Război informațional împotriva Telegram? Durov sparge tăcerea

03 Iul. 2025, 09:51
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Iul. 2025, 09:51 // Actual //  Ursu Victor

Fondatorul Telegram, Pavel Durov, susține că asupra platformei de mesagerie ar putea fi declanșată o campanie coordonată de discreditare, orchestrată prin intermediul presei și al rețelelor sociale. Într-o postare publicată pe canalul său oficial, Durov a prezentat mai multe exemple recente care, în opinia sa, indică o tentativă organizată de a submina încrederea publicului în Telegram.

Primul caz menționat este o știre falsă privind presupusa retragere a Telegram de pe piața rusă. Durov explică faptul că informația a apărut inițial într-o publicație satirică, dar ulterior a fost preluată de canale „serioase” fără a menționa contextul umoristic. „A trebuit chiar să adăugăm etichete de dezmințire sub aceste postări”, a spus el.

Un alt exemplu invocat este controversa legată de presupusa blocare a unor canale OSINT (de informații din surse deschise) din motive politice. Potrivit lui Durov, aceste canale au fost suspendate temporar de algoritmi automați pentru publicarea de date cu caracter personal, dar au fost deblocate rapid. Totuși, unele publicații au continuat să relateze subiectul fără a preciza acest lucru.

Al treilea caz este legat de un „pseudo-investigație” despre presupuse vulnerabilități ale IP-urilor folosite de Telegram. „Deși mai mulți experți independenți au demontat complet afirmațiile tehnice, demontările nu au primit nici pe departe aceeași atenție mediatică”, a subliniat Durov.

În concluzie, el a reiterat că Telegram luptă de peste 12 ani pentru confidențialitatea utilizatorilor și accesul liber la informație – motive pentru care ar deveni adesea ținta unor presiuni mediatice. „Este posibil să nu avem de-a face cu simple greșeli jurnalistice, ci cu o campanie de discreditare bine pusă la punct. Fiți vigilenți!”, a avertizat fondatorul.

Declarațiile lui Durov vin pe fundalul intensificării discuțiilor din Rusia privind controlul mai strict asupra aplicațiilor de mesagerie. Președintele Comisiei pentru politică informațională din Duma de Stat, Serghei Boiațki, a declarat recent că Telegram și WhatsApp ar putea intra sub incidența unor sancțiuni mai dure din cauza refuzului de a localiza datele utilizatorilor și de a elimina conținutul interzis de legislația rusă. Măsurile ar urma să fie aplicate după lansarea unei platforme digitale interne.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

18 Apr. 2026, 12:11
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
18 Apr. 2026, 12:11 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Volumul depozitelor noi atrase în Republica Moldova a ajuns la 27,254 miliarde de lei în luna martie 2026, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei. Aproape 70% din sumă provine de la mediul de afaceri, în timp ce populația a contribuit cu circa 30%.

Companiile au plasat majoritatea banilor în depozite la vedere. Astfel, depozitele în lei ale mediului de afaceri au însumat aproape 14,9 miliarde de lei, la o dobândă medie de 2,47%, iar cele în valută peste 3,2 miliarde de lei, la doar 0,96%. Depozitele la termen ale firmelor au fost semnificativ mai mici aproximativ 666 milioane de lei în moneda națională și 213 milioane în valută, însă cu dobânzi mai ridicate, de până la 4,59% în lei.

Pe segmentul populației, depozitele la vedere au totalizat circa 5,4 miliarde de lei în lei și 74 milioane în valută, cu dobânzi sub 1%. În schimb, depozitele la termen au ajuns la peste 2 miliarde de lei în moneda națională, remunerate cu o rată medie de 5,48%, și aproape 700 milioane în valută, la 1,28%.

Datele mai arată că cele mai atractive pentru persoane fizice rămân depozitele pe termene medii și lungi, unde dobânzile depășesc 5,5% în lei. În același timp, pentru companii, lichiditatea imediată primează, ceea ce explică ponderea mare a depozitelor la vedere, chiar dacă acestea sunt mai slab remunerate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!