Puțini știu asta! Veronica Dragalin, surpriză la salariu. De unde a încasat 122 mii de dolari

25 Aug. 2022, 10:49
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Aug. 2022, 10:49 // Actual //  bani.md

Noua șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, și-a depus declarația de avere și interese personale, la Autoritatea Națională de Integritate (ANI), unde declară un salariu primit în Statele Unite ale Americii de 122 010 de dolari anul trecut, precum și mai multe conturi bancare în cadrul fondurilor de investiții pe care le deține în SUA în sumă de sute de mii dolari, scrie realitatea.md.

Pe lângă salariul anual de 122 010 de dolari, care s-ar rezuma la peste 10 mii de dolari, Dragalin declară și dividente de 27 397 de mii de dolari.

Totodată, șefa PA indică în declarația de avere și interese personale două investiții în fonduri, inclusiv private de pensii sau alte sisteme cu acumulare în sumă totală de 350 830 de dolari.

De asemenea, Dragalin a declarat că mai deține și trei conturi bancare în SUA, unde păstrează cumulativ în jur de 31 de mii de dolari.

Veronica Dragalin nu a indicat nici o casă de locuit sau mașină, precum și nici alte bunuri de valoare.

 

04 Aug. 2026, 12:42
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Aug. 2026, 12:42 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania aeriană Polaris și-a completat flota cu primul său avion de tip Airbus A321, înmatriculat în Republica Moldova cu indicativul ER-PAG. Informațiile au fost publicate de pagina specializată în aviație Runway 08, care prezintă istoricul aeronavei și traseul acesteia prin mai multe companii aeriene europene.

Potrivit sursei, aeronava este un Airbus A321-211, cu numărul de serie MSN 1932, care a efectuat primul zbor pe 24 februarie 2003, sub înmatricularea de test D-AVXB. Astfel, avionul are o vechime de peste 23 de ani.

Aeronava este echipată cu două motoare CFMI CFM56-5B3/P și are o configurație de 220 de locuri.

„De-a lungul timpului, Airbusul A321 a operat pentru mai multe companii aeriene cunoscute din Europa. Acesta a fost livrat inițial către MyTravel Airways AS din Danemarca, în martie 2003, fiind ulterior preluat de Thomas Cook Airlines Scandinavia și, mai târziu, de Sunclass Airlines. În iulie 2024, aeronava a intrat în flota operatorului bulgar Fly2Sky, unde a efectuat inclusiv zboruri în regim de wet-lease pentru companii precum Arkia și SkyUp Europe. În prezent, avionul operează sub pavilion moldovenesc pentru compania Polaris”, se arată în postarea celor de la Runway08.

Contactă de de BANI.MD, Irina Bodolică, șefa serviciului de presă de la Autoritatea Aeronautică Civilă susține: „Compania Polaris este în proces de certificare. Este vorba despre o permisiune de zbor pentru repoziționarea aeronavei recent înmatriculată. Zborul este necomercial și se desfășoară în conformitate cu cerințele in vigoare aplicabile”.

Apariția noului operator pe piața aviației din Republica Moldova a generat, în ultimele luni, dezbateri cu privire la structura acționariatului companiei.

La începutul lunii iulie, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, declara că nu cunoaște cine se află în spatele companiei. El a precizat însă că autoritățile au solicitat dezvăluirea beneficiarului final al operatorului, iar compania are la dispoziție 90 de zile pentru a prezenta informațiile cerute de stat.

Potrivit informațiilor consultate anterior de BANI.MD, Polaris Aviation Group SRL este deținută în proporție de 50% de Anatolie Damașchin, în timp ce câte 25% revin lui Gicu Răducan, fiul ministrului Dezvoltării Regionale, Marcel Răducan, și lui Guram Gvedașvili, care exercită și funcția de administrator al companiei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!