Războiul care îi dă frisoane lui Putin. Armand Goșu: Rusia nu mai are cum să învingă. A pierdut din a patra zi

07 Mart. 2022, 13:59
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Mart. 2022, 13:59 // Actual //  bani.md

Istoricul român al spațiului ex-sovietic, Armand Goșu a explicat cele două senarii probabile pentru conflictul ruso-ucerainean.

Două sunt scenariile probabile. Până acum câteva zile poate că nimeni nu ar fi luat în calcul scenariul unei victorii ucrainene. Rezistența ucranenilor este atât de mare. Ucrainenii, chiar dacă pierd unele orașe, reușesc să reziste la Kiev, reușesc să-și păstreze principalele centre de putere. De fapt, asta este una dintre problemele Rusiei, nu a reușit să distrugă centrele de comandă în primele ore ale ofensivei rusești”, a declarat Armand Goșu într-un interviu la europafm.

„Și asta se vede pe teren pentru că armata ucraineană se coordonează destul de bine. Fiind obiectivul decapitarea politică a Ucrainei, faptul că Zelenski este liber, își desfășoară activitatea de președinte, instituțiile ucrainene supuse acestui asediu funcționează, nu este exclus scenariul în care în câteva săptămâni, poate câteva luni, presiunea internațională să fie atât de mare, sancțiunile să doară atât de mult încât Putin să-și retragă armatele din Ucraina și să încerce Rusia să păstreze Crimeea și Donbas mergând la niște negocieri de armistițiu cu cereri minime în fața Ucrainei. Acesta ar fi un scenariu”, a explicat Armand Goșu.

Întrebat dacă astfel Vladimir Putin moare acasă, Armand Goșu spune că: „Nu, înseamnă că el se salvează. El se salvează, dar se salvează pentru scurt termen și încearcă să nu moară, să nu fie omorât, să nu fie înlăturat violent”.

Al doilea scenariu explicat de Armand Goșu ar fi următorul: „Rușii reușesc să cucerească Kiev-ul, adică 4-6 săptămâni, război de guerrilla urbană, instalează un guvern marionetă – aduc pe Medveciuc, căruia Putin i-a boteza fiica cea mică – sau aduc pe Ianukovici, dar atunci va începe o insurecție puternică, insurecție care va dura câțiva ani, iar în cele din urmă Rusia va fi nevoită – în 2-3 ani – să-și retragă trupele din Ucraina și să încerce să păstreze Crimeea și Donbasul pentru Rusia, poate și alte teritorii, să spunem un Donbas ceva mai mare. Astea ar fi cele două scenarii”.

Că victoria ucraineană va veni în 6 săptămâni, în 8 săptămâni sau în trei ani, tot victorie ucraineană va fi. Rusia nu mai are cum să învingă. Rusia a pierdut războiul din a patra zi. Rusia ca să câștige războiul, trebuia să fie primită cu entuziasm de populație, Zelenski să fugă, elita politică de la Kiev pro-Occidentală trebuia să dispară sau ce mai rămânea din ea urma să fie denazificată – așa cum cere Putin”, a mai spus Armand Goșu.

„Lucru care nu s-a întâmplat. Chiar dacă Putin va pune mâna pe niște orașe importante. Chiar dacă va ocupa un teritoriu destul de mare. Ucraina este mult prea întinsă – are dimensiunile Franței. Ca să controlezi o țară, s-o ocupi și s-o controlezi ar însemna ca în fiecare sat tu trebuie să faci un post de jandarmi, să ai oameni. Ori asta ar însemna să aduci acolo câteva sute de mii de oameni. Nu au rușii atâtea rezerve”, a explicat Armand Goșu.

14 Apr. 2026, 16:32
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
14 Apr. 2026, 16:32 // Actual //  Grîu Tatiana

Călătoriile cu transportul public în regiunea transnistreană se scumpesc cu 17%. Decizia a fost luată marți, 14 aprilie, de către administrația de la Tiraspol pentru transportul de pasageri și bagaje pe rutele regulate urbane și suburbane.

Decizia vine pe fondul creșterii costurilor, în special a prețului la combustibil, care s-a majorat cu peste 30%, dar și din cauza inflației și a creșterii salariului minim pentru anul 2026. Potrivit așa-numitului Guvern, tarifele nu au fost ajustate în mod real în ultimii trei ani, fiind doar prelungite.

Astfel, tariful pentru transport crește de la 0,75 ruble la 0,88 ruble pentru un pasager-kilometru (de la aproximativ 70 de bani la 82 de bani).

În practică, cele mai mari scumpiri vor fi resimțite pe distanțele lungi. De exemplu, o călătorie din Tiraspol până la Camenca va costa 150 de ruble (circa 140,6 lei), față de 127,85 ruble (aproximativ 119,8 lei), ceea ce înseamnă o scumpire de peste 22 de ruble (circa 20,8 lei).

În schimb, pentru ruta Tiraspol–Dnestrovsc, prețul crește de la 31,25 ruble (circa 29,3 lei) la 36,65 ruble (aproximativ 34,4 lei), adică o majorare de circa 5,4 ruble (aproximativ 5,1 lei).

Noile tarife vor intra în vigoare imediat după publicarea oficială a deciziei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!