Psihologia culorilor: cum îţi afectează starea de spirit şi cum să le alegi pe cele pentru casa ta

Culorile și emoțiile sunt strâns legate, în opinia psihologilor. Culorile calde pot evoca emoții diferite faţă de cele reci, iar culorile strălucitoare pot crea sentimente diferite prin comparaţie cu cele terne. Totul depinde de modul în care sunt utilizate. Ele ne pot face să ne simțim fericiți sau triști, flămânzi sau relaxați. Aceste reacții sunt înrădăcinate în efecte psihologice, condiționări biologice și amprente culturale. De aceea, este important să înțelegem efectele psihologice pe care le-ar putea avea culorile pentru o persoană obișnuită, precum și fundamentele teoriei culorilor și semnificațiile culorilor. Iată ce ar trebui să ştii când îţi amenajezi casa, scrie 9am.ro.

Culorile calde

Roșu, portocaliu și galben sunt toate culori calde. Acestea evocă adesea sentimente de fericire, optimism, dinamism și energie. Însă galbenul, roșul și portocaliul pot avea, de asemenea, un efect de captare a atenției și pot semnala pericolul sau te pot determina să acţionezi. Gândeşte-te, de exemplu, la semnele de circulaţie. Pe de altă parte, studiile au indicat faptul că roșul poate duce la o creştere a apetitului, aşa că este o culoare pe care ar trebui să o eviţi în bucătărie. Mai presus de orice, evită farfuriile roşii. Deşi aceste culori calde sunt asociate unor emoţii pozitive, este mai bine să le eviţi şi în dormitor, unde ai nevoie de nuanţe care să favorizeze relaxarea şi liniştea.

Culorile reci

Culorile reci includ verdele, albastrul și violetul. Aceste culori şi nuanţele derivate sunt de obicei calmante și liniștitoare, dar pot exprima și tristețe. Violetul este adesea folosit pentru a stimula creativitatea, deoarece este un amestec de albastru (calm) și roșu (dinamism), deci poţi folosi anumite accente de culoare în locul în care lucrezi sau în preajma biroului copilului tău. Albastrul şi nuanţele de bleu sunt ideale pentru dormitor, deoarece sunt relaxante, şi te vor ajuta să te bucuri de un somn mai odihnitor.

Culorile calmante

După cum spuneam, culorile reci, cum ar fi albastrul și verdele, te pot face să te simți calm, dar există o întreagă paletă de culori cu efect similar. Culorile pastelate derivate din acestea au, la rândul lor, un efect calmant și relaxant, aşa că poţi să le alegi pentru orice cameră din locuinţa ta. Culorile neutre precum albul şi bejul te pot face, de asemenea, să te simţi relaxat, fiind ideale pentru baie. Alege faianţă şi gresie în tonuri de bej, iar chiuveta pentru baia ta şi celelalte obiecte sanitare pot fi albe, ca să te relaxezi cât de mult se poate atunci când faci duş sau o baie fierbinte.

Culorile energizante

Culorile puternice și strălucitoare pot avea un efect puternic asupra emoțiilor tale. Culorile precum roșu aprins, galben strălucitor și verde neon te pot face să te simţi mai energizant și şi mai alert, însă trebuie să iei în considerare faptul că pot fi și iritante pentru ochi. Aceste culori îți vor atrage atenția și vor ieşi, cu siguranţă, în evidenţă. Culorile puternic pigmentate, puternice, precum albastru regal, turcoaz, magenta și verde smarald, pot avea un efect stimulant și te pot face să te simți reîmprospătat și energizat. Ele pot fi integrate în locuinţa ta ca accente de culoare, mai ales în combinaţie cu cele neutre sau cele calmante.

#culori #stare de spirit #design

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

La începutul anilor 1990, odată cu încheierea Războiului Rece, ţările europene au profitat de aşa-numitele dividende al păcii(beneficiile economice ale reducerii bugetelor pentru apărare – n.r). Acestea au redus bugetele de apărare şi au casat sau au vândut cantităţi mari de echipamente, convinse că un război terestru major pe continent nu mai reprezenta un scenariu plauzibil. Invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina la începutul anului 2022 a pus capăt acestei iluzii, scrie Bloomberg

Acum, guvernele din întreaga Europă s-au angajat să crească semnificativ cheltuielile militare pentru a se pregăti pentru tipul de conflict prelungit şi de mare intensitate pe care îl duce Ucraina. Cu toate acestea, rezultatele au fost inegale, ridicând întrebarea dacă şi când va fi Europa pregătită pentru viitoarele provocări de securitate.

În 1989, cheltuielile militare ale membrilor NATO au depăşit în medie 4% din PIB, deoarece statele membre au căutat să menţină şi să consolideze propriile linii de apărare pentru a fi gata în eventualitatea unui război deschis de URSS şi aliaţii săi.

După prăbuşirea URSS, guvernele s-au grăbit să profite de relaxarea tensiunilor dintre superputeri. Acestea au redus cheltuielile pentru apărare, redirecţionând resursele către domenii mai productive şi mai populare, cum ar fi asistenţa medicală şi socială.

Tancurile, artileria şi alte tipuri de armament greu au fost casate sau vândute. Această tendinţă s-a accelerat după atacurile din 11 septembrie 2001 asupra SUA, deoarece forţele concepute pentru războiul terestru au fost reconfigurate în unităţi mobile, mai puţin înarmate, pentru misiuni de combatere a terorismului în întreaga lume.

Până în 2014, membrii europeni ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord au alocat în medie 1,4% din PIB pentru apărare. Germania avea mai puţin de 1.000 de tancuri şi vehicule de luptă de infanterie combinate, faţă de 7.000 (numai în Germania de Vest) în timpul Războiului Rece.

În cazul SUA, marele câştigător al Războiului Rece, beneficiile economice au fost de scurtă durată. Cheltuielile pentru apărare au scăzut de la 6% din PIB în 1989 la un minim de 3% în 2001, dar au inversat cursul după ce atacurile din 11 septembrie au precipitat războaiele americane majore din Afganistan şi Irak. Aceste angajamente au dus la o creştere a cheltuielilor până la 5% din PIB în 2010, înainte de a se stabiliza la aproximativ 3,5% în ultimii ani.

Scăderea cheltuielilor pentru apărare în rândul membrilor europeni ai NATO a început să se inverseze în 2014, după ce Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea. În acel an, alianţa a stabilit un termen limită de 2024 pentru ca membrii să atingă un obiectiv de cheltuieli de 2%, ignorat anterior. Puţini erau pe cale să reuşească acest lucru în momentul în care invazia în toată regula a Ucrainei a schimbat radical percepţiile cu privire la cât de multă apărare are nevoie Europa.

Mulţi oficiali europeni şi americani consideră că preşedintele rus Vladimir Putin este hotărât să subordoneze naţiuni care au făcut parte cândva din Uniunea Sovietică. La doar câteva luni după începerea războiului, NATO a adoptat o strategie actualizată care a identificat Rusia ca fiind „cea mai semnificativă şi directă ameninţare a alianţei”. Versiunea anterioară, din 2010, viza un „parteneriat strategic” cu Rusia.

Unele guverne au ajuns să reexamineze doctrinele de apărare care definesc tipurile de războaie pentru care continentul ar trebui să se pregătească. Cei mai mulţi analizează – într-o măsură mai mare sau mai mică – cum să refacă stocurile de tancuri, sisteme antitanc şi antiaeriene, rachete ghidate de precizie, baterii de artilerie şi muniţie, precum şi dronele care s-au dovedit esenţiale în războiul din Ucraina. Compania de consultanţă McKinsey & Co a estimat că, fără război, cheltuielile europene pentru apărare din 2021 până în 2026 ar fi crescut cu 14%, iar conflictul va împinge această creştere la cel puţin 53%, de la 296 miliarde de euro (317 miliarde de dolari) la 453 miliarde de euro, conform estimărilor sale.

Decizia Germaniei în contexul războiului a fost poate cea mai spectaculoasă. Dintre statele NATO, cea mai mare economie a Europei a alocat una dintre cele mai mici părţi din PIB pentru apărare. Dar, la câteva zile după ce Rusia a invadat Ucraina, cancelarul Olaf Scholz a anunţat o creştere de 100 de miliarde de euro a cheltuielilor militare. Franţa şi-a majorat cu o treime alocarea bugetară pe şase ani pentru apărare.

Polonia a întocmit o listă de cumpărături care include sute de lansatoare de rachete HIMARS, care au avut un impact semnificativ în Ucraina, precum şi de trei ori mai multe tancuri decât au Franţa şi Marea Britanie împreună şi de şase ori mai multe piese de artilerie autopropulsate decât posedă Germania.

Dacă guvernele vor fi capabile să plătească pentru modernizările ambiţioase în domeniul apărării rămâne o întrebare deschisă. Apelurile pentru mai multe cheltuieli vin într-o perioadă de inflaţie ridicată şi de cerere mare de creşteri salariale în sectorul public, precum şi de subvenţii şi investiţii necesare pentru a îndeplini obiectivele de combatere a schimbărilor climatice. În plus, costul reconstrucţiei Ucrainei, în cele din urmă, va fi ridicat, acesta fiind estimat la câtva sute de miliarde de euro.