote și a unor taxe vamale ridicate — de până la 75% —, accesul altor operatori economici la importuri poate fi limitat, ceea ce reduce posibilitățile de diversificare a ofertei pe piața internă.

Lipsa investițiilor în industria zahărului, costurile de producție exagerate față de cele din regiune (țările UE și non-UE), productivitatea redusă la hectar și lipsa unui dialog și a stabilității pe termen lung în asigurarea cu materie primă pentru această industrie, condiționează prețuri mari la producția autohtonă, care sunt exagerate, nejustificate și neacceptate de piața internă.

Mai mult ca atât, lipsa unei restructurări a businessului din acest domeniu, uzura fizică şi morală a echipamentelor, penuria de materii prime pentru procesare, tendințele și noile modele de business din domeniu, fac industria zahărului din Moldova necompetitivă, fără perspectivă și o povară esențială pentru stat și consumatori.

Situația actuală generează o dilemă semnificativă: ar trebui să protejăm cei doi producători locali de zahăr prin menținerea unor bariere ridicate, cu riscul creșterii prețurilor pe piața internă — fapt ce afectează direct consumatorii și întreaga industrie alimentară dependentă de zahăr? Sau, dimpotrivă, putem asigura un regim de import echilibrat, adaptat necesităților reale ale pieței, care să mențină prețuri competitive și predictibile atât pentru producătorii locali, cât și pentru toți ceilalți procesatori din industria alimentară, care resimt presiunea costurilor?

De remarcat că importurile actuale de zahăr, realizate în mare parte chiar de către producătorii locali, nu afectează interesele acestora. Dimpotrivă, volumele importate corespund cererii interne, iar tranzacțiile se desfășoară în conformitate cu practicile comerciale internaționale, fără indicii de comportamente neloiale sau anticoncurențiale.

Tendințe negative și reflecții

Competiția acerbă din domeniu a impus noi tendințe pe piața UE și anume: închiderea fabricilor de zahăr neperformante și neasigurate cu materii prime la prețuri competitive; fortificarea si concentrarea producerii de zahăr în țările cu un nivel sporit de productivitate și riscuri climaterice reduse – în special ţările din nordul Europei; reformatarea și preluarea business-urilor de companii mari și transnaționale etc.

Dacă ne referim la Republica Moldova, atunci în ultimii ani se atestă o tendință de reducere continuă a terenurilor însămânțate – de la 28 mii ha în anii 2000 la 10-11 mii ha în anul 2025, ceea ce nu poate garanta volumul necesar de sfeclă de zahăr pentru procesatori locali, numărul cărora se va reduce în continuare și, respectiv, volumul de zahăr autohton nu va acoperi necesarul pieţei interne. Astfel, este inexplicabil faptul că în țările europene prețul de achiziție a materiei prime – sfecla de zahăr este de cca 35 euro/tonă, iar în Moldova, datorită mai multor factori, prețul acceptabil de fermieri și agricultori este de cca 50 euro/tonă, ceea ce din start face acest business riscant pe întreg lanț. Cu alte cuvinte, piaţa internă manifestă tendința de a fi permanent deficitară și așteptarea unor majorări ai prețurilor, iar necesarul – să fie acoperit doar prin importuri în regim preferențial (doar țările UE și CEFTA). Toate celelalte țări cu potențial de export de zahăr sunt neeligibile pentru comerț liber cu Moldova, în special ne referim la comerțul cu Ucraina la importul de zahăr din care Moldova nu beneficiază de nici o preferință comercială.

Producătorii autohtoni prioritizează importurile (de la companiile-mamă sau alte surse) în detrimentul investițiilor în lanțul valoric local, de la cultivare la procesare. Această reorientare erodează baza și viitorul industriei locale și reprezintă niște practici neloaile și anticoncurențiale. Fără o clasterizare a acestui business prin integrarea fermierilor şi agricultorilor în ciclul de producere, asigurarea unui sistem eficient de irigare și modernizarea tuturor proceselor de producere, nu se poate de asigurat performanta sectorului.

Tendințele globale și regionale sugerează că, pe termen mediu, capacitatea industriei autohtone de a acoperi integral cererea de zahăr a pieței interne rămâne limitată. În acest context, se conturează tot mai clar necesitatea unei reflecții asupra politicilor privind importurile: poate ar fi oportun ca Republica Moldova să asigure un cadru mai echitabil și previzibil pentru importurile de zahăr, care să răspundă nevoilor pieței în condiții accesibile și competitive pentru toți actorii interesați? Sunt întrebări care merită o discuție deschisă, argumentată și orientată spre interesul public.