Reduceri de 50% la tarifele Vestmoldtransgaz – ANRE extinde produsul „Ruta 1” până în aprilie 2026

24 Oct. 2025, 12:54
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
24 Oct. 2025, 12:54 // Actual //  Ursu Victor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a decis astăzi prelungirea aplicării produsului de transport „Ruta 1” – parte a Coridorului vertical de gaze – pentru o perioadă suplimentară de șase luni, din noiembrie 2025 până în aprilie 2026. Măsura include menținerea reducerii de 50% la tarifele de transport aplicate de SRL „Vestmoldtransgaz” la punctele de interconectare Căușeni și Grebenyky, precum și extinderea produsului la toate punctele relevante de-a lungul rutei.

Potrivit ANRE, produsul „Ruta 1” facilitează fluxul de gaze naturale din Grecia, prin Bulgaria, România și Republica Moldova, până în Ucraina, oferind condiții comerciale avantajoase pentru operatorii care transportă gaze de-a lungul acestui coridor strategic.

Ministerul Energiei, care a promovat acest mecanism în cadrul cooperării regionale, a subliniat că prelungirea schemei sprijină eforturile Ucrainei de a-și asigura stocuri de gaze pentru iarnă, în contextul atacurilor ruse asupra infrastructurii sale energetice, și totodată creează oportunități de stocare și tranzit pentru operatorii din Moldova și din Sud-Estul Europei.

Compania de stat Energocom a fost prima care a utilizat ruta în regim comercial, transportând gaze naturale lichefiate (LNG) provenite din Statele Unite prin terminalul din Alexandroupolis (Grecia). Extinderea fluxurilor prin Republica Moldova ar putea, potrivit autorităților, reduce costurile medii de transport datorită creșterii volumelor tranzitate.

Produsul „Ruta 1” prevede reduceri coordonate de tarife de transport de: 25% în Grecia și Bulgaria, 50% în România și Moldova și 46% în Ucraina, cu condiția ca gazele să circule printr-o serie de puncte dedicate, până la depozitele subterane din Ucraina — element esențial pentru consolidarea Coridorului vertical ca alternativă regională de securitate energetică și integrare a piețelor europene de gaze.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

02 Apr. 2026, 16:48
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Apr. 2026, 16:48 // Actual //  Grîu Tatiana

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a adresat o solicitare oficială premierului Alexandru Munteanu, avertizând asupra efectelor tot mai apăsătoare ale scumpirii carburanților asupra cetățenilor și mediului economic.

Potrivit CNSM, în ultimele săptămâni se înregistrează „o scumpire accelerată și continuă a prețurilor la produsele petroliere”, fenomen care „generează presiuni enorme atât asupra populației de rând, cât și asupra agenților economici”.

Sindicatele atrag atenția că domenii esențiale, precum agricultura și industria prelucrătoare, inclusiv sectorul alimentar, sunt direct afectate.

„Aceste ramuri depind de consumul de motorină și alți combustibili utilizați pentru lucrările agricole, transport și distribuția produselor alimentare”, se arată în comunicat, subliniindu-se că majorarea costurilor la combustibili va duce inevitabil la creșterea costurilor de producție.

Mai mult, CNSM avertizează asupra unui posibil efect în lanț: ”Majorarea semnificativă a prețurilor la produsele petroliere utilizate în procesul de producție riscă să declanșeze un efect de scumpire în lanț a prețurilor la produse și servicii, precum și riscul de incapacitate de plată pentru agenții economici din agricultură și alte ramuri, care nu vor putea menține competitivitatea pe piața autohtonă”.

În acest context, organizația consideră că sunt necesare măsuri urgente pentru a limita impactul asupra populației.

„Este oportună întreprinderea unor măsuri urgente pentru prevenirea creșterii galopante a inflației și a erodării puterii de cumpărare a cetățenilor”, menționează CNSM.

Sindicatele subliniază că aceste scumpiri vin într-un moment sensibil, chiar dacă au fost operate majorări ale veniturilor. „În condițiile majorării salariului minim cu 14,5% și a pensiilor cu 6,84% în anul curent, creșterea prețurilor va avea un impact negativ semnificativ asupra populației”, se mai arată în comunicat.

CNSM solicită Guvernului să adopte rapid măsuri concrete, inclusiv facilități pentru agenții economici și mecanisme de sprijin pentru cetățeni, menite să limiteze efectele scumpirilor la carburanți asupra prețurilor.

Totodată, Confederația își exprimă disponibilitatea pentru cooperare: „CNSM își exprimă deschiderea pentru un dialog social eficient în vederea depășirii acestei situații critice pentru economie și populație”.

Amintim că de la începutul conflictului militar în Orientul Mijlociu benzina s-a scumpit cu 6,02 lei/litru, iar motorina cu 12,28 lei/litru. Vineri, 3 aprilie, un litru de motorină va costa 33 lei/litru, iar benzina – 29,77 lei.