Război pe roți! Trump pune taxe de foc: 25% pentru automobilele din import

27 Mart. 2025, 10:51
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Mart. 2025, 10:51 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat impunerea unei taxe vamale de 25% pentru toate automobilele și piesele auto importate, ca parte a unei măsuri menite să protejeze industria auto americană. Noile tarife urmează să intre în vigoare la 2 aprilie, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Casei Albe, notează Bloomberg.

„Vom începe să taxăm țările care fac afaceri în America, dar ne iau locurile de muncă, ne iau bogăția, ne-au luat prea multe de-a lungul anilor”, a declarat Trump. El a promis că, odată cu aceste măsuri, „industria auto americană va înflori ca niciodată”.

Noile tarife se vor aplica tuturor automobilelor ușoare — sedane, SUV-uri, crossovere, monovolume și camionete — precum și componentelor esențiale precum motoare, transmisii și sisteme electrice.

Administrația Trump argumentează că această decizie este necesară pentru a contracara un import excesiv de automobile, care „subminează baza industrială internă și lanțurile de aprovizionare”. Potrivit datelor guvernamentale, în 2024 americanii au cumpărat circa 16 milioane de mașini, dintre care jumătate au fost importate, iar cele fabricate în SUA conțin, în medie, mai puțin de 50% componente americane.

Casa Albă estimează că noile taxe ar putea aduce până la 100 miliarde de dolari venituri suplimentare anual.

Cu toate acestea, anunțul lui Trump a provocat o reacție imediată pe piețele financiare — acțiunile celor trei mari producători auto americani, General Motors, Ford și Stellantis, au scăzut cu peste 5%.

Trump susține că i-a informat anterior pe marii producători despre intenția sa, spunându-le că fie își vor muta fabricile în SUA, fie vor plăti taxe vamale. Deși toți trei dețin deja unități de producție în Statele Unite, Trump afirmă că aceștia intenționează să relocheze și producția de piese auto în interiorul țării.

Potrivit Reuters, noile tarife ar putea crește cu mii de dolari prețul mediu al unui automobil în SUA și ar putea perturba producția la nivel nord-american, din cauza rețelelor complexe de aprovizionare.

Reacțiile internaționale nu au întârziat să apară. Premierul canadian Mark Carney a calificat decizia ca fiind „un atac direct” și a anunțat că Ottawa va lua în considerare măsuri de retorsiune. La rândul său, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a exprimat regretul față de această escaladare comercială și a promis că va căuta o soluție prin negocieri directe cu Washingtonul.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

30 Dec. 2025, 17:57
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
30 Dec. 2025, 17:57 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Anul 2025 a fost unul istoric pentru bursele europene, iar sectorul bancar a ieșit clar în evidență ca principalul câștigător. Piețele din Europa au crescut mai puternic decât cele din Statele Unite, relatează Mediafax.

Motorul acestei performanțe au fost acțiunile băncilor, care au avut profituri mari, ajutate de o economie mai stabilă decât se estima la începutul anului. Indicele Stoxx 600, care include cele mai importante companii listate din Europa, a urcat cu aproximativ 16% în 2025, atingând maxime istorice. Pentru comparație, acest indice a depășit chiar și evoluția pieței americane S&P 500, atunci când randamentele sunt raportate în dolari, un lucru rar în ultimii ani.

Cea mai spectaculoasă evoluție a fost înregistrată de sectorul bancar. Aici, acțiunile au crescut, în medie, cu 65%, cea mai mare majorare anuală din 1997 până în prezent, potrivit Bloomberg. Creșterea a fost susținută de mai mulți factori ușor de înțeles chiar și pentru cei care nu urmăresc zilnic piețele financiare. Băncile au obținut profituri mai mari din credite, comisioane și tranzacții financiare. În același timp, și-au controlat mai bine costurile și au returnat o parte importantă din câștiguri investitorilor sub formă de dividende.

Printre băncile care au avut un an excepțional se numără instituții mari și cunoscute la nivel european, precum Banco Santander, Société Générale  sau Commerzbank, unele fiind pe cale să încheie cel mai bun an din istoria lor bursieră.

Un alt motiv pentru care Europa a atras interesul investitorilor în 2025 este faptul că piețele europene sunt mai puțin dependente de marile companii tehnologice decât Wall Street. În SUA, o mare parte din creșterea burselor vine de la câteva nume uriașe din tehnologie, considerate de unii analiști supraevaluate.

Pe lângă bănci, și alte sectoare au avut creșteri puternice în 2025. Companiile din industria de apărare au beneficiat de majorarea cheltuielilor militare în Europa, pe fondul tensiunilor geopolitice. Firme din industria de apărare precum Rheinmetall (Germania) sau Babcock (Marea Britanie) au atins maxime istorice pe bursă. Indra Sistemas (Spania) a crescut cu aproximativ 180% într-un singur an.

De asemenea, companiile miniere au fost printre câștigători, susținute de scumpirea metalelor prețioase și industriale. Producătorul de aur și argint Fresnillo a avut una dintre cele mai bune evoluții din Europa, cu o creștere de peste 400% a acțiunilor în 2025. Și unele companii din sectorul cuprului și-au dublat valoarea. Creșterea a fost susținută de cererea generată de centrele de date și de dezvoltarea inteligenței artificiale.

În schimb, alte sectoare au avut un an dificil. Industria auto, bunurile de consum și publicitatea au fost afectate de cererea mai slabă, costuri mai mari și incertitudini economice. Companii precum Stellantis (-25%), Puma (-50%) sau grupul de publicitate WPP (-60%) au înregistrat scăderi semnificative pe bursă.

 

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII