Record negativ pentru exporturile de porumb din Moldova în 2024! Cea mai mică cantitate din ultimii 4 ani

17 Ian. 2025, 09:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Ian. 2025, 09:53 // Actual //  Ursu Victor

În 2024, Republica Moldova a înregistrat o scădere a volumelor exportate de cereale, cauzată de recoltele mai mici și de presiunile regionale din piața Mării Negre. Deși prețurile au înregistrat o redresare în ultimele luni ale anului, acestea nu au fost suficiente pentru a compensa declinul volumelor exportate, impactând considerabil veniturile din exporturi, constată Iurie Rija de la Agrocereale.

Grâu: Prețuri mai mici, dar redresare la finalul anului

Prețul mediu al grâului exportat în 2024 a fost de 3,51 lei/kg, în scădere față de 3,77 lei/kg în 2023 și 5,39 lei/kg în 2022. Totuși, din octombrie, prețurile au început să crească, atingând 4,09 lei/kg în decembrie.
Exporturile totale de grâu s-au ridicat la 1,128 milioane de tone, în scădere ușoară față de 2023 (1,136 milioane de tone). Însă, în a doua jumătate a anului, volumul exportat a scăzut cu 29%, fiind influențat de stocurile reduse și cererea mai mică pe piața internațională.

Porumb: Recolte slabe și un minim istoric al exporturilor

Exporturile de porumb au atins un minim istoric în 2024, cu doar 306,4 mii tone exportate, cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani. Recolta slabă cauzată de condițiile meteorologice nefavorabile a limitat drastic disponibilitatea pentru export.
Prețul mediu de export al porumbului a crescut la 4,23 lei/kg, cu 22% mai mare decât în 2023, iar în decembrie 2024 s-a înregistrat un record de 8,71 lei/kg, pe fondul cererii ridicate pentru porumb destinat însămânțării.

Orz: Stabilitate relativă, dar volume mai mici

Exporturile de orz în 2024 au totalizat 143,5 mii tone, un volum aproape similar cu cel din 2023 (149,7 mii tone), dar mult sub nivelul record din 2021 (182,8 mii tone).
Prețul mediu al orzului a fost de 3,15 lei/kg în perioada iulie-decembrie 2024, în ușoară scădere față de 2023 (3,22 lei/kg).

Presiuni regionale și perspective pentru 2025

Reducerea cotelor de export din Rusia și oferta limitată din Ucraina au contribuit la instabilitatea pieței regionale a cerealelor. În Moldova, stocurile reduse și cererea în creștere din regiune ar putea continua să susțină o redresare a prețurilor în prima jumătate a anului 2025. Totuși, producătorii rămân afectați de veniturile reduse din cauza volumelor scăzute exportate în 2024.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

04 Nov. 2026, 16:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Nov. 2026, 16:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova întâmpină dificultăți în privatizarea întreprinderilor de stat, în condițiile în care investitorii manifestă un interes redus pentru activele scoase la vânzare. Patru proceduri de privatizare au avut termenele de depunere a ofertelor prelungite până în octombrie 2026, din cauza interesului insuficient din partea potențialilor cumpărători, spune Raportul Comisiei Europene privind Republica Moldova pentru anul 2026.

Potrivit documentului, autoritățile de la Chișinău au lansat în iunie 2026 procesul de privatizare a cinci întreprinderi de stat, identificate anterior ca eligibile pentru vânzare imediată. Acestea au fost selectate în urma evaluării portofoliului întreprinderilor de stat, realizată în 2023.

Cu toate acestea, procesul nu a decurs conform așteptărilor. În cazul a patru profiluri investiționale, termenul de prezentare a ofertelor a fost prelungit până în octombrie, din cauza lipsei unui interes suficient din partea investitorilor.

„Termenul de depunere a ofertelor pentru patru profiluri investiționale a fost prelungit până în octombrie, din cauza interesului insuficient”, se menționează în raportul Comisiei Europene.

Bruxelles-ul constată că reforma întreprinderilor de stat avansează treptat, însă problemele de administrare și guvernanță corporativă continuă să reprezinte un obstacol important.

Potrivit experților europeni, statul păstrează o influență asupra economiei, inclusiv în sectoare în care întreprinderile publice concurează cu operatorii privați. În același timp, mecanismele de administrare a proprietății publice și regulile de concurență necesită consolidare.

Raportul atrage atenția că Republica Moldova rămâne  în urma statelor membre mai noi ale Uniunii Europene în ceea ce privește aplicarea regulilor de concurență, administrarea întreprinderilor de stat și transparența proprietății publice.

O problemă identificată de Comisia Europeană ține de rolul Agenției Proprietății Publice (APP), care continuă să influențeze prioritățile de reglementare și politicile în sectoarele unde activează întreprinderile de stat. Această situație poate crea conflicte între funcția statului de proprietar și cea de autoritate responsabilă de stabilirea regulilor pieței.

De asemenea, unele întreprinderi publice desfășoară atât activități comerciale, cât și servicii publice, fără o separare juridică suficientă între acestea sau mecanisme adecvate de compensare, ceea ce poate afecta concurența cu firmele private.

În paralel cu privatizările, Guvernul desfășoară procese de restructurare a unor întreprinderi strategice, inclusiv Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” și Calea Ferată din Moldova.

Totodată, autoritățile au pregătit un proiect de hotărâre privind lichidarea a nouă întreprinderi de stat care nu mai desfășoară activitate. Sunt în derulare și proceduri de insolvabilitate pentru reducerea eventualelor obligații financiare care ar putea ajunge în sarcina bugetului public.

Comisia Europeană avertizează însă că anumite probleme juridice riscă să întârzie aceste procese.

În ceea ce privește administrarea întreprinderilor de stat, raportul menționează că alte patru companii au adoptat Codul de guvernanță corporativă, numărul total ajungând la 48. Cu toate acestea, selectarea membrilor independenți în consiliile de administrație continuă să avanseze lent.

Documentul face referire și la neregulile dezvăluite în cadrul întreprinderii MoldATSA, cu privire la numirile în funcțiile de conducere, remunerarea și recrutarea personalului. Potrivit Comisiei Europene, aceste probleme au generat îngrijorări mai ample privind modul în care sunt administrate întreprinderile de stat.

În acest context, autoritățile au anunțat pregătirea unei reforme a Agenției Proprietății Publice, care ar urma să fie supusă unei supravegheri mai puternice din partea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

De asemenea, potrivit informațiilor incluse în raport, în septembrie 2026 existau planuri pentru accelerarea privatizărilor și evaluarea posibilității de a lista anumite pachete de acțiuni ale întreprinderilor de stat pe piețele bursiere.

Comisia Europeană consideră că Republica Moldova trebuie să accelereze reforma întreprinderilor publice, să consolideze independența consiliilor de administrație și să finalizeze digitalizarea registrului proprietății publice, astfel încât administrarea activelor statului să devină mai transparentă și mai eficientă.